Patriarhul Tihon împotriva ascensiunii bolşevismului

Pe numele său de mirean Vasile Ivanovici Belavin, Patriarhul Tihon al Moscovei și al Întregii Rusii s-a născut pe 19 ianuarie 1865 în satul Toropets, din provincia Pskov, într-o familie de preot. Copi­lăria plină de vitregii, marcată de pierderea mamei, nu l-a împiedicat pe tânărul Vasile să se remarce printre cei mai sârguincioși cursanți ai insti­tuțiilor de învățământ urmate, fiind răsplătit ulterior, datorită aleselor cunoștințe acumulate la Academia Duhovnicească din Sankt Petersburg, cu un post de profesor de dogmatică și morală creștină la Seminarul Teologic din Pskov, al cărui elev fusese.

A fost tuns în monahism de Episcopul Ermoghen al Pskovului, fiind hirotonit diacon la 5 decembrie 1891, iar mai apoi preot, la 22 decembrie, îndeplinind în paralel, pe lângă misiunea clericală, și o serie de ascultări atât în școlile voca­ționale patronate de Biserică, cât și în Administrația bisericească, eforturile sale fiind apreciate de aparatul administrativ de stat, care îi conferă în anul 1895 Ordinul „Sfânta Ana”, clasa a doua.

Râvna neobosită în plan misionar a condus la ridicarea lui la rangul de arhimandrit, apoi în treapta de Episcop de Lublin și vicar al Eparhiei de Kholm, fiind întronizat în Catedrala „Sfintei Treimi” din Sankt Petersburg, în prezența Mitropolitului Paladie al Sankt Petersburgului și a unui șir de înalți ierarhi, între care se numărau Arhiepis­copul Arsenie al Kazanului și Arhiepiscopul Antonie al Finlandei.

După ce a păstorit Eparhia de Lublin timp de aproape un an, a fost desemnat să ocupe funcția de Episcop al insulelor Aleutine și al Alaskăi, fiind întronizat la 14 septembrie 1898, ca mai apoi, la 5 mai 1900, să i se confere rangul de Arhiepiscop al Americii de Nord și al Alaskăi.

Între realizările sale din perioada episcopatului pe tărâm nord-american se numără fondarea unui seminar ortodox în Minneapolis, ctitorirea unei mă­năstiri în Pennsylvania, în­chinată Sfântului Tihon din Zadonsk, ocrotitorul său, traducerea din limba rusă în limba engleză a majorității cărților de cult ortodox, precum și convocarea tuturor comunităților ­ortodoxe din America în cadrul unui sinod desfășurat în februarie 1907 la Mayfield, în urma căruia s-a încercat stabilirea bazelor legale și oficiale ale eparhiei, inclusiv elaborarea unui statut de organizare a eparhiei.
În decursul aceluiași an, Arhiepiscopului Tihon i s-a cerut să revină în Rusia natală, fiindu-i încredințată cârma Arhiepiscopiei de Rostov și Yaroslavl, pe care o păstorește până spre sfârșitul anului 1913, când îi este conferit titlul de cetățean de onoare al orașului, în premieră pentru un episcop.

Ulterior este transferat la Eparhia de Vilnius, în Lituania, oraș în care a fost primit cu entuziasm de populație. Aici, viitorul Patriarh Tihon se va remarca prin relațiile cordiale pe care le-a avut cu Biserica Catolică majoritară și mai ales prin activitatea de ajutorare a refugiaților și a soldaților mobilizați pe frontul Primului Război Mondial, în urma căruia orașul Vilnius a fost ocupat de armata germană. După acel moment, Arhiepiscopul Tihon este obligat să se retragă la Moscova, unde va lua cu sine relicvele martirilor din Catedrala ortodoxă a orașului.

Reactivarea Patriarhiei Moscovei

După demiterea Mitropolitului Macarie al Moscovei, din cauza simpatiilor sale pro-țariste afișate în plină perioadă revoluționară, la 21 iunie 1917, Arhiepiscopul Tihon este ales Mitropolit de Mos­cova și Kolomna, iar la 15 august 1917 participă la lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, alături de alți 563 de delegați, membri laici și clerici care au adoptat ca măsuri de primă importanță restaurarea Patriarhiei și alegerea unui Patriarh al Rusiei.

După ce a fost întronizat ca Patriarh al Rusiei, Patriarhul Tihon anatemizează la scurt timp, pe 19 ianuarie 1918, pe toți cei care s-au dedat la acțiuni criminale și la distrugeri, cerând credincioșilor să nu aibă părtășie cu aceștia: „Vă oblig pe toți, copii ai Sfintei Biserici a lui Hristos, să nu aveți nici un fel de comuniune cu acești paria ai rasei umane”, și lansează o pastorală virulentă prin care cere clericilor și credincioșilor să lupte pentru păstrarea adevărurilor de credin­ță ale Ortodoxiei, puse în pericol de atitudinile extrem de ostile și de violente ale acestora, sanc­țio­nând aspru asasinarea membrilor familiei imperiale pentru care a oficiat o slujbă de pomenire în timpul desfășurării unei întruniri a Sinodului. Bolșevicii au reacțio­nat cu promptitudine la acțiunile Patriarhului Tihon, plasându-l pe acesta în arest la domiciliu.

