Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Un erudit preot istoric, temeluitor al Bibliotecii Sfântului Sinod

Un erudit preot istoric, temeluitor al Bibliotecii Sfântului Sinod

Galerie foto (3) In memoriam
Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 04 Noi, 2017

Printre fruntaşii militanţi ai Marii Uniri care au activat în Transilvania se numără preotul istoric, membru de onoare al Academiei Române, Gheorghe Ciuhandu. Amintirea sa revine mereu în actualitate, contribuţiile sale la istorio­gra­fia românească şi în activi­- tatea bisericească în general fiind adânci şi de anvergură. În mod special, Biblioteca Sfântului Sinod îi păstrează prezenţa prin miile de volu­me, manuscrise, cărţi rare şi reviste vechi pe care le-a dobândit de la familia părin­telui Gheorghe Ciuhandu, cu mulţi ani în urmă.

În cele ce urmează, dorim să conturăm chipul intelectual şi sufletesc al părintelui Gheorghe Ciuhandu care, deşi a fost pogorât în mormânt în urmă cu 7 decenii, el este viu nu doar Acolo, ci şi aici pe pământ, prin lucrările şi ostenelile în Biserica lui Hristos, cărora şi-a dedicat întreaga existenţă.

Părintele Gheorghe Ciuhandu s-a născut în anul 1875 în localitatea bihoreană Roşia, fiind fiu de preot. S-a format la vestita Universitate din Cernăuţi și a militat cu toată fiinţa pentru unificarea naţională a românilor. A ajuns, pe rând, profesor de istorie bisericească la Academia Teologică din Arad, preşedinte al Asociaţiei „Andrei Şaguna” a clerului ortodox din Transilvania şi consilier eparhial (referent) la Episcopia Aradului. A fost un colaborator apropiat al Mitropolitului Nicolae Bălan de care îl lega o veche prietenie.

În cadrul Asociaţiei „Andrei Şaguna”a clerului transilvănean, înfiinţată în 1919 imediat după Marea Unire, pe lângă congresele şi activităţile de ordin pastoral şi misionar, el s-a străduit să ridice prestigiul preoţimii şi a fost unul dintre cei care au proiectat unificarea provinciilor bisericeşti. Demersurile sale perseverente s-au îndreptat nu doar spre studierea trecutului nostru surprins în vechi hrisoave şi manuscrise (de notat că el cunoştea limbile latină, germană şi maghiară), ci şi spre salvarea arhivelor Episcopiei Aradului şi ale altor instituţii de stat, precum şi spre înfiinţarea unui muzeu bisericesc. De dragul cercetării istorice a renunţat la slujirea de protopop al Chişineului-Criş, apoi la postul de profesor de istorie la Universitatea din Cernăuţi, vacantat prin moartea maestrului său, Eusebiu Popovici (­1922), neprimind nici postul de rector al Academiei Teologice din Cluj, unde fusese invitat de Episcopul Nicolae Ivan, prin preotul academician Ioan Lupaş.

Un iubitor al vechii literaturi române

Dintre lucrările sale, două cu adevărat monumentale au fost premiate de Academia Română. Prima lucrare a fost prezentată la academie de părintele Nicolae M. Popescu: Episcopii Samuil Vulcan şi Gherasim Raţ. Pagini mai ales din istoria românilor crişeni 1830-1840 (Arad, 1935). Cea de-a doua lucrare onorată de academie a apărut cinci ani mai târziu: Românii din câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric până la 1752 şi însemnări politico-istorice ulterioare (Arad, 1940). Studiile părintelui Ciuhandu s-au oprit şi asupra relaţiilor dintre Ortodoxie şi Catolicism, având convingerea că orice abatere de la dreapta credinţă a reprezentat nu doar o eroare confesională, ci o adevărată sfâşiere a fiinţei naţionale. Părintele Ciuhandu a iubit, a cercetat şi a publicat studii asupra vechii literaturi române. De altfel, era unul dintre vestiţii colecţionari de manuscrise şi carte veche din Ardeal. El a identificat şi a evidenţiat în cercetările sale numele copiştilor şi traducătorilor români din Transilvania, reliefând contribuţia acestora la menţinerea dreptei credinţe dincolo de munţi, în vremuri cu felurite vitregii. Acei smeriţi preoţi şi dascăli au dezvoltat limba română, au multiplicat prin copiere textele tipărite în Ţara Românească şi Moldova şi au ţinut aprinsă flacăra credinţei ortodoxe în satele din arealul transilvănean. Din acest motiv, părintele Ciuhandu a colindat satele adesea, pentru a strânge cărţi şi manuscrise, cercetarea sa soldându-se cu o monumentală lucrare păstrată până azi, în manuscris, în cea mai mare parte: Manu­scrise, dieci şi copişti bihoreni. În schimb, alte lucrări de-ale sale, păstrate tot în manuscris, precum: Note privind manuscrisele româneşti vechi din Bihor şi Note adunate din cărţi vechi româneşti aflate în partea Aradului au fost utilizate de cercetători din vremea noastră.

