Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Părintele picurat din Rai

Părintele picurat din Rai

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: Costion Nicolescu - 16 Oct, 2020

Părintele Paisie Olaru a făcut parte dintr-o generație de călugări excepționali, nu puțini, cu care Biserica noastră a parcurs perioada comunismului. Absolut unic la el, în receptarea mea, era faptul că în timp ce toți ceilalți îmi lăsau impresia că sunt spre capătul unui urcuș duhovnicesc laborios, el îmi părea că vine din direcția cealaltă, că era picurat din cer printre noi, ca să vedem de aproape cât de simple și nesfârşit de profunde sunt persoanele și stările în Rai. În preajma Părintelui Paisie am trăit cel mai puternic şi mai apropiat sentimentul de Rai, de prezenţă imediată a lui Dumnezeu. De altfel, Părintele Paisie era considerat de obşte, de marea masă a credin­cioşilor şi de ceilalţi duhovnici importanţi din ţară drept un fel de primus inter pares, un soi de stareţ de inimă, o autoritate duhovnicească supremă.

Când l-am cunoscut eu, în ciuda faptului că bătrâneţea îi îngroşase şi-i asprise, până la un punct, trăsă­turile, chipu-i transmitea o irezistibilă lumină şi infinită bunătate. În preajma lui erai cuprins instantaneu de un sentiment de bucurie şi siguranţă. E de neuitat privirea sa limpede, părintească, tandră. Ochii-i erau de un albastru intens, luminos, mediteranean. Păreau iezer adânc şi albastru, de un albastru ca cel al Fra­telui Angelico. Ilustrând parcă zicala că „omul sfinţeşte locul”, în jurul chiliei Părintelui Paisie şi înlăuntrul ei domina, cu adevărat, vădită, sesiza­bilă, o bună mireasmă duhovniceas­că. Detectabilă nu numai cu spiritul, ci și cu nările. Liniile de forţă care guvernau materia în jurul lui erau altele. Atingeai o anumită stare de imponderabilitate, chiar dacă în vecinătatea sa te simţeai şi mai ne­vre­dnic. Intrai într-un spaţiu cu totul liturgic şi euharistic. Erai la deschi­derea spre un alt tărâm, fermecat, spre lumea de neînchipuit a lui Dumnezeu.

În genunchi, sub epitrahilul Părin­telui ­Paisie, se petrecea miracolul... Cu fruntea în poala lui, sub patrafiru-i atotcuprinzător, începea, minunat, curăţirea, elibera­rea fulgeră­toa­re de toată povara păcatelor acumulate în lume. Din când în când, simţeai odihnindu-se pentru o clipă, pe creştet, mâna mare şi osoasă, bătrânească, greu-uşoară a Părinte­lui, cu ­o bine­făcătoare dublă senzaţie - de absorbţie a păcatelor şi de pogo­râ­re a harului. Spre sfâr­şitul rugăciu­nilor (mai întâi din cele comune de dezlegare, iar la sfârşit una proprie, cu totul aparte, bine cunoscută, de altfel), Părintele te tocănea uşurel cu crucea pe cap, prin epitrahil, spre binecuvântare şi în semn de părin­tească dragoste - mod de comunicare pe cât de palpabil, pe atât de inefabil. Deşi rugăciunea era, în mare, de fiecare dată aceeaşi, ea nu-şi pierdea deloc forţa şi frumuseţea paradisiacă. Cuvintele erau trăite deplin şi aveau, ca atare, acoperire deplină. Şi când chema ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, peste „măsuţa” ta, peste „căsuţa” ta (erau multe diminutive în graiul său genuin şi gingaş), te simţeai cuprins de o învăluitoare bucurie, de duioşie şi de înţelegere pentru toate ale tale, oricât de modeste ar fi fost ele. Aflai mai bine cine eşti şi ce ar trebui să fii. Şi când, la sfârşit, cerea pentru fiecare „un colţişor de Rai”, sau când îşi lua rămas-bun, dându-ţi întâlnire „la poarta Raiului”, simţeai deja o arvună a Raiului, aveai o pregustare a stării paradisiace.

Deşi pretindea că el nu o deţine, recomanda tuturor să încerce a deprinde rugăciunea lui Iisus, rostind-o zilnic cât mai des, după puteri. Eu mi-o amintesc, la el, cu o formulare puţin extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Acest „Cuvântul” adăugat de el mi s-a părut totdeauna că aduce o notă de înaltă teologie şi de forţă duhovni­cească. Cred, de asemenea, că prin el Părintele se racorda direct la Sfântul Ioan, Evanghelistul Iubirii, de care, probabil, se simţea tare ataşat.

Părintele Dumitru Stăniloae vorbeş­te undeva despre delicateţea sfinţilor. Această infinită delicateţe și o tandră grijă nesfârşită pentru mântuirea tuturor erau proprii în chip deplin Părintelui Paisie. Cineva îl caracteriza, pe bună dreptate, ca fiind „un intim al lui ­Hristos” - calitate proprie, în principiu, tuturor sfinţilor.

Toţi cei care l-au văzut şi l-au întâlnit, fie şi măcar o dată, pe Părintele Paisie au, încă de pe acum, credinţa sfinţeniei sale. Cam în acest sens se exprima şi Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, la doi ani de la petrecerea sa, la canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla, prevăzând şi preconizând o viitoare dorită canonizare a Părintelui Paisie. Impe­diment nu există! Părintele poate să aştepte, dar ar fi bine să înţelegem că de noi este vorba, nu de el. El este! Nouă ne este necesară recunoaşterea aşezării lui într-o altă stare. 

Prin Părintele Paisie, cel atât de drag, cel atât de înduioșător, Dumnezeu a binevoit, încă o dată, cu revărsată generozitate, pentru neamul nostru! Trebuie să înţelegem şi să ne plecăm! Părintele ne aşteaptă acum, răbduriu, la poarta Raiului. Parcă îl văd în prag, cum nu-i vine să intre fără noi... Ar fi păcat să-i înşelăm aşteptarea şi să ratăm întâlnirea. Şi intrarea...
 

Citeşte mai multe despre:   Paisie Olaru  -   Manastirea Sihastria