„Am fost mort şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor“

După ce Iisus a murit pe Golgota, Trupul Său a fost luat de pe Cruce, a fost înfăşurat în giulgiu şi aşezat într-un mormânt "în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus" (Lc. 23, 53). Mormântul acesta era o grotă săpată într-o stâncă de pe panta unei coline de calcar. Era suficient de larg ca să poţi umbla prin el. O piatră mare a fost prăvălită la uşa mormântului (cf. Mt. 27, 60).

A treia zi de la îngropare, mormântul a fost găsit gol (cf. Mc. 16, 6). Nici stânca lui, nici sigiliul de pe el, nici soldaţii care îl păzeau nu L-au putut împiedica pe Fiul lui Dumnezeu să iasă afară. Domnul a înviat, precum profeţise mai înainte. Mormântul Său este gol şi astăzi, constituind un argument istoric al Învierii lui Iisus Hristos, "Cel Întâi-Născut din morţi şi Domnul împăraţilor pământului" (Apoc. 1, 5).

Drept măritori creştini,

Dacă Hristos "a gustat moartea pentru fiecare om" (Evr. 2, 9), înseamnă că El a cunoscut starea de moarte, starea de despărţire dintre suflet şi trup. Deci, El a fost mort şi lipsit de viaţă din clipa în care Şi-a dat ultima suflare pe Cruce până în momentul în care a înviat. El Se odihneşte în mormânt în Marea Sâmbătă, după ce a împlinit marea mântuire a oamenilor şi ne-a împăcat cu Dumnezeu, omorând vrăjmăşia prin Cruce (cf. Efes. 2, 16). Dar a treia zi a înviat, părăsind întunericul mormântului.

Mormântul gol dovedeşte cu putere Învierea lui Hristos. Descoperirea acestuia de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Mai întâi, L-au descoperit femeile sfinte (Lc. 24, 3 şi 22-23) şi apoi Apostolul Petru (Lc. 24, 12). Apostolul Ioan a intrat în mormântul gol şi, descoperind fâşiile de pânză jos, a văzut şi a crezut (In. 20, 5-8). De asemenea, soldaţii care îl păzeau l-au văzut gol şi s-au dus să raporteze căpeteniilor poporului. Lipsa trupului lui Iisus nu putea fi o lucrare omenească. Dimpotrivă, era o lucrare divină: "Pe Începătorul vieţii, Dumnezeu L-a înviat din morţi" (Fapte 3, 15).

Dacă ne gândim bine, mormintele marilor întemeietori de religii şi ale marilor legiuitori nu sunt goale. Însă Mormântul lui Hristos este gol. Dacă pe toate mormintele stau scrise numele celor ce zac în ele, pe Mormântul lui Hristos se pot scrie cu litere de aur cuvintele: "Aici zace moartea!" De atunci, locul în care sunt îngropaţi morţii se numeşte cimitir, de la cuvântul grecesc kimisis, care înseamnă adormire. Deci, locul de îngropare al creştinilor este un dormitor din care ei se vor trezi la sunetul trâmbiţei (cf. I Tes. 4, 16). În faţa fiecărui mormânt, putem spune despre persoana îngropată acolo: "El (Ea) n-a murit, ci doarme" (cf. Lc. 8, 52). De aceea, pe mormintele răposaţilor noştri dragi aşezăm flori, pentru a exprima frumuseţea şi bucuria care izvorăsc din credinţa noastră în Învierea lui Hristos.

Mormântul gol din Ţara Sfântă, pe care se află tot timpul o vază cu flori, ne încredinţează cu tărie că "cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit este moartea" (I Cor. 15, 26). Viaţa de dincolo de moarte, lumea care va să vină, Împărăţia lui Dumnezeu ne sunt dăruite din momentul ridicării lui Hristos dintre cei morţi. Înviind din mormânt, Domnul a făcut o spărtură în celula morţii, ca pe unde a ieşit El, să ieşim şi noi. Pământul nu este sortit să devină o necropolă universală. Nu moartea, ci învierea este ultimul destin al omului. Din cerul slavei, Biruitorul etern al morţii ne încredinţează: "Am fost mort şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului" (Apoc. 1, 18). Adevărul acesta este confirmat şi de Lumina Sfântă, care la fiecare Paşti coboară din cer peste Mormântul de-viaţă-dătător al lui Hristos.

În faţa Mormântului gol, ne întărim în credinţa că Domnul este "pârga celor adormiţi" (I Cor. 15, 20), iar locul îngropării Sale este "izvorul învierii noastre". Va veni "ziua de apoi", când Dumnezeu va reda în mod definitiv viaţă incoruptibilă trupurilor noastre, unindu-le cu sufletele noastre, prin puterea Învierii lui Iisus. Dacă Domnul a înviat a treia zi din mormântul Său, şi noi vom învia din mormintele noastre. De acest adevăr ne convinge şi inscripţia de pe Ediculul Sfântului Mormânt din Ierusalim: "Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în Mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit şi a înviat trupul Dătătorului de viaţă, spre încredinţarea învierii celei din urmă în care noi nădăjduim".

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca anul 2012 să fie închinat Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. Ştiind că iubirea este semnul distinctiv al creştinului (cf. In. 13, 35), se cuvine să acordăm o atenţie deosebită credincioşilor care sunt încercaţi de diferite suferinţe. Ajutându-i pe cei ce poartă în trupurile lor "semnele Domnului Iisus" (Gal. 6, 17), noi Îl ajutăm pe Hristos Însuşi, Care Se identifică întru totul cu aceştia. În ziua Judecăţii de Apoi, vom primi răsplată de la El, când ne va spune cu tandreţe: "Bolnav am fost şi M-aţi cercetat" (Mt. 25, 36).

Noi, care suntem integraţi în Hristos prin Sfântul Botez şi uniţi deplin cu El prin Sfânta Euharistie, să ne bucurăm că avem în noi sămânţa nemuririi, care va face ca trupul nostru să învieze "întru nestricăciune…, întru slavă…, întru putere" (I Cor. 15, 42-43). Dacă totuşi suferinţa şi durerea ating acest trup muritor, să fim încredinţaţi că "pătimirile din vremea de acum n-au nici un preţ faţă de mărirea care ni se va descoperi" (Rom. 8, 18). Conştienţi că "a înviat Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă", să privim cu speranţă la Mormântul gol şi Sfânt din Ierusalim, străduindu-ne mereu a fi "morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu" (cf. Rom. 6, 11).

† Irineu

Arhiepiscopul Alba Iuliei