Conflictul cu autoritățile comuniste

În anul 1921, regiunea Volga a fost afectată de o secetă teribilă, care a condus la înfometarea populației, situație în care Patriarhul a apelat la sprijinul Bisericilor din afara Rusiei pentru ajutorarea populației și a autorizat ca o parte din bunurile Bisericii, cu excepția celor destinate oficierii cultului divin, să fie valorificate în mod voluntar pentru reglementarea situației economice dificile pe care o traversa țara. În februarie 1922, bolșevicii emit un decret prin care Sovietelor locale li se permitea să confiște obiectele de valoare din Biserici, acțiune sancționată prin protestul ­Patriarhului, care îi va atrage ­acestuia un nou arest la domiciliul stabilit la Mănăstirea Donskoy, începând cu 6 martie 1922.

Situația tensionată provocată de aceste valuri de arestări succesive și dorința de „democratizare” a Bisericii au determinat pe o parte din clerici, sprijiniți de Partidul Bolșevic, să se răzvrătească împotriva Patriarhului Tihon, creând așa-numita „Biserică vie”, al cărei deziderat era preluarea prerogativelor Administrației centrale bisericești, alături de legiferarea căsătoriilor episcopilor și introducerea calendarului gregorian în spațiul liturgic.

Apariția „Bisericii vii” a făcut ca, „în 1922, Biserica Patriarhală să-și exercite jurisdicția numai asupra a patru parohii în Moscova, 400 de locașuri de cult aparținând renovaționiștilor. La Petrograd, toate bisericile erau supervizate de renovaționiștii care mai dețineau în proprietate și 66% din parohiile din țară”. La sfârșitul lunii aprilie a anului 1923 a avut loc la Moscova Primul Sobor al „Bisericii vii”, în cadrul căruia Patriarhul Tihon a fost decăzut din demnitatea patriar­hală și depus din treapta monaha­lă, Soborul adoptând și o serie de rezoluții contrare Sfintelor Canoane ale Bisericii, aducând totodată elogii în exprimarea recunoștinței față de puterea sovietică.

Pentru a apăra și a menține funcționalitatea Bisericii Ortodoxe Ruse în cadrul statului sovietic ateu, Patriarhul Tihon emite o circulară la 3 iunie, și mai apoi la 18 iunie 1923, în care își manifestă „pocăința” față de toate actele sale îndreptate împotriva autorităților sovietice, acțiune care-l va readuce în scaunul de Patriarh al Rusiei începând cu 27 iunie 1923. Odată cu acest act, „Biserica vie” a cunoscut un puternic declin, Patriarhul Tihon anatemizând pe toți membrii ,,Bisericii vii”, iar hotărârile și Tainele administrate de aceasta au fost declarate nule și necanonice.

Pe 7 decembrie 1924, Patriarhul Tihon a trimis o scrisoare către toți clericii Bisericii Ortodoxe Ruse în care acuza statul sovietic de imixtiune în administrarea bunurilor bisericești, act sancționat de bolșevici prin uciderea celui mai bun prieten al Patriarhului din timpul detenției la Taganka.

Trecerea la Domnul și descoperirea moaștelor

Spre sfârșitul anului 1924, starea de sănătate a Patriarhului Tihon s-a înrăutățit și la 12 ianuarie 1925 acesta a fost internat în spital, unde cunoaște o scurtă perioadă de ameliorare, încât la 23 martie este prezent la întronizarea a doi episcopi.

În seara zilei următoare, pe 24 martie, în urma unor lucrări ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Tihon a ajuns din nou la spital, unde a trecut la cele veșnice la ora 23:45, în ziua praznicului Bunei Vestiri, conform versiunii oficiale a raportului medical întocmit.

Înmormântarea Patriarhului Tihon a avut loc la 30 martie/12 aprilie 1925, în prezența a 58 de ierarhi și a unui număr însemnat de credincioși (aproximativ 30.000), trupul neînsuflețit fiind depus la Mănăstirea Donskoy. Figura emblematică a Patriar­hului Tihon încheie astfel un alt capitol zbuciumat din istoria milenară a Bisericii Ortodoxe Ruse. Moaștele Patriarhului Tihon au fost descoperite pe 19 februarie 1992 și așezate în biserica mare a Mănăstirii Donskoy, martorii evenimen­tului afirmând că acestea emanau o mireasmă plăcută, mantia și mitra chiriarhală nefiind putrezite deloc, în ciuda umezelii excesive în care au fost ținute.