Paul Constantinescu, un nume în conştiinţa culturală naţională

Pe cât de orgolios, pe atât de exigent cu el însuşi, compozitorul Paul Constantinescu şi-a cizelat propriile opere ca un adevărat bijutier. A refăcut, reelaborat, reorchestrat multe lucrări de-a lungul carierei artistice. Şi-a început activitatea muzicală în urbea natală, Ploieşti, ca membru al corului Bisericii „Sfinţii Împăraţi”, condus de Ioan Cristu Danielescu, şi al orchestrei simfonice „Excelsior”, nucleul în jurul căruia se va înfiinţa mai târziu, în 1954, Filarmonica din Ploieşti.

În data de 30 iunie 1909 se năştea, la Ploieşti, compozitorul Paul Constantinescu; membru corespondent al Academiei Române (m. 1963). Tatăl său, Alexandru M. Constantinescu, era farmacist de profesie, iar mama, Ana Constantinescu (născută Gheorghiu), profesoară. Învaţă mai întâi la Şcoala de băieţi nr. 2, absolvind studiile liceale în 1929, la Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti. Acest liceu se bucura în acea ­vreme de o încadrare de elită: Gheorghe Petrescu-Sava (Zagoriţ) - istorie, Ion Croitoru - dirijor cor, I.A. Bassarabescu (geografie), Grigore Orăşanu (matematică), Dumitru Munteanu-Râmnic (limba română şi istorie). În această perioadă studiază în particular vioara cu Boris Koffer şi apoi cu Traian Elian, care îl va iniţia şi în domeniul teoriei muzicale. Un alt profesor de la liceu, care i-a marcat drumul, a fost dirijorul şi compozitorul Ioan Cristu Danielescu.

Spre sfârşitul liceului, Paul Constantinescu ajunge să concerteze în oraşul natal, alături de dascălii amintiţi, în diverse formaţii camerale şi dirijează el însuşi orchestra liceului şi coruri ceremoniale. În această perioadă apar şi preocupările sale pentru muzica psaltică. Şi-a început activitatea muzicală în urbea natală, ca membru al corului Bisericii „Sfinţii Împăraţi”, condus de Ioan Cristu Danielescu, şi al orchestrei simfonice „Excelsior”, nucleul în jurul căruia se va înfiinţa mai târziu, în 1954, Filarmonica din Ploieşti. Între anii 1929 şi 1933 este student la Conservatorul de muzică şi artă dramatică din Bucureşti, unde se perfecţionează muzical cu profesorii: Faust Niculescu (teorie - solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), George Breazul (enciclopedia şi pedagogia muzicii), Dimitrie Cuclin (estetică şi forme muzicale), Ştefan Popescu (dirijat cor), Octav Cristescu şi Mihail Vulpescu (canto auxiliar). Cea mai mare înrâurire asupra evoluţiei sale profesionale a avut-o însă profesorul şi compozitorul Mihail Jora, ­fondatorul unei adevărate şcoli româneşti de compoziţie.

Trei decenii la Conservatorul bucureştean

În 1933, absolvă Conservatorul (certificat nr. 13/1933) şi pleacă pentru un an la Viena, unde audiază cursurile lui Franz Schmidt, Oswald Kabasta şi Joseph Marx, îmbogăţindu-şi cunoştinţele de bizantinologie cu Egon Wellesz. Cum reiese dintr-o scrisoare adresată lui George Breazul, în 1934, tânărul Paul Constantinescu pare să nu se fi simţit în largul său la Conservatorul din Viena: „Am reuşit să mă cert cu diferite soiuri de profesori cu pretenţia de a scoate din mine un demn cirac al manierelor domniilor lor de compoziţie”. Deşi, după experienţa vieneză, şi-a manifestat dorinţa de a se reîntoarce ca profesor la Ploieşti, catedra solicitată nu i-a fost acordată, astfel că, între anii 1937 şi 1941, compozitorul a fost profesor de armonie, contrapunct şi muzică religioasă la Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti, iar între 1941 şi 1944, la Şcoala elevilor muzicanţi militari şi la Institutul de teatru al Armatei din Bucureşti. În paralel, dirijează corul Bisericii „Sf. Visarion” din Bucureşti. La Conservatorul din Bucureşti, unde era rector Mihail Jora, Paul Constantinescu a fost mai întâi profesor suplinitor, apoi titular (1943). Activitatea sa didactică la Conservatorul bucureştean s-a desfăşurat pe parcursul a trei ­decenii, până în anul plecării sale dintre cei vii.

A fost consilier muzical la Radiodifuziunea Română, apoi la Ministerul Propagandei Naţionale, Secţia Cinematografie şi, din nou, la Radiodifuziunea Română. A susţinut prelegeri, a scris articole, a întreprins studii de muzicologie şi, deşi activitatea sa didactică nu s-a materializat în cursuri, a lăsat fişe de lucru, traduceri ale unor tratate de armonie ale vremii, însemnări despre muzica bizantină, manuscrise care atestă preocuparea de a împărtăşi studenţilor din cunoştinţele sale. A făcut parte din jurii internaţionale şi a întreprins călătorii de documentare în Franţa, Austria, Bulgaria, URSS, Germania, Anglia, Turcia.

