Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Stavrofora Daniela Nedelcu, o făclie în drum spre veșnicie

Stavrofora Daniela Nedelcu, o făclie în drum spre veșnicie

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: † Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos - 08 Feb, 2021

„ Familia monahală e ca un pact de sânge, care obligă pe toată viaţa” († Antonie Plămădeală).

În aceste zile, în familia monahală de la Dunărea de Jos: Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” - Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, este doliu prin plecarea dintre cei vii, de pe pământ, a maicii stareţe, stavrofora Daniela Nedelcu. Doliu temporar, întrucât viaţa nu se opreşte în sicriu şi în mormânt, ci curge spre veşnicie, acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!”

Totuşi, pentru o mănăstire, plecarea stareţei este o suferinţă, fie şi temporară, asemănătoare cu cea a plecării mamei din familia copiilor ei! Aşa este totdeauna şi pentru noi toţi, cei cu inimă creştinească şi compătimitoare, dar şi cu speranţă în despărţirea doar trupească şi numai pentru un anume răstimp.

Maica Daniela s-a născut în anul 1930, în localitatea Lieşti, judeţul Galaţi, într-o familie aşezată spiritual şi material. De la 14 ani s-a îndreptat spre tânăra, entuziasta şi harismatica familie monastică de la Tudor Vladimirescu, situată în vecinătatea localităţii natale. În 1955, obştea a fost împrăştiată şi anchetată, iar o bună parte din maici şi surori au luat drumul aspru al anchetelor şi temniţei. Printre acestea se afla şi sora Tiţa Nedelcu, o adevărată creştină tânără, dârză, mărturisitoare şi plină de demnitate românească. A îndurat muceniceşte, cu multă credinţă în bunătatea lui Dumnezeu, Care îmblânzeşte şi cele mai împietrite inimi ale persecutorilor. A biruit prin păstrarea legământului monastic şi în afară de mănăstire. A purtat crezul şi obştea în unitate exemplară, pe cruce, pe „drumul Golgotei” mărturisitorilor creştini în temniţele comuniste.

Mai multe date aflăm din mărturia directă a maicii Daniela, oferită preotului Dimitrie Bogdan Bădiţă, în lucrarea „Mărturii şi evocări din lagăre şi închisori”, editată şi publicată, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, la Editura Trinitas, 2019.

După dezgheţul spiritual din 1989, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Tudor Vladimirescu a revenit în matca ei firească. Printre iniţiatoarele, harnicele truditoare şi apoi conducătoare ale obştii de 250 de maici în 1990, s-a înscris la loc de frunte maica Daniela.

De remarcat o a doua vocaţie, pe lângă cea monastică, a maicii Daniela. Sensibilitatea artistică exprimată şi realizată în pictura bisericească!

Ucenică a Părintelui Sofian şi a profesorului Popescu Vâlcea, absolventă a cursurilor de pictură bisericească ale Patriarhiei, maica a realizat, până la revenirea în mănăstire, pictarea a 27 de biserici în ţară şi o mulţime de crucifixe, epitafuri, icoane şi alte obiecte bisericeşti.

A dus cu dânsa mănăstirea în multe parohii, a cooperat excepţional cu preoţii şi credincioşii, devenind şi un catehet discret, dar eficient în perioada comunistă.

Toate aceste calităţi sufleteşti, cunoştinţele acumulate, zelul pentru cunoaşterea şi mărturisirea dreptei credinţe, evlavia personală, aşezarea duhovnicească şi mai ales discreţia şi smerenia au promovat-o în 2005, după decesul maicii Veronica, în responsabilitatea de stareţă a mănăstirii.

Experienţa şi echilibrul, discernământul şi fidelitatea faţă de dreapta credinţă şi împlinirea cu convingere deplină a chemării monahale au contribuit la consolidarea şi aşezarea sfintei mănăstiri pe pilonii autentici ai tradiţiei monahale în Biserica noastră.

Acum, deşi mai redusă ca număr de maici la 100, mănăstirea este o vatră statornică, o grădină frumoasă a Maicii Domnului şi o familie duhovnicească harnică, evlavioasă şi unită în duh de slujire, cu deschidere spre cerinţele spirituale şi filantropice ale credincioşilor.

Prohodirea din data de 4 februarie 2021 a maicii stareţe a fost o zi de luminoasă mărturie a unei făclii de Înviere, aşezată în „candelabrul duhovnicesc” al monahilor şi monahiilor iubitori de credinţă, de Biserică şi de neam.

Veşnica ei pomenire!