Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Părintele profesor Dumitru Popescu, neuitare la un deceniu de la mutarea sa la Domnul

Părintele profesor Dumitru Popescu, neuitare la un deceniu de la mutarea sa la Domnul

Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 10 Mar, 2020

În urmă cu zece ani, la 10 martie, trecea la cele veșnice părintele profesor academician Dumitru Popescu (1929-2010), cel care, cu dese prilejuri, ne responsabiliza pe noi contemporanii să luăm aminte la noi înșine, prin cuvintele: „omul a ajuns până în cosmos, dar adesea nu a izbutit să pătrundă în lăuntricul său”. Astfel de cugetări rostite de pe amvonul multor biserici erau aproape un laitmotiv al oricărei cuvântări pline de maturitate teologică și pastorală.

 Călătoria sa pe acest pământ s-a săvârșit după optzeci și unu de ani de trăire înțeleaptă și, deopotrivă, de învățătură teologică, dogmatică și apologetică.

O viață întreagă părintele profesor L-a slujit pe Dumnezeu atât la Sfântul Altar, cât și la catedra teologică universitară, dar și făcând ani buni misiune ortodoxă românească în Apusul european în calitate de director de studii la Conferința Bisericilor Europene de la Geneva ori ca profesor de dogmatică răsăriteană la Institutul Ecumenic de la Bari.

Făcând parte din generația teologilor români născuți în anii ’20 ai veacului trecut, pleiadă ce a ucenicit pe lângă titanii culturii teologice românești care au strălucit, la rându-le, între 1930 și 1970, părintele Dumitru Popescu - fiu de preot din Călugărenii de Giurgiu - și-a desăvârșit educația teologică la seminarul și facultatea din Bu­curești, devenind student de-abia după împlinirea vârstei de 25 de ani, după o perioadă de mari greutăți și încercări la care a fost supus de autoritățile comuniste, pe motiv că „nu avea origine socială sănătoasă”. Detenția pe care a suferit-o, practic, în armată a fost transformată de Dumnezeu în ocazia duhovnicească extraordinară prin care tânărul absolvent de seminar teologic avea să înțe­leagă în străfundurile inimii sale credincioase că „numai Dumnezeu poate să te ajute să supraviețuiești și să biruiești încercările ceasului prin care treci” și că vocația sa este aceea de a-L sluji pe Domnul și a-i învăța pe oameni dreapta credință.

În vremea păstoririi Bisericii Ortodoxe Române de către fericitul întru pomenire Patriarh Justinian Marina, la Institutul Teologic din București tânărul Dumitru avea și de unde să se adape la izvorul învățăturilor marilor dascăli teologi care i-au marcat devenirea trăirii sale, atât a celei duhov­nicești, liturgice, cât și a celei de carieră profesorală și științifică. Astfel, în ultimul an de viață, părintele Dumitru Popescu îi evoca cu multă dragoste și recunoștință, într-un memorabil interviu realizat și difuzat la TRINITAS TV, pe profesorul Teodor M. Popescu, pe părintele Stăniloae și pe părintele Ioan G. Coman. De altfel, în cuvântul ținut de pr. prof. Ștefan Buchiu la slujba de prohodire a ilustrului său profesor, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, sublinia că, pentru teologia dogmatică, părintele Dumitru Popescu a fost cel mai strălucit reprezentant de la părintele Dumitru Stăniloae până astăzi. Cu adevărat, acest discipol al marelui teolog român s-a dovedit cel mai în măsură să ne facă - prin comentariile și sintezele sale - să pricepem mai bine dogmatica ortodoxă, fiind el însuși un autor al unei teologii mărturisitoare, bine înțeleasă cu mintea și adânc simțită cu inima.