Situaţii extreme

I s-a recunoscut talentul de timpuriu, astfel că, în 1932 şi 1938, Paul Constantinescu era distins cu premiile Enescu pentru compoziţie (Premiul II, în 1932; Menţiunea a II-a, în 1934, şi Premiul I, în 1938), anul 1937 i-a adus Premiul Anhauch, iar Premiul de Stat îi revine de două ori la rând în anii 1954 şi 1955. În 1955 devine Maestru Emerit al Artei, în 1956 Academia Română îi oferă premiul său, iar în 1959 i se decernează Ordinul Muncii cls. II. În anul 1962, devine membru corespondent al Academiei Române, valoarea creaţiei sale fiind recunoscută şi în plan european. De-a lungul vieţii sale, de numai 54 de ani, compozitorul a avut parte şi de situaţii extreme. Acuzat, în 1940, de publicaţiile „Porunca vremii” şi „Acţiunea” că este evreu, era pus în faţa unui atac virulent de presă, dovedind contrariul prin prezentarea genealogiei până la a patra generaţie a ambilor părinţi. După război, este acuzat că ar fi simpatizat cu legionarii, fiind înlăturat brutal din funcţia de consilier muzical la Radio. Între 1959 şi 1963, organele de securitate au redeschis dosarul compozitorului cu aceeaşi acuză, urmărindu-l îndeaproape în ţară şi peste hotare unde reprezenta, la cel mai înalt nivel profesional, muzica românească. Cu toate acestea, a impus respect, creaţia sa fiind prezentată pe marile scene europene şi beneficiind de aprecierea unanimă a criticii de specialitate. Lucrările lui Paul Constantinescu au avut parte, asemeni autorului lor, de destine ciudate: Noaptea furtunoasă a fost când aplaudată, când fluierată, Oratoriul Patimile Domnului, după succesul repurtat la prima reprezentare, a fost acuzat că ar fi un plagiat, producând compozitorului o mare amărăciune. Alte lucrări, cum ar fi Cantata Basarabiei, au devenit „muzică de sertar”, fiind ascunse în casa lui Ion Dumitrescu, până după 1989, când fiica acestuia, Ilinca Dumitrescu, a redat-o Uniunii Compozitorilor.

Paul Constantinescu a fost un compozitor pe cât de orgolios, pe atât de exigent cu el însuşi. Şi-a cizelat compoziţiile ca un adevărat bijutier. A refăcut, reelaborat şi reorchestrat majoritatea lucrărilor, între care: O noapte furtunoasă a fost iniţial o operă într-un act, cu personajul Spiridon recitat, apoi Spiridon a devenit un personaj cu partitura cântată, apoi muzica a fost folosită pentru film; Isarlâk; Nunta în Carpaţi a fost iniţial un balet, apoi a devenit suită; Variaţiuni libere pe o melodie bizantină a fost scrisă iniţial pentru violoncel şi pian, apoi, în 1940, a cunoscut o versiune mai amplă, fiind refăcută în 1951; Oratoriul de Paşti a fost refăcut din temelii după scandalul dublei paternităţi.

Paul Constantinescu a fost deopotrivă un talentat desenator (a lăsat peste 200 de crochiuri reprezentându-i pe colegii de breaslă la şedinţele uniunii sau în jurii) şi un versificator de­săvârşit (vezi scrisorile şi memoriile sale în versuri). Numele compozitorului a pătruns adânc în conştiinţa culturală naţională, iar viaţa şi creaţia sa au fost în atenţia muzicologiei româneşti, existând până în prezent şase volume de referinţă în acest sens: Paul Constantinescu de Vasile Tomescu (1967); L’originalité de la musique roumaine à travers des oeuvres de chambre et de scène d’Enesco, Jora et Constantinesco de Carmen Petra Basacopol (1979); culegerea de texte Despre „poezia” muzicii, sub îngrijirea Sandei Hîrlav-Maistorovici (2004); Paul Constantinescu şi muzica psaltică românească de preot prof. dr. Stelian Ionaşcu (2005); Paul Constantinescu, Scrisori şi portrete, Sanda Hîrlav-Maistorovici (2009); Paul Constantinescu - Corespondenţă şi alte documente, Al.I. Bădulescu şi Nicolae Dumitrescu (2009). Cărticica CD Paul Constantinescu. Piese pentru pian, Sanda Hîrlav (2009).

Pentru Ploieşti, Paul Constantinescu este, alături de I.L. Caragiale şi Nichita Stănescu, o figură emblematică a vieţii culturale şi spirituale. Există aici insti­tuţii culturale care îi poartă numele: Filarmonica, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”. Tot la Ploieşti, activează Corala „Paul Constantinescu”, Cenaclul Compozitorilor Prahoveni „Paul Constantinescu”, de asemenea, există două concursuri care îi poartă numele, respectiv Concursul Naţional de Interpretare Muzicală „Paul Constantinescu”, ajuns la cea de-a 14-a ediţie, şi Concursul de Compoziţie „Paul Constantinescu” pentru studenţii de la UNMB. Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu 2009” îşi propune şi ea cinstirea memoriei compozitorului şi promovarea valorilor artistice tinere din toate domeniile: muzică, pictură, literatură, artă interpretativă.