Un model de credință: Aspazia Oțel Petrescu

Au trecut doi ani de la trecerea la Domnul a Aspaziei Oțel Petrescu (23 ianuarie 2018), lăsând în urmă amintirile celor care au cunos­cut-o, dar mai ales mărturisirile despre propria viață, despre experiențele crude, dar rodnice duhovnicește. Despre cum a trăit și alegerile făcute, aflăm și din cărțile pe care le-a scris sau din interviurile acordate, adevărate exemple de curaj, asumare, credință și mărturisire a vieții în Hristos. 

Volumul „În celulă cu Hristos” documentează cea mai înfricoșătoare experiență prin care a trecut în perioada celor 14 ani de detenție. Nici nu își finalizase studiile superioare când a fost închisă. Era foarte tânără, avea credință curată în Dumnezeu și purta în suflet sfaturile duhovnicești ale părintelui Arsenie Boca. Cu acești talanți a fost aruncată în groapa întunecoasă cu șobolani drept pedeapsă pentru o faptă bună: împreună cu „banditele” - colegele ei de temniță, lucrase o rochiță de botez cusută cu ațe din hainele zdrențuite pe care le purtau. Cea care ar fi urmat să o poarte era fetița unei milițience. 

Groapa cu șobolani a fost adâncul iadului prin care Aspaziei Oțel i s-a dat să treacă. Chiar aici, în întuneric, frig, izolare, mizerie, teroare, durere și pericol a avut parte de reversul acestei realități înfricoșătoare. Amenințată de spaima de a fi mâncată de vie de șobolani și fără posibilitatea de a se mișca și apăra, a cunoscut puterea credinței și mila lui Dumnezeu Care a salvat-o odată cu strigarea prin care s-a predat cu totul în mâinile Lui: „Doamne, nu mă lăsa! Tu ești singura mea salvare!”. Atunci, toată realitatea din jurul ei s-a transfigurat, întunericul a fost inundat de o lumină albă ce a învăluit-o. În inima ei, în locul fricii s-au așezat daruri duhovnicești: pacea, bucuria și încredințarea că Dumnezeu o salvează. 

Despre acest episod putem să spunem că rămâne exemplar pentru abordarea situațiilor-limită. Aspazia Oțel Petrescu l-a mărturisit și pentru ca noi, cei din prezent, să îl putem lua ca reper pentru orice împrejurare dureroasă și nedreaptă prin care trecem. 

Celula întunecoasă cu șobolani, cătușele tăioase din jurul mâinilor, lipsa de ajutor din partea vreunei ființe omenești pot fi văzute ca metafore pentru încercările oricăruia dintre noi. Ceea ce avem de înțeles și reținut este că, prin credința neclintită și lăsarea în voia lui Dumnezeu, întunericul și spaima se transfigurează în pace și lumină cerească. Acestea sunt două certitudini pe care le putem avea încă din viața de pe pământ. 

În momentele dificile și de clătinare a credinței, putem privi către viața doamnei Aspazia și aflăm un model de viețuire.