Părintele Dorel Man, prietenul studenţilor şi al monahilor

Anul acesta s-au împlinit șase ani de la mutarea la cer a părintelui Dorel. Amin­tirea iubirii sale de oameni, a luminii și bunătății sale ne aduce bucurie în suflet, dar rememorăm și cuvintele sale. După 40 de ani de slujire preoțească și 20 de ani de slujire didactică, bunul nostru Domn și Mântuitor avea să-l mute pe credinciosul Său slujitor în pacea și bucuria Sa cea cerească în noaptea de 28 iulie 2016.

Om cu inimă caldă și față luminoasă, părintele profesor Dorel Man era oaspete constant al Mănăstirii Nicula după anii 1990. L-am cunoscut venind în duminici și sărbători, unde slujea și predica, atât în vremea stăreției părintelui Veniamin Pop (1994-1996), cât și a stăreției părintelui Visarion Pașca (1996-2000). A fost unul dintre profesorii cei mai iubiți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj. Aceasta datorită firii sale bune, deschise, luminoase şi comunicative. Era și un duhovnic bun, cu credință adâncă, minte și viață luminoasă. Era duhovnicul facultății alături de părintele profesor Gheorghe Șanta, amândoi calzi, buni și grabnici ajutători. În relația personală îi spuneam simplu, părinte Dorel sau părinte profesor, fiind apropiat și prietenos nu doar cu părinții stareți, ieromonahii slujitori la Sfântul Altar, ci cu toți monahii și viețuitorii din mănăstire.

Doritor de slujbe şi profesor talentat

Părintele Dorel slujea și predica frumos, pe înțeles, așa încât cei care ascultau glasul și cuvintele lui pline de căldură sufletească se bucurau și se luminau. Uneori îm­părtășea credincioșii ca unul de-al casei (de regulă, părinții oaspeți rosteau doar cuvântul de învă­țătură), așa încât familiaritatea sa cu obștea de monahi și mul­țimea credin­cioșilor era bine cunoscută. Îmi amintesc multe astfel de slujbe la Nicula cu sfinția sa, pe când eram la strană (1994-1998), apoi ierodiacon (1998-2000) și ieromonah, slujind de multe ori împreună. În perioada 2000-2006, cât am fost stareț la Mănăstirea Cristorel, ne-am apropiat mai mult sufletește, încât de câte ori aveam drum la Cluj, eram oaspetele său. L-am avut și profesor la Cluj, am elaborat și susținut sub îndrumarea sfinției sale lucrarea de licență la disciplina pastorală.

Timp de opt ani (2000-2008) ca stareț la mănăstirile Cristorel și Râșca Transilvană, am cultivat o relație foarte apropiată cu părintele Dorel și am avut ocazia să-l cunosc în adâncurile sale sufletești. Îi plăcea să petreacă în compania monahilor. Venea la mănăstire cât putea de des, îi plăcea să ne întâlnim, să stăm de vorbă, să avem convorbiri du­hov­nicești pe diferite teme și din ­diferite domenii ale teologiei și vieții bisericești.

„Să treci pe la mine” - zicea de fiecare dată. Și ori de câte ori aveam drum pe la Centrul eparhial, poposeam în camera duhovnicilor, unde părinții Dorel și Gheorghe, duhovnicii facultății, erau gazde bune și binevoitoare pentru stu­denți, iar cu noi, monahii, aveau o legătură aparte. Părinții dascăli și duhovnici amintiți aveau în comun bunătatea, omenia, cumsecădenia, comunicativitatea, fiind oricând accesibili pentru tineri, studenți și preoți. M-am simțit mereu legat su­fletește de amândoi, datorită deschiderii lor prietenești și faptului că eram din aceeași zonă, a Lăpușului, având un fond genetic spiritual comun, practic adăpându-ne din aceleași izvoare duhov­nicești. Părintele Dorel era din satul vecin, Suciu de Sus, rudă cu părintele Serafim Man de la Rohia.

Părintele Dorel s-a născut la 26 ianuarie 1953, în Suciu de Sus, într-o zonă mirifică, dintre Groșii Țibleșului și poalele Brezei. Suciul este un loc de credință și evlavie, nu departe de Mănăstirea Rohia. Este locul unde părintele Florea Mureșan a fost preot (1953-1958) și a ctitorit Schitul „Sfânta Treime”-Breaza.

Al treilea copil al minerului ­Gavril și al croitoresei Maria, după primii doi băieţi, Aurel și Ioan. A trăit de mic în credință, evlavie și omenie. Dintre stră­moșii săi, s-a remarcat Casian Buda, mort la 5 dec. 1918 și înscris ca martir pe monumentul eroilor din Târgu-Lăpuș. A absolvit școala generală în satul natal, „Liceul Teoretic” (astăzi Petru Rareș) din Târgu-Lăpuș, susținând examenul de bacalaureat în anul 1972. În această zonă, în care a trăit haiducul Pintea, oamenii sunt hă­ruiți cu credință și evlavie, iar slujitorii lui Dumnezeu se bucură de-o aleasă cinste. Aici a cunoscut părintele Dorel dragostea de Dumnezeu, cinstea de-a fi slujitorul Lui, dra­gostea și respectul față de oameni. Cu aceste sentimente sfinte s-a înscris la Institutul de Teologie din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1976, cu teza de licență intitulată „Maica Domnului - Chipul femeii în Noul Testament”, sub îndrumarea pr. prof. Grigore T. Marcu.

