Regele Mihai, un reper moral

Obligat de dictatura comunistă să părăsească tronul la 30 decembrie 1947, Regele Mihai I al României s-a întors în țara sa prima dată după căderea regimului totalitar de sărbătoarea Sfintelor Paști a anului 1992. Atunci, în București, s-a adresat poporului cu salutul „Hristos a înviat!” și i-au răspuns peste un milion de oameni: „Adevărat a înviat!” S-a întors definitiv în pământul patriei sale acum, când sufletul i s-a înălțat la cer, la 5 decembrie 2017, iar trupul i se va odihni în necropola regală de la Curtea de Argeș. După o viață nu totdeauna fericită, dar trăită mereu cu demnitate și moralitate, fostul Rege al României se odihnește de nedreptățile istoriei.

Istoricul Tudor Vi­șan-Miu, pre­ședintele organizației de tineret a Asociației Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, autorul cărții „La școală cu Regele Mihai. Istoria Clasei Palatine”, ne este ghid în sublinierea momentelor importante din biografia fostului suveran.

Cele două momente importante din viața țării noastre și a Regelui Mihai, actul de la 23 august 1944 și cel de la 30 decembrie 1947, sunt printre cele mai greu de înțeles prin efectele lor pe termen lung. Ce putea face în acele momente de cumpănă Regele? A fost nedreptățit de conjuncturile nefavorabile ale istoriei? Istoricul Tudor Vișan-Miu răspunde: „A avut de trecut prin mari greutăți, a avut mari neîmpliniri, dar până la urmă dacă privim linia pe care o avea de urmat, aceea de a continua legământul început de bunicul său Ferdinand, de a servi România, nu mai simți că a fost nedreptățit. Ce misiune mai nobilă decât să păstrezi România Mare? Asta a încercat să facă și în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu a putut. Oricât am fi încercat, nu puteam păstra teritoriile pe care sovieticii le doreau, dar am reușit să recuperăm restul Ardealului și asta a fost imediat după actul de la 23 august 1944”.

Reperele celor două domnii

Regele Mihai a domnit în două rânduri. Prima dată fost succesorul bunicului său, Regele Ferdinand I, care a murit la Sinaia în data de 20 iulie 1927, și, întrucât nu avea nici 6 ani la acel moment, a fost instituită Regenţa numită în 1926, în baza art. 83 al Constituţiei din 1923. Regenţa i-a reunit pe Patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Gheorghe Buzdugan. A fost detronat la 8 iunie 1930 de către tatăl său, Regele Carol al II-lea, devenind Principe Moştenitor şi primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. La 6 septembrie 1930, Regele Mihai şi-a început a doua domnie prin depunerea jurământului, cu mâna pe Biblie, în faţa Patriarhului Nicodim Munteanu. Din 14 septembrie 1940, Regele Mihai a avut-o alături pe Regina-Mamă Elena, care i-a fost un important sfetnic şi sprijin moral. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai a semnat Decretul Regal, prezentat de către Antonescu, prin care statul român a fost proclamat stat național-legionar. În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, aflat la Sinaia, Regele a încercat, la insistenţa maiorului Mircea Tomescu, aghiotantul Majestăţii Sale Regele, să vină la Bucureşti şi să medieze între legionari şi guvern, dar a fost oprit de generalul Antonescu. La 14 februarie 1941, Regele Mihai a semnat decretul de desfiinţare a statului naţional-legionar.
La 22 iunie 1941, generalul Antonescu, fără să se consulte cu Regele Mihai sau vreun alt factor politic intern, a comandat trecerea României peste Prut, realipind Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Odată cu continuarea efortului de război peste Nistru, campania românească şi-a pierdut popularitatea şi a condus la demoralizarea armatei şi populaţiei în urma înfrângerilor armatelor Axei din anii 1942-1944. În acest timp, Regele Mihai s-a alăturat „grupului de la Buftea”, din care făcea parte şi fostul prim-ministru Iuliu Maniu, grup care a pregătit un plan de salvare a României prin înlăturarea dictaturii militare a mareşalului Ion Antonescu, care să permită ieşirea ­României din alianţa cu Axa. ­Totodată, în acest răstimp, Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena au salvat de la moarte zeci de mii de evrei în anii 1940-1944, fapte recunoscute de comunitatea evreiască internaţională întrucât, în 1993, Regina-Mamă Elena a fost declarată „Dreaptă între popoare”.

