Preotul profesor Ioan Ică, dascăl de teologie pentru mii de studenţi

Luni, 12 aprilie, anul mântuirii 2021, a trecut la viaţa veşnică unul dintre cei mai importanţi profesori de teologie ai Ortodoxiei româneşti, părintele profesor Ioan Ică. Timp de decenii a format în şcolile ardelene de teologie mii de studenţi şi zeci de doctoranzi care să slujească Bisericii lui Hristos. În urmă cu două decenii l-am cunoscut pe părintele profesor. Îmi amintesc şi acum bucuria cu care m-a primit în locuinţa sa din Sibiu şi impresia deosebită pe care am avut-o în faţa bibliotecii sale, unde descopereai tot ce s-a scris important în teologie şi în gândirea europeană. Plin de voie bună şi cu multă dorinţă de a ajuta în descoperirea profunzimii teologiei dogmatice ortodoxe, aşa l-am cunoscut pe părintele Ică.

Cu multă căldură şi acrivie didactică, m-a îndrumat vreme de un deceniu pe drumul cunoaşterii teologice a adevărurilor credinţei noastre ortodoxe. De la sfinţia sa am învățat rigoarea academică și importanța interdisciplinarității în studiul teologiei dogmatice. Prin exactitatea discursului său dogmatic şi forţa argumentării teologice, părintele profesor a reuşit să sădească în mintea şi inima celor care l-au ascultat valorile nepieritoare ale Ortodoxiei. El îi punea la un loc, în expunerea sa teologică, atât pe marii Părinţi ai Bisericii, cât şi pe marii filosofi ai gândirii europene. Iar pe lângă acestea avea o imensă bucurie să argumenteze adevărurile de credinţă prin frumoasele noastre cântări ortodoxe, dar şi prin fragmente din rugăciunile ce se rostesc în cadrul slujbelor bisericeşti.

În una din discuţiile pe care le-am avut, mi-a mărturisit că îi plac foarte mult catavasiile din cultul ortodox şi mai ales să le analizeze conţinutul teologic. Spunea că fără cunoaşterea imnografiei liturgice nu putem înţelege profunzimea şi frumuseţea teologiei dogmatice. Pentru părintele profesor, Ortodoxia este doxologică, de aceea el cerea atât studenţilor, cât şi doctoranzilor să cunoască textele din cultul liturgic al Bisericii.

Părintele profesor, prin activitatea sa academică, a valorizat unul dintre domeniile fundamentale pentru înţelegerea Ortodoxiei credinţei noastre, şi anume teologia dogmatică. El a demonstrat că pentru a putea fi un dogmatist mărturisitor trebuie să deţii o cultură enciclopedică, pentru a putea prezenta adevărurile de credinţă şi din perspectiva înţelegerii lor universale.

Chiar dacă a avut o viziune enciclopedică asupra teologiei, nu a părăsit filonul spiritualităţii noastre patristice. În întreaga sa activitate, fundamentul teologhisirii sale este cunoaşterea profunzimii gândirii patristice şi a frumuseţii imnografice ortodoxe. În transmiterea cunoştinţelor dogmatice, pentru sfinţia sa era foarte importantă raportarea la teologia Sfinţilor Părinţi şi la tradiţia liturgică a Bisericii. Toate acestea legate de gândirea şi cultura creştină a Europei. Pentru el, teologia ortodoxă nu poate fi în afara spaţiului civilizaţiei europene, ci ca parte integrantă a acesteia.

Interdisciplinaritatea în teologhisirea ortodoxă a fost esenţială pentru părintele profesor. De la el am învăţat că teologia dogmatică este strâns legată de cea apologetică. Datorită erudiţiei sale, această interdisciplinaritate a devenit o trăsătură caracteristică a celor care urmează şcoala lui de gândire teologică. Pe lângă cunoaşterea şi trăirea teologiei ortodoxe, părintele Ică a fost şi un foarte bun cunoscător al gândirii eterodoxe. Acest aspect l-a calificat să contribuie la dialogul teologic la nivelul lumii creştine şi mai ales la afirmarea Ortodoxiei, în general, şi a celei româneşti, în special.

Toată activitatea sa teologică a fost marcată de forţa cuvântului rostit şi scris, care arată claritatea gândirii sale, rezultat al unei munci susţinute pentru cultivarea valorilor creştine, atât cele teologice, cât şi cele ale culturii europene. Pentru toţi cei care l-au cunoscut, dar şi pentru cei care l-au descoperit din paginile operei sale teologice, părintele profesor Ioan Ică rămâne viu prin exemplul de mărturisire a adevărurilor de credinţă, prin entuziasmul arătat în teologhisirea ortodoxă, dar şi prin sobrietate şi modestia vieţii sale. Nu în ultimul rând, pentru dăruirea de sine în slujirea Bisericii lui Hristos ca preot şi profesor de teologie.