Acest lucru a fost posibil datorită râvnei și seriozității dovedite încă din tinerețe de teologul Dumitru Popescu care, în 1962, a dobândit titlul de doctor în teologie pe baza studiilor aprofundate în domeniul dogmaticii. Pentru o temeinică pregătire a tezei sale de doctorat „Eclesiologia romano-catolică după documentele celui de al II-lea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană”, părintele urmase cursuri postuniversitare la Facultatea de Teologie Protestantă din Lau­sanne, la Institutul Ecumenic de la Bossey și la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma; acești ani de studiu în occidentul european i-au facilitat o vastă cu­noaștere și înțelegere a dogmaticii catolice și protestante, fapt care l-a ajutat mai târziu în dialogul cu Bisericile eterodoxe. După obți­ne­rea doctoratului, s-a dedicat - precum înaintașii săi mentori - pro­fesoratului academic și, timp de patru decenii, a marcat ca dascăl (mulți ani rector al Institutului Teologic bucureștean, ulterior ales și membru de onoare al Academiei Române) învățământul superior teo­logic românesc, modelând gene­ra­ții la rând de teologi și viitori slujitori ai sfintelor altare, îndrumând mai mulți doctoranzi, deve­niți astăzi profesori de referință ai teologiei dogmatice.

În ultima parte a vieții, părintele Dumitru Popescu ținea ex­cepționale predici, pline de înflăcărare și discernământ, precum un adevărat profesor de dreaptă credință, în mai multe biserici din Capitală, printre care „Adormirea Maicii Domnului”-Militari I, Manu Cavafu sau Dobroteasa.

Mare om de cultură, adevărat pilon al dialogului de armonizare între știință și religie, încărcat de speranță, așa cum își punea tot sufletul și energia pentru stu­denții, doctoranzii și ucenicii săi, tot așa îi povățuia și îi încuraja pe preoții slujitori în misiunea lor, totodată accentuând mereu cât de importante sunt pacea și buna-voire între ei, pentru unitatea și rodirea comunităților de credincioși încredințați. Vorbea apologetic, remarcabil și convingător despre convertirea secularizării, despre tranziția personală a omului de la desfigurarea prin patimi la transfigurarea prin virtuți.

Teolog de mare prestanță și cu simțul Bisericii, în centrul operei sale scrise se află tratatul de dogmatică „Iisus Hristos Pantocrator”.

Puțini oameni își vor fi primit distincțiile în timpul vieții cu atâta smerenie și noblețe sufletească, și nu mulți vor fi fost - precum părintele profesor Popescu - decorați de statul român cu Ordinul Na­țional Steaua României în grad de ofițer, cinstiți de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca decan onorific sau vor fi primit de la Patriarhul României - la împlinirea a 80 de ani de viață - Crucea Patriarhală, ca simbol al iubirii jertfelnice și al Învierii lui Hristos.

La slujba de înmormântare din Biserica „Sfânta Ecaterina” - paraclisul Facultății de Teologie din București, în cuvântul de la căpătâiul părintelui profesor Dumitru Popescu, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, spunea: „Prin viaţa şi opera sa, părintele profesor Dumitru Popescu va rămâne un model de fidelitate şi slujire a Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale, un model luminos şi inspirator pentru generaţia tânără, prin competenţa sa academică, prin tenacitatea sa, prin nobleţea sa sufletească şi prin modul în care a reuşit, cu înţelepciune şi multă dragoste, să îndrume şi să formeze generaţii de studenţi, astăzi slujitori ai sfintelor altare sau ai catedrelor de teologie”.

La rândul lui, preotul profesor Dumitru Popescu a lăsat văzului tuturor, ca epitaf al mormântului său, cuvintele ce-i stau pe cruce: „Nu există altă cale decât Hristos, nu există alt adevăr decât Hristos și nu există altă viață decât Hristos! În El, de la El și prin El sunt toate; toate bucuriile vieții, toate nădejdile vieții, tot sensul vieții!”

De aceea, astăzi și în aceste zile, neîndoielnic, ni se vor intersecta pașii cu ai multor foști iluștri studenți și ucenici ai părintelui profesor Dumitru Popescu, acum teologi de marcă, ierarhi, preoți sau profesori de renume, cărora acesta le-a fost model de slujire și viețuire, când vom merge cu smerenie să facem o închinăciune și să așezăm o lumină la mormântul său din cimitirul bucureștean Bellu, loc de veci aflat într-o zonă pitorească, vecin cu mormintele eroilor francezi și cu monumentul dedicat acestora, așa cum se cuvine unui ostaș-erou al teologiei româ­nești. Dumnezeu să ni-l odihnească alături de toți teologii români care au iubit Biserica, trăind și lucrând ca luminători ai întregii Ortodoxii!

Citeşte mai multe despre:   pr. prof. acad. Dumitru Popescu  -   comemorare