Scriitorul Arșavir Acterian (1907-1997), intelectual din valoroasa generație interbelică, a fost nu doar un bun portretist literar, ci și un om credincios, convertit la vremea maturității la Ortodoxie. Face parte
Radu Macovei, un apostol al culturii şi presei de la Dunărea de Jos
Odrăslit în ţinutul Romanului, într-o familie cu aşezare spirituală, culturală şi gospodărească, ce ni l-a dat pe marele dirijor Sergiu Celibidache, unchiul lui Radu Macovei, ziaristul de vocaţie a urmat şcoli în zona natală şi în Iaşi pentru formarea matură în domeniul ştiinţelor umane şi ale comunicaţiei.
Devenirea sa vocaţională s-a împlinit pe o perioadă de jumătate de secol la Dunărea de Jos, în Galaţi, parcurgând treaptă cu treaptă etapele fireşti ale omului complet, atât profesional, cât şi moral, până la măsurile intelectualului exemplar, ascultat, iubit şi urmat nu pentru demnitatea socială a funcţiilor deţinute în presa locală şi cea zonală a Moldovei, în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (printre ai cărei fondatori se număra), ci pentru capacitatea sa reală de model demn, competent şi acoperit în valoare intrinsecă.
Câteva repere socio-umane, culturale şi spirituale ne-ar putea ajuta să păstrăm adevărata faţă a personalităţii sale, menite a se zidi continuu în forul interior al celor care doresc, pot, ştiu şi luptă pentru dezvoltarea proiectelor sale în presă, în cultură, în viaţa socială, acum şi în viitor, în zonă, în ţară şi în lume.
Omul complet, cum se exprima savantul filosof Constantin Noica, este un luptător cu sine însuşi, sub pronia lui Dumnezeu şi în permanentă tensiune creatoare, clipă de clipă, pentru slujirea semenilor şi a neamului, în ţară şi în lume. Un astfel de om nu a fost, ci este! Radu Macovei.
La cumpăna dintre dictatură şi revenirea, prin sacrificii mari ale celor buni, la libertate, Radu Macovei s-a aflat în linia întâi, nu din tendinţe şi ambiţii personale, ci din imbold lăuntric pentru identificarea celor mai bune proiecte şi a celor mai valoroşi şi jertfelnici slujitori ai cetăţii şi în timp de furtună pentru temeluiri trainice şi statornice. A cerut, la Galaţi, noilor diriguitori ai vieţii socio-politice un barem al valorii personale dovedite intelectual, moral şi administrativ. Toţi să fi absolvit, la bacalaureat, măcar liceul cu nota peste 8,50. Aşa s-au realizat concordia şi haosul improvizaţiilor emoţionale, sentimentale şi uneori irelevante. Suntem în oraşul cu peste 70.000 de muncitori la Sidex, Şantierul Naval, ICMRSG ş.a.
Inteligenţa intransigentă, competenţa sa şi a echipei de ziarişti pe care i-a şcolit şi i-a acomodat din mers au contribuit la apărarea oamenilor de excesele violenţelor inutile şi îndrumarea celor responsabili spre programe şi proiecte ale căror urmări se constată la tot pasul la Dunărea de Jos. De notat intuiţia sa pentru chemarea slujitorilor culturii, a universitarilor, a medicilor, a dascălilor şi în special a slujitorilor Bisericii într-o familie echilibrată, cu scop bun şi creator. S-a adăugat nouă, din prima zi, în viaţa reală a Bisericii de la Dunărea de Jos, fără a ezita să le amintească tuturor celor care răspund în educaţie şi în formarea oamenilor că fără Sfânta Scriptură nu există forţă credibilă şi mobilizatoare, ci doar iniţiative efemere, trecătoare.
Ne-a fost sfetnic valoros în Consiliul şi Administraţia eparhială. Şi astăzi trăim ineditul prezenţei sale la momentul alegerii ierarhului Dunării de Jos în Colegiul Electoral Bisericesc, în calitate de director al celui mai valoros cotidian local din ţară, „Viaţa Liberă”.
În paginile prestigiosului ziar a consemnat, prin ziarişti consacraţi, săptămânal şi chiar mai frecvent, toate evenimentele bisericeşti din zonă. În memoria sa se va alcătui un volum al imaginii faptelor credinţei dintr-un ziar. A sprijinit efectiv de la început revista eparhială „Călăuza Ortodoxă”.
A fondat o şcoală de tipografi, contribuind astfel la continuitatea celui mai credibil act cultural pentru eternitate, meşteşugul lui Gutenberg. Bornă în timpul proiectării virtuale a Cuvântului! Nu întâmplător, după o scurtă, dar grea suferinţă asumată creştineşte, demn şi exemplar, aşa cum i-a fost toată viaţa, a fost prohodit în ziua de pomenire a ctitorului culturii cuvântului ziditor şi biruinţei limbii române în cult, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
Şi Radu Macovei s-a învrednicit a-i urma sfântului unităţii dintre cultură şi cult, pentru care Domnul să-l odihnească şi să-i păstreze în noi şi între noi frumuseţea iubirii de omul bun şi altruist. Să-i ierte toate păcatele, cu voie şi fără de voie, şi să-l odihnească între drepţii iubitori de credinţă, de cultură şi de armonie frăţească şi pace sufletească. Veşnica lui pomenire!