În anii 1995-1998 a urmat studii doctorale la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, la Facultatea de Istorie şi Filosofie, cu specializare în istoria medievală a României. În 1998-1999 a urmat un curs de specializare la Centrul Ecumenic Penteli-Atena. La 12 decembrie 2000 și-a susţinut teza de doctorat în istorie, intitulată: „Didahiile, norme de educaţie şi pastoraţie. Prezenţa lor în viaţa comunităţilor româneşti. Secolul al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea”, sub coordonarea ştiinţifică a prof. Nicolae Edroiu.

S-a căsătorit în anul 1976 cu asistenta medicală Carolina Iuga din Dobricul Lăpușului, având împreună trei fete: Paula Dorina (1977), Anamaria (1978) și Victoria Alina (1982).

A fost hirotonit preot pe 30 iunie 1976 de către Episcopul Iustinian Chira Maramureșanul, atunci vicar la Cluj. Între anii 1976 și 1990 a fost preot în Parohia Ortodoxă ­Baba, cu Filia Coroieni, jud. Maramureş, în paralel (perioada 1977-1990) fiind şef de birou administrativ al Protopopiatului Ortodox Târgu-Lăpuş. În perioada 1 iulie 1990 - 4 octombrie 1992 a fost director economic al reînfiinţatului Institut Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Între anii 1992 și 1994 a fost secretar al Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj. Din 7 octombrie 1992 până la finele anului şcolar 1993-1994 a fost profesor de catehetică şi omiletică la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca. În urma concursului din 20 decembrie 1993, a fost titularizat, începând cu 1 martie 1994, ca lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, predând disciplinele formare duhovnicească şi teologie pastorală. În anul 2008, în urma examenului, a devenit conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, disciplinele teologie pastorală; spiritualitate bizantină: arta pastorală la Sfinţii Părinţi.

Ca profesor, părintele Dorel a dezvoltat o bogată activitate știin­țifică, scriind zeci de studii și articole, participând la multe simpozioane. Pe lângă cele trei volume proprii: „Maica Domnului - Chipul femeii în Noul Testament”, „Didahiile, norme de educaţie şi pastoraţie. Prezenţa lor în viaţa comunităţilor româneşti. Secolul al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea” și „Pastorație și duhovnicie”, părintele a editat mai multe cărți importante.

Ca profesor, a făcut parte din Comisia de Istorie Bisericească Comparată și Centrul de Studii Istorice şi Teologice Comparate „Ioan Lupaş” din Cluj-Napoca. A fost membru al Centrului de Studii Ecumenice şi Interreligioase Cluj-Napoca, al Centrului de Studii Biblice, Patristice, Catehetice şi Pastorale de la Mănăstirea Nicula, membru al Asociaţiei de dialog între știinţă şi teologie din România, al Societății Culturale Româno-Israeliene SCRI. Distins ca iconom la 17 octombrie 1981 și iconom stavrofor la 2 octombrie 1988, părintele a slujit ca preot îmbisericit la diferite parohii clujene: „Sf. Ioan Botezătorul”-Mărăşti (1990-1998), „Schimbarea la Faţă” (1998-2007), „Naşterea Domnului”-Gheorgheni (2007-2016).

Toate aceste activități și realizări științifice n-au schimbat sufletul părintelui Dorel, el rămânând același om cald, bun, smerit și cumsecade, stimat de colegi, iubit de profesori, care păstra omenia și cultiva prietenia cu oamenii care-l căutau pe Dumnezeu. Venea la mănăstire, slujea și predica având aceeași dragoste. Discutam diferite aspecte ale vieții călugărești. Era priceput la toate, inclusiv la bucătărie. Se simțea bine printre monahi. Rememoram uneori locuri duhovnicești iubite, inclusiv Chilia „Sfântul Ipatie” din Athos. Deși avea o familie frumoasă, pe care o iubea cu toată dăruirea, pentru care îmi cerea mereu să mă rog, iubea și purta un adânc respect cinului monahal. Iubea călugării și era mereu gata să-i ajute în privința studiilor. Era grabnic ajutător cu unii studenți care amânaseră sau picaseră examene și prin aceasta pierdeau bursa, găsind soluții salvatoare, ca un părinte înțelept și iubitor.

Iubitor de monahi şi vieţuire mănăstirească

Avea o deosebită cinstire față de părintele arhimandrit Serafim Man. Când părintele Serafim a împlinit 70 de ani (27 nov. 2007), s-a îngrijit pentru editarea unui volum omagial. Știindu-mi dragostea față de părintele Serafim, mi-a cerut să scriu și eu, iar apoi, însoțiți de părintele profesor Ioan Chirilă, am mers împreună la Rohia, unde părintele Serafim ne-a primit cu adâncă dragoste, smerită și cuvânt memorabil.

Cunoșteam osteneala sa pastorală și râvna de a se face tuturor toate. După ce în anul 2012 m-am transferat la Episcopia Devei și Hunedoarei, am păstrat legătura în continuare. Vorbind la telefon, îmi povestea diferite realizări, de care ne bucuram împreună. Îmi spunea: „Mai am puțin și o să fiu îndrumător de doctorat. O să vii la mine!”. Domnul a vrut însă altfel, mutându-l în lumea cea cerească în puterea vârstei. Legătura cu sfinția sa era odihnitoare și plăcută, iar neașteptata îmbolnăvire ne-a surprins pe toţi. O vreme am sperat să-și revină, dar Domnul l-a iubit și l-a chemat la Sine. Am fost să-i citesc câteva rugăciuni de sănătate, ducând și o răcliță cu sfinte moaște. M-am rugat și ne-am rugat împreună, iar acea împreună rugăciune avea să fie ultima noastră întâlnire pământească.

La slujba Înmormântării, din 1 august 2016, au fost prezenți Mitropolitul Andrei, împreună cu Episcopii Iustin al Mara­mureșului și Vasile Someșanul, corpul profesoral, un sobor de peste 70 de preoți și mulțime de credincioși.