Prin toată lucrarea sa bisericească, național patriotică și culturală, Episcopul Nicolae Popovici rămâne un arhiereu emblematic al Bisericii Ortodoxe Transilvane și al întregii Ortodoxii românești. El
„Părintele Stăniloae avea o simplitate în cuvânt, gesturi, comportament”
Fiecare întâlnire cu pictorul Horea Paștina este o adevărată sărbătoare. Atmosfera din atelierul său este una caldă, de tihnă duhovnicească. Lumina întâlnirii cu părintele profesor Dumitru Stăniloae s-a așezat în tablourile sale și în persoana lui, iar timpul petrecut împreună parcă a intrat în veșnicie. Chiar dacă vorbește puțin, cântărindu-și fiecare cuvânt, pictorul ne-a evocat amintiri dragi legate de părintele său duhovnic, despre care spune că-i datorează toate în viața sa.
Timp de peste un deceniu, pictorul Horea Paștina a mers aproape zilnic acasă la părintele profesor Dumitru Stăniloae. A lipsit doar atunci când era plecat din București, așa că la începutul discuției noastre ne-a mărturisit: „Părintele Stăniloae este prezent în viața mea! Toți care mergeam la părintele ne duceam către Iisus Hristos, împreună în acea Unime Treime despre care v-am vorbit și în pictura mea. Era o însoțire sfântă. Am mers la părintele și am rămas pur și simplu lângă el. Așa a fost! Era în anii 80, trăiam în lumea breslei pictorilor, iar întâlnirea cu părintele a însemnat mult pentru mine. Dacă nu era el, cred că mă pierdeam în lumea aceasta. După ce l-am cunoscut nu am mai plecat din preajma lui, pentru că el era punctul cel mai de încredere pentru mine.”
„Vorbea mereu despre Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfânta Treime și iubire”
Horea Paștina nu doar îl asculta vorbind pe părintele Stăniloae, ci a observat modul lui de lucru și l-a introdus în activitatea sa. Astfel că, așa după cum părintele scria și traducea zilnic, la fel a încercat și el să folosească timpul, lucrând în atelierul său de pictură, după cum ne-a spus: „Îl ascultam cum vorbea. El vorbea mereu despre Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfânta Treime și iubire. Uneori se repeta cu aceste teme, dar eu aveam nevoie de această reluare, care pentru mine nu era o repetiție. Cuvintele nu mă ajută în redarea acestei întâlniri - era o repetiție care nu era repetiție. Aveam nevoie de această trăire lângă părintele. Cel mai adesea îl însoțeam la Biserica Negustori, dar l-am însoțit și la alte biserici. A fost o perioadă când venea la biserică și cu măicuța, cum îi spuneam soției părintelui, dar după un timp ea nu a mai putut veni. La biserică, părintele câteodată slujea, alte dăți doar predica, iar uneori doar asista la slujbă stând în Altar sau într-o strană din naos. Cuvântul lui era simplu, dar lumea simțea că este o persoană duhovnicească, îi recunoșteau valoarea. Era foarte simplu. Părintele Stăniloae avea o simplitate în cuvânt, gesturi, comportament. Era o simplitate conținută, nu era nimic forțat, ca și cum respiri, era un firesc și o normalitate”.
Multe persoane i-au fost aproape părintelui Stăniloae în ultimii ani de viață, fiecare ucenic a deprins de la el ceea ce a considerat mai potrivit. Cert este că ei au rămas prieteni și cinstesc memoria duhovnicului lor, despre aceasta pictorul Horea Paștina a menționat: „Ne-am strâns în jurul părintelui și am rămas legați între noi, fiecare cu preocupările și modul lui de a fi, dar există acest lucru comun care ne strânge la un loc. Venea multă lume la el, unii puneau întrebări din diverse domenii și părintele avea răbdare cu ei, chiar dacă unii încercau să-l provoace cu anumite abordări ale diverselor aspecte ale societății. O dată a venit un grup din Franța special să-l întâlnească, iar o doamnă traducea discursul părintelui. Și la un moment dat cineva a zis: «Nu mai traduceți, pentru că înțeleg ce spune. Îmi este suficient că sunt aici lângă el»”.
„Drumul meu era la părintele, la biserică și acasă”
Apartamentul în care familia părintelui Stăniloae a locuit în ultimii ani era unul destul de modest: un hol, o cameră de zi și un dormitor. A fost ales după criterii practice: să fie călduros, situat într-o zonă centrală și la etaj inferior pentru a urca ușor. În camera de zi, micuță cât o chilioară, îi primea pe toți și aceştia încăpeau, chiar dacă uneori erau multe persoane. După ce l-a cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae, întreaga activitate a pictorului Horea Paștina a fost marcată de această întâlnire, după cum ne-a mărturisit: „Părintele venea la atelier. Lua masa la noi acasă și ne vorbea despre traducerile pe care le făcea, despre bogăția și infinitatea lui Dumnezeu. Avea un program de lucru precis, se scula dimineața la ora 5, lucra până la amiază. Apoi lua masa, se mai odihnea puțin și iar mai lucra. Iar după-amiază, la o anumită oră, îl vizitam. Înainte de a-l cunoaște, umblam cu colegii să învăț să pictez mai bine de la cei care mi se păreau mai buni. După întâlnirea cu părintele, m-am așezat acasă și am început să mă caut, nu m-am mai dus cu colegii, nu mai doream să ies. S-a înființat grupul Prolog și mă vedeam cu ei. Sigur, mai mergeam la câte un vernisaj. Dar în cea mai mare parte, drumul meu era la părintele, la biserică și acasă”. Programul pe care şi l-a însușit în tinerețe pictorul Horea Paștina îl are și acum. Mereu are un tablou în lucru: „E o ascultare a lucrului pe care îl faci...”
„Îi datorez părintelui Stăniloae toate”
Chiar dacă ani buni pictorul Horea Paștina a stat în preajma părintelui Stăniloae, nu a știut mai nimic despre perioada în care a fost la închisoare, deoarece nu vorbea deloc despre acele vremuri. Cu o delicațe deosebită, nu impunea nimănui nimic, își amintește Horea Paștina: „Părintele spunea că măicuța citește din Psaltire”. Era o sugestie discretă și o invitație la rugăciune, dar niciodată nu le spunea ucenicilor să facă un anume lucru. Părintele profesor Dumitru Stăniloae a avut un respect deosebit față de soția sa, presbitera Maria. Multe persoane dau mărturie despre dragostea și armonia din familia lor. Horea Paștina ne-a relatat: „Îi spunea uneori: «Mărioara, să nu pleci, că mai am de lucru!» Se simțea grija pe care măicuța i-o purta mereu părintelui, care îi răspundea cu aceeași atentă preocupare. Când măicuța a plecat la Domnul, a venit părintele Sofian și i-a citit Stâlpii. A fost un moment unic să-i văd pe acești doi părinți în rugăciune într-o simplitate deosebită în lumina de seară”.
Simplitatea liniilor, esențializarea imaginilor și a simbolurilor folosite de Horea Paștina în lucrările sale sunt și rodul întâlnirii cu părintele Stăniloae, după cum ne-a spus în încheiere: „Îi datorez părintelui Stăniloae toate acestea. Toate lucrurile și stilizările au venit în timp. Mi-ar plăcea să mă văd cu el în atelier acum... E aici cu noi, nu doar în amintirile noastre și în tablourile în care am încercat să-l portretizez”.