Membru de onoare al Academiei Române

Părintele Ciuhandu l-a însoţit pe istoricul de artă Coriolean Petranu de la Universitatea din Cluj în câteva expediţii de cercetare a bisericilor de lemn din Bihor şi Arad. Cunoscutul istoric de artă a publicat două lucrări Biserici de lemn din judeţul Arad (Sibiu, 1927) şi Monumente istorice ale judeţului Bihor. Biserici de lemn (Sibiu, 1931). Partea istorică a acestor documentare a fost elaborată de părintele Ciuhandu. Tot învăţatul părinte Ciuhandu a fost şi editor de manuscrise şi vechi documente, fiind şi un neobosit publicist în presa bisericească. De la el a rămas până azi şi o bogată corespondenţă.

Personalitatea părintelui Gheor­ghe Ciuhandu a fost tratată în unele lucrări de licenţă, articole comemorative, dar mai recent, în anul 2011, a fost publicată de către preotul arădean Pavel Vesa o monografie în care sunt adunate şi evidenţiate toate ostenelile eruditului preot istoric Gheorghe Ciuhandu.

Părintele Gheorghe Ciuhandu a primit şi unele răsplătiri omeneşti meritate din plin: imediat după Marea Unire a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de ofiţer, apoi în 1924 cu Medalia „Răsplata muncii pentru Biserică” clasa I alături de preotul Ioan Stroia (ulterior Episcop al Armatei), Vasile Goldiş ş.a. La sfârşitul vieţii, cu un an înainte de moarte, în 1946, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, fiind elogiat de renumitul istoric ortodox Silviu Dragomir.

Cum era de aşteptat, părintele Ciuhandu a avut o bogată bibliotecă din care a dăruit numeroase cărţi încă din timpul vieţii. De la el cereau cărţi şi informaţii academicieni şi profesori din Bucureşti, după cum arată corespondenţa păstrată. Însă imediat după moartea sa, partea cea mai valoroasă a bibliotecii sale a fost împachetată în lăzi şi depozitată într-unul din turnurile Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Acolo le-a găsit în 1960, părintele Dumitru Fecioru, neobositul preot director al Bibliotecii Sfântului Sinod, care a şi făcut propunere Patriarhului Justinian Marina ca Patriarhia să achiziţioneze grabnic toate cărţile pentru care urmaşii părintelui Ciuhandu aşteptau un cumpărător. În referatul său propus spre aprobare Patriarhului Justinian, părintele Fecioru preciza că între volume se găsesc cărţi vechi româneşti şi manuscrise din secolele XVII-XIX, cu o valoare unică, deoarece ele reprezintă cópii ale unor tipărituri mai vechi păstrate incomplet, ca de exemplu Tâlcul Evangheliilor şi Molitfelnic românesc tipărite de diaconul Coresi la Braşov în 1567. Cercetarea manuscriselor din biblioteca părintelui Ciuhandu avea să aducă mari servicii literaturii, filologiei şi teologiei româneşti. Patriarhul Justinian a oferit 30.052 de lei, o sumă importantă de bani la acea vreme, şi a cumpărat întreaga bibliotecă, adică 3.334 de cărţi (din care 40 de manuscrise rare, 149 de volume de preţioasă carte veche românească) şi alte 1962 de periodice vechi româneşti şi străine. Toate acestea au intrat în colecţiile Bibliotecii Sfântului Sinod. Dintre valoroasele cărţi venite în biblioteca noastră amintim doar: Molitvenicul slavon de la Gorazde tipărit în 1524 (se pare că este cel mai complet exemplar cunoscut azi), Şapte Taine, lucrare a Mitropolitului Varlaam al Moldovei (Iaşi, 1644), Noul Testament de la Bălgrad (1648), Psaltirea de la Bălgrad (1651), Molitvenicul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei (Iaşi, 1681), Sicriul de Aur (Sebeş, 1683), Chiriacodromionul de la Bălgrad (1699), Octoih românesc (Târgovişte, 1712). Alături de acestea stau manuscrise româneşti transilvănene, copiate în secolul al XVII-lea de celebrii copişti: popa Pătru din Tinăud şi Vasilie Sturze Moldoveanul. Câteva cutii cu corespondenţă, articole din ziare de dinaintea Marii Uniri, dar şi de după fericita realizare a României Mari, numeroase note de lectură, fişe de lucru şi ciorne ale unor studii sunt în atenţia noastră pentru a fi publicate cât mai curând. Între timp, un volum de Memorii lăsate în manuscris a fost publicat de urmaşii părintelui Ciuhandu, la Timişoara, în anul 1999. Am cuprins în acest articol şi aspecte necunoscute până acum de cei care s-au ocupat de chipul acestui erudit slujitor al Altarului lui Hristos.

Articolul de faţă doreşte ca la împlinirea a şapte decenii de la trecerea în veşnicie a preotului istoric Gheorghe Ciuhandu, să-i readucă în lumina prezentului personalitatea ca un semn de cinstire şi pomenire, pentru contribuţiile sale la istoriografia românească, la dezvoltarea vieţii bisericeşti şi la îmbogăţirea Bibliotecii Sfântului Sinod. Omagiu i se cuvine şi Patriarhului Justinian Marina, întotdeauna deschis pentru proiecte de anvergură, ajutat mereu de sfetnicii săi, în cazul de faţă, Mitropolitul cărturar Tit Simedrea (preşedintele comisiei de achiziţii a Bibliotecii sinodale) şi preotul clasicist Dumitru Fecioru.