Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Să ne amintim de Mitropolitul Antonie…

Să ne amintim de Mitropolitul Antonie…

Un articol de: † Visarion, Episcopul Tulcii - 29 Aug, 2019

A vorbi despre Mitropolitul Antonie Plămădeală înseamnă a evoca una dintre marile personalități bisericești și culturale ale zilelor noastre, care prin tot ceea ce a lucrat și a înfăptuit s-a înscris pe deplin în „șirul dascălilor de cuget și simțire românească” și al marilor ierarhi ai Bisericii străbune.

S-au împlinit 14 de ani de când Mitropolitul Antonie, după o lungă și grea suferință pe care a purtat-o cu resemnare creștinească asemenea unui mucenic, a plecat la cele veșnice.

A trecut la Domnul în ziua de 29 august 2005, când trupul său istovit de boală și de greaua muncă și dăruire a coborât „în casa cea de lut a strămoșilor săi” – după cuvântul Mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, ca să se odihnească de ostenelile acestei vieți în cripta pregătită din vreme la ctitoria sa de suflet de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus. Deși au trecut atâția ani de la plecarea lui dincolo, Mitropolitul Antonie este mereu prezent în viața Bisericii în chip nevăzut, iar numele său și faptele sale pe tărâm bisericesc, cultural și patriotic sunt pomenite cu pioșenie de către toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au iubit.

Cu siguranță că vremurile ce vor veni vor scoate și mai mult în evidență personalitatea de excepție plurivalentă a Mitropolitului Antonie.

Născut în Basarabia, cea atât de încercată în decursul istoriei, școlit la înaltele instituții teologice din țară și din străinătate, înzestrat de Dumnezeu cu o minte ageră, cu o tenacitate și cu o dăruire deosebite, Mitropolitul Antonie a gustat din plin încă de tânăr din paharul amar al încercărilor și al umilinței. Prigonit de regimul trecut, hăituit și închis, marginalizat și trecut la munca de jos - deși era doctorand și ieromonah -, Antonie Plămădeală a avut parte însă și de o protecție specială din partea Părintelui Ceresc. Și aceasta s-a arătat prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, care l-a sprijinit și l-a scos din umilință, trimițându-l la studii la Oxford, de unde s-a întors cu un doctorat strălucit.

Tot Patriarhul Justinian l-a promovat apoi în ierarhia superioară bisericească, pro­punându-l Sfântului Sinod ca Episcop-vicar patriarhal, funcție în care va fi unul dintre colaboratorii apropiați ai Patriarhului Justinian. În întreaga sa activitate, Mitropolitul Antonie a fost un om integru, tenace, care ținea la demnitatea sa de arhiereu și care se mândrea pe bună dreptate cu opera sa scrisă și mai ales aceea înfăptuită la Buzău, la Sibiu, la Sâmbăta de Sus, ca și în toată eparhia ce cuprindea atunci trei județe: Sibiu, Brașov și Covasna. A fost un om ce ținea cu sfințenie la principiile sale. A ctitorit mult în eparhie, la Centrul Arhiepiscopal, la Păltiniș, la Bazna și mai ales la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a avut bucuria să o vadă sfințită la 15 august 1993 de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României, împreună cu aproape toți membrii Sfântului Sinod. A fost un cărturar de vo­cație, lăsând o dâră luminoasă în cultura românească și bisericească prin cele 40 de cărți scrise de el, unele devenite emblematice. A fost în același timp și un ecumenist de vocație, fiind un adevărat ambasador al Bisericii Ortodoxe Române în întreaga lume creș­tină. Activitatea sa rodnică de la birou, de la amvon și de pe teren i-a fost recunoscută unanim de toți ce care l-au cunoscut sau au avut prilejul de a-i fi în preajmă. Vreme de 8 ani i-am fost colaborator apropiat ca episcop-vicar și am avut mult de învățat de la dânsul și împreună am lucrat pentru bunul mers al vieții bisericești din eparhie.

De acolo, de la Sâmbăta de Sus, unde-și doarme somnul de veci, alături de înaintașii săi în scaun Nicolae Bălan, Nicolae Colan și Nicolae Mladin, el veghează cu siguranță asupra Ardealului, pe care l-a iubit atât de mult și pe care l-a slujit până la sacrificiu. El poate fi pe deplin mulțumit că munca și jertfa sa i-au fost încununate de succes și de recu­noaș­tere unanimă, de prețuirea și de sti­ma contemporanilor și a gene­rațiilor viitoare. Toate cele spuse până acum conturează vag aspecte ale uriașei personalități a Mitropolitului Antonie. A fost un om mare și un ierarh la fel de mare. Poate după Andrei Șaguna și Nicolae Bălan, Mitropolitul Antonie este al treilea ca mărime.

Fie ca acum, la împlinirea a 14 de ani de la plecarea lui în veșnicie, noi, cei din `Biserica slujitoare”, să-i aducem un smerit omagiu, să-i urmăm sfaturile și îndemnurile pe care ni le-a lăsat, să-i înconjurăm cu ve­nerație mormântul pe care să așezăm lacrimile și florile re­cunoștinței și să-L rugăm pe Dumnezeu să-i facă parte de odihna cea fericită a aleșilor Săi.

Veșnică să-i fie pomenirea și memoria binecuvântată!