Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Preotul care a vorbit de ora exactă a societății occidentale

Preotul care a vorbit de ora exactă a societății occidentale

Galerie foto (4) Galerie foto (4) In memoriam
Un articol de: Pr. Alexandru Ojică - 03 Iul, 2022

S-au împlinit, pe 22 iunie, 3 decenii de la trecerea la Domnul a părintelui Constantin Virgil Gheorghiu (9 septembrie 1916 - 22 iunie 1992), unul dintre cei mai cunoscuți și traduși scriitori români, slujitor al Catedralei Mitropolitane de la Paris. Părintele Constantin Virgil Gheorghiu rămâne un vizionar, un slujitor al Altarului foarte bine pregătit teologic și un om care, prin mărturia vieții sale, a simțit durerea exilului forțat și a evidențiat cât de importantă este Biserica - adevărata casă a creștinilor.

Citind opera sa, tradusă aproape integral în limba română, se poate vedea că ea este profund impregnată de experiența pierderii patriei (referire la momentul 23 august 1944), a modului cum a ajuns în Franța - clandestin, pe jos, alături de soția sa, Ecaterina, și nu în cele din urmă de biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli din 9bis, rue Jean de Beauvais, Paris. Aici, la catedrală și în general în comunitatea română franceză din anii 1980-1990, a lăsat o amprentă în felul său de a fi. Pentru puținii care l-au cunoscut (și care mai trăiesc) sau care l-au ascultat la Revoluție, figura părintelui Gheorghiu este una cel puțin antagonică. Atitudinea sa anticomunistă l-a făcut poate mai precaut decât ar fi fost cazul chiar și cu colegii săi de slujire.

Părintele Gheorghiu a fost un vizionar mai ales în ceea ce privește relația om - societate în plin regim comunist - pe de o parte, și epocă tehnologică - pe de altă parte. Un citat din „Ora 25” este elocvent: „Iată crima societății tehnice occidentale! Ucide omul viu - sacrificându-l teoriei, abstracției și planului. Aceasta este forma modernă a sacrificiului omenesc. Rugul și arderile pe rug au fost înlocuite cu biroul și statistica - două mituri sociale actuale, în flăcările cărora se consumă sacrificiul uman. Democrația, de exemplu, e o formă de organizare socială clar superioară totalitarismului, dar ea nu reprezintă decât dimensiunea socială a vieții omenești. A ajunge să confunzi democrația cu însuși sensul vieții înseamnă a ucide viața omului și a o reduce la o singură dimensiune. E cea mai mare greșeală - comună naziștilor și comuniștilor” (Constantin Virgil Gheorghiu, Ora 25, p. 340). Și pentru că tot am amintit de „Ora 25”, prefața lui Gabriel Marcel dedicată lui Aldous Huxley, autorul romanului „Minunata lume nouă” (Le Meilleur des mondes), este elocventă. Cea mai bună dintre lumi este cea din care Virgil Gheorghiu fugise. Lumea occidentală văzută aidoma unei oaze nu era departe și ea de forme noi și subtile de comunism în care omul, individul și personalitatea sa erau anihilate de fericirea prin obligație (Eseu despre standardizarea prin publicitate) despre care va scrie François Brune.

Exemplele pot continua, mai ales în ceea ce privește religia noii societăți dezumanizate: „Ceea ce numeați voi în trecut Dumnezeu este, de fapt, Hazardul. Dumnezeu este Hazard, omul este un Hazard. Nu mai putem tolera, în secolul nostru luminat și tehnic, existența unor spitale ca Pasteur, unde oamenii încă se roagă. Acest spital este asemenea unei catedrale. Trebuie demolat. Tăbărât pe el cu buldozerele. Distrus cu totul. Și construită o mașină de sănătate. O uzină medicală. Aseptică. Științifică. O farmacie medicală. Electronică. Un observator de boli. Din acest observator vor scruta Hazardul, așa cum de la Meudon se scrutează cerul pentru a stabili harta meteorologică și direcția vânturilor. Să nu mai existe catedrale medicale, ci doar fabrici de sănătate. Boala este un Hazard. Aici va fi templul Hazardului. Precum cel al ruletei cazinoului de la Monte Carlo...” (Constantin Virgil Gheorghiu, Ochiul american, p. 116). Dar critica lumii noi, tehnologizată și adeseori absurdă, se regăsește în paginile aceluiași roman: „Tot ce este viu este unic și personal. Fiecare om este un univers complet, întreg, el nu poate fi simetric cu altceva. Voi transformați ființa umană, care este un tot, în niște părți ale unui tot. Dar voi și universul vostru jucați în pierdere. Căci omul trăiește în parte pe pământ și în parte în cer. El este teandric. Pe jumătate în timp și pe jumătate în veșnicie. Reședința lui principală este acolo sus. Chiar dacă ne alungați de aici, de jos, din istorie și din timp, noi vom continua să trăim în veșnicie. Oamenii și îngerii nu sunt fluturi. Voi nu puteți să îi omorâți cu adevărat cu insecticidul vostru” (Constantin Virgil Gheorghiu, Ochiul american, p. 157).