Anul 1944 a fost plin de fapte și momente importante pe care le explică istoricul Tudor Vișan-Miu: „Sovieticii trecuseră Nistrul, apoi Prutul, şi se îndreptau spre Iaşi. Pentru a preîntâmpina confruntări sângeroase cu sovieticii pe teritoriul ţării, la 23 august 1944, la Palatul Regal, Regele Mihai l-a demis şi l-a arestat pe preşedintele Consiliului de Miniştri, conducătorul Ion Antonescu, mareşal al României. În seara zilei respective proclama: «Poporul nostru înţelege să fie stăpân pe soarta sa. [...] De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre»”. Temându-se că vor fi arestaţi de germani, Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena s-au adăpostit în satul Dobriţa, la ­conacul colonelului Petre Petrescu, din 24 august până la mijlocul lunii septembrie 1944. Întârzierea încheierii convenţiei de armistiţiu cu Naţiunile Unite, care a avut loc la Moscova în 12 septembrie 1944, a permis Armatei Roşii ca, în timp ce Armata Română răspundea contraofensivei germane începute la 24 august 1944 cu bombardarea Palatului Regal, să ia 500.000 de soldaţi români drept prizonieri. Eliberarea nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară, datorată actului de la 23 august, s-a încheiat la 25 octombrie 1944”.

Pe 24 ianuarie 1945, Regele Mihai a trimis un memoriu preşedintelui Franklin Delano ­Roosevelt, în care a arătat abuzurile sovieticilor, memoriu rămas fără răspuns. Ocupanţii sovietici au provocat agitaţii care au dus la căderea guvernului generalului Constantin Sănătescu în decembrie 1944 şi a celui al generalului Nicolae Rădescu în februarie 1945. La 6 martie 1945, Regele Mihai a fost forţat de Andrei Vâşinski să-l numească preşedinte al Consiliului de Miniştri pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor. Acesta fost preţul plătit pentru restabilirea administraţiei româneşti în nord-vestul Transilvaniei, mai spune istoricul.

Înlăturarea de la putere

Regele Mihai a fost înlăturat la 30 decembrie 1947. „Rămăseserăm într-adevăr singura monarhie din tot lagărul comunism. Iar la o întâlnire a Internaționalei Socialiste, comuniștilor români din delegație li s-a reproșat acest lucru: «De ce nu reușiți să scăpați de rege?» Ei răspund: «Este foarte popular!» «Nu vă faceți griji. Până la 30 decembrie voi trebuie să-l înlăturați!» În felul acesta, Republica Populară Română era cadoul cel mai frumos pentru tovarășul Stalin la împlinirea a 25 de ani de la fondarea Uniunii Sovietice. Există un document adoptat în 29 decembrie 1947 în plenara C.C. a P.C.R., unde este consemnat planul înlăturării monarhiei, iar Regele a trebuit să accepte abdicarea și exilul, deoarece comuniștii nu s-ar fi oprit de la nimic pentru a prelua puterea și a face republica. Nu s-ar fi pus chiar problema exterminării fizice a Regelui, dar mulți oameni ar fi avut de suferit. Acum putem considera cei 1.000 de tineri care n-au fost omorâți atunci drept jertfa dată de România în 1989. Au murit tineri din altă generație, dar măcar nu a fost un sacrificiu inutil în 1947...”, a conchis istoricul Tudor Vișan-Miu.

Din ianuarie 1948 a plecat în exil, s-a căsătorit cu Principesa Ana de Bourbon-Parma și au trăit la Versoix, în Elveția. Fiicele cuplului regal sunt: Principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.