Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.
Un boier din alte vremuri
Vasile Isăcescu s-a născut la 5 februarie 1863, în Botoşani, ca fiu al lui Iordache Isăcescu şi al Ecaterinei Mavroeni.
Provenea dintr-un neam vechi, care apare în documente încă din anul 1635, genealogia sa întinzându-se pe parcursul a 13 generaţii, până astăzi.
A fost o familie numeroasă, cu multe moşii în Moldova. Prin căsătoria, în anul 1891, cu Eugenia Gavrilaş, cu care a avut trei fii (Vasile, Alexandru Iordache şi Teodor), Vasile Isăcescu a devenit proprietarul moşiei din satul Ionăşeni, comuna Şoldăneşti, plasa Miletin, judeţul Botoşani.
Aici, a contribuit la repararea bisericii de la curte (din livadă), cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, şi la construirea bisericii mari (din centru), cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”; de asemenea, a zidit cinci fântâni din piatră, dintre care una la fosta curte boierească, de unde sătenii iau apă şi astăzi.
A făcut câte două clase ale şcolii primare la institutele particulare Mironescu şi Mărgineanu din Botoşani, apoi a urmat, timp de trei ani, cursurile Liceului August Treboniu Laurian din acelaşi oraş.
În continuare, a terminat Liceul Institutele Unite din Iaşi, după care a studiat Dreptul la Dresda şi Bruxelles.
Revenit în ţară, s-a înscris în Partidul Conservator, al cărui membru a fost până la scindarea lui, în anul 1908, când s-a alăturat grupului lui Take Ionescu; la moartea acestuia, în anul 1922, s-a retras din politică.
A fost şeful Poliţiei Botoşani (1890), subprefect al judeţului Botoşani (1891), vicepreşedinte al Consiliului Comunal Botoşani/viceprimar (1899), primarul comunei Şoldăneşti, cu sediul la Viforeni (1904), primarul oraşului Botoşani (6 martie 1905-1906), timp în care a renovat clădirea primăriei şi l-a primit pe regele Carol I cu prilejul manevrelor militare, deputat în parlament (1906-1907; 1911) şi prefectul judeţului Botoşani (1912), în mandatul său fiind elaborate proiectele pentru ridicarea a trei spitale, construite sau refăcute 97 de poduri şi terminate clădirile mai multor şcoli.
Era cult, ponderat, cinstit şi amabil, cu un mare prestigiu. În Botoşani, a locuit lângă grădina publică, pe bulevardul Mihai Eminescu, la numărul 65.
A murit la 25 ianuarie 1942, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Botoşani.
.jpg)