„Fiecare om devine ceea ce vrea să fie”

Din punct de vedere teologic, părintele Gheorghiu a vorbit mult prin opera sa. Și a vorbit pe înțelesul tuturor, într-un limbaj simplu, dar elegant și seducător: „Se pare că a fi sfânt înseamnă a nu putea fi învins. Când sfinții sunt obosiți și nu pot să mai lupte, Dumnezeu e acela Care le ia locul și luptă pentru ei. După cum se spune în Biblie: Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiți liniș­tiți” (Constantin Virgil Gheorghiu, Dumnezeu la Paris, pp. 87-88). Studiile sale de filosofie și teologie și-au pus amprenta mai ales în memoriile sale, locul unde citatele din Sfinții Părinți, dar și din ­scriitorii bisericești au adus învățături pe care le trecem adeseori cu vederea: „Identitatea omului nu trebuie căutată, așadar, în statura sa, în rasă, în locul și data nașterii, așa cum vor să ne facă să credem pașapoartele, ci în răspunsurile sale la sfidările mediului înconjurător și ale istoriei. Adevărata identitate a omului este cea pe care și-o creează el însuși, modelându-se după rațiunea sa, după liberul arbitru și propria lui voință. Omul este o creatură liberă, și mulțumită acestui capital divin, mulțumită libertății, fiecare om devine ceea ce vrea să fie. Devine propriul lui părinte. (…) Dar dacă se merge la esența lucrurilor, ne dăm repede seama că este mai puțin important mediul în care trăim, cât felul de a trăi aici. Adam se pierde în Paradis, și Lot se salvează în Sodoma. Adam este înfrânt în Rai, iar Iov este biruitor în gunoi” (Constantin Virgil Gheorghiu, Memorii.
Martorul orei 25, pp. 10-11).

Nu în ultimul rând viața și opera părintelui Virgil Gheorghiu a purtat amprenta a două cuvinte: exilul și acasă. Elogioase sunt cuvintele la adresa țării sale natale: „România s-a născut la sfârșitul secolului întâi. Are două mii de ani. Aceeași vârstă cu Biserica lui Hristos. Este rău așezată pe harta lumii. România se află în Europa. Dar ea este extra muros. Este în marea periferie orientală a Europei” (Constantin Virgil Gheorghiu, Memorii. Martorul orei 25, pp. 13). Dar, în același timp, libertatea este cea prin care omul își manifestă vocația sa de chip al lui Dumnezeu: „Or, comoara cea mai de preț este libertatea. Doar prin ea omul este după chipul lui Dumnezeu. Dacă îi este luată, el nu mai este om. Este coborât la rangul de animal. Pentru a nu își distruge capodopera, Dumnezeu preferă să îl lase pe om mai degrabă să greșească decât să îl priveze de libertate” (Constantin Virgil Gheorghiu, Ochiul american
p. 97). Tocmai de aceea totalitarismele, indiferent de numele lor, ființial se descalifică prin gesturile lor: „Nici cel mai nobil ideal - național, social sau religios - nu poate scuza nedreptatea făcută unui singur om” (Ora 25, p. 96).

Mărturie personală. Nu l-am cunoscut pe părintele Constantin Virgil Gheorghiu. De altfel, acest lucru nu ar fi fost cu putință. Întâlnirea mea cu opera lui a fost în anii de seminar când am citit cu interes trei cărți de-ale sale: „Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer”. „Amintiri dintr-o copilărie teologică”; „Gură de Aur - atletul lui Hristos” și „Cum am vrut să mă fac sfânt”. Alte amintiri dintr-o copilărie teologică. Peste ani l-am regăsit la Paris, unde și astăzi Dumnezeu vorbește româ­nește. Poate că acesta a fost și crezul preotului Gheorghiu, ce își doarme somnul de veci în cimitirul Passy din Paris. Cu siguranță a trăit „Ora 25”, dar credința și-a mărturisit-o cum a știut el mai bine, radiografiind lumile în care a viețuit: „Ora douăzeci și cinci - momentul în care orice încercare de salvare va fi zadarnică. Nici măcar venirea unui Mesia nu va mai rezolva nimic. Nu este ultima oră: e ora după ultima oră. Timpul precis al societății occidentale. Ora actuală. Ora exactă” (Constantin Virgil Gheorghiu, Ora 25, p. 63).

Citeşte mai multe despre:   evocare  -   Virgil Gheorghiu