Trei decenii de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae

Cel mai important teolog român în secolul 20 este Părintele Dumitru Stăniloae. El s-a mutat la viaţa veşnică în urmă cu trei decenii. Despre data morţii marelui nostru teolog a scris fiica sa, Lidia Ionescu Stăniloae: „Aş vrea să precizez un singur lucru. Pretutindeni s-a spus că data morţii lui ar fi marţi, 5 octombrie 1993. Este inexact. Tata a murit în jur de ora 11 seara, luni, 4 octombrie 1993”.

Părintele Stăniloae a trăit 90 de ani, închinându-şi mare parte din viață slujirii lui Dumnezeu. El s-a născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni (azi în judeţul Brașov). Părinţii săi se numeau Irimie şi Reveca şi s-au străduit să-l crească în dragostea faţă de neamul românesc şi credinţa ortodoxă. Ei au avut cinci copii: Maria, Ilie, Gheor­ghe, Reveca şi Dumitru.

Educația primară a făcut-o la Școala Confesională de şase clase din satul natal, între anii 1910 și 1916. Din cauza războiului, nu poate să continue imediat studiile şi abia în luna februarie a anului 1917 se înscrie la Liceul Confesional Ortodox „Andrei Şaguna” din Brașov. A terminat cursurile liceale în anul 1922. După liceu urmează cursurile Facultății de Teologie din Cernăuţi. Studiază un an la Facultatea de Litere din Bucureşti, iar apoi reia cursurile de teologie de la Cernăuţi, la îndemnul Mitropolitului Nicolae Bălan. În 1927 este licențiat în teologie şi primeşte o bursă de studii la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena.

În 1928 se întoarce în România şi susţine examenele de doctorat la Cernăuţi şi teza de doctorat cu titlul: „Viaţa şi activitatea Patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile cu Ţările Româneşti”. În luna noiembrie pleacă la studii la München. Aici studiază Bizantinologie şi Dogmatică. În 1929 face cercetări privind viaţa şi opera Sfântului Grigorie Palama, la Berlin şi Paris. Tot în 1929, timp de două luni, face studii istorice şi patristice la Belgrad.

La 26 de ani devine profesor la Academia Teologică Andreiană din Sibiu. Aici va preda timp de 17 ani: Dogmatica (1929-1946), Apologetica (1929-1932 şi 1936-1937), Pastorala (1932-1936) şi Limba greacă (1929-1934). Timp de 10 ani (1936-1946) va fi rector al acestei importante instituţii de învăţământ teologic universitar. Publică Anuarele Academiei Teologice Andreiane: 1936-1946.

În anul 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihu, care îi va fi soţie timp de 63 de ani. Au avut trei copii: Dumitru, Maria şi Lidia. A fost hirotonit diacon la 16 octombrie 1931 şi preot la 25 septembrie 1932, slujind lui Dumnezeu vreme de 61 de ani.

La îndemnul Mitropolitului Nicolae Bălan, traduce în românește Dogmatica marelui teolog grec Hristu Andrutsos, care va fi tipărită la Sibiu în 1930. În 1939 a publicat „Ortodoxie şi românism”. Ia atitudine faţă de filozofia lui Lucian Blaga în lucrarea „Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie” (1942). Publică în 1938 „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”, iar în 1943, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”. Începe să traducă din limba greacă Filocalia însoţită de introducere şi notele sale, 12 volume până la final.

La 1 ianuarie 1934 este numit la conducerea ziarului „Telegraful Român”. Este ales de mai multe ori în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului. Mitropolitul Nicolae Bălan, în 1940, îl hiroteseşte iconom stavrofor.

După instaurarea regimului comunist, activitatea sa gazetărească încetează. În mai 1945 este îndepărtat de la conducerea „Telegrafului Român”. La presiunea conducerii comuniste a statului, este nevoit să-şi dea demisia din funcţia de rector în 1946.

Din ianuarie 1947 este profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar după anul 1948, în cadrul Institutului Teologic Universitar din Capitală. În calitatea sa de profesor de dogmatică publică studii în periodicele din Bucureşti: Ortodoxia şi Studii teologice; face parte din colectivul care a alcătuit catehismul intitulat „Învăţătură de credinţă ortodoxă” (1952); are un rol primordial în alcătuirea „Teologiei dogmatice şi simbolice” din 1958. Numele lui nu apare între autori pentru că fusese arestat de puterea comunistă.

Abia în anul 1965 revine la catedră la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În 1973 este pensionat. Rămâne profesor consultant pentru doctoranzi. Publică în revistele bisericeşti, mai ales în Ortodoxia.

Ca profesor conferenţiază la Freiburg (1968), Heidelberg (1968), Oxford (1969), iar după 1970 -  Köln, Tubingen, Bonn, Freiburg, Heidelberg, Paris, Berna, Strasbourg, Geneva, Oxford, Belgrad, Atena, Tesalonic, Bossey, Ierusalim etc.; în noiembrie-decembrie 1982 - la New York, Boston, Detroit, Washington şi Chicago.

În 1990 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1992 membru activ. Tot în 1992, Universitatea din Bucureşti i-a conferit titlul de doctor honoris causa.

Părintele Dumitru Stăniloae ne-a lăsat o operă teologică de excepţie prin care redescoperim profunzimea filocalică a teologiei Sfinţilor Părinţi. Ea este, după cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „o sinteză neopatristică creatoare, în care dogmele credinţei, viaţa liturgică şi experienţa mistică a Bisericii se întrepătrund şi se evidențiază reciproc”.