PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA PRIMA DUMINICĂ A POSTULUI NASTERII DOMNULUI DIN ANUL 2024 Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și
Apropierea Împărăţiei cerurilor
A ajuns iarăşi vremea marilor praznice creştine, dând şi prilej de cugetare adâncă, la sfârşit şi început de an, asupra celor întâmplate cu mai mult sau mai puţin bine, având pentru viitor nădejdea sporirii a ceea ce este de folos spre mântuire. Credinciosul găseşte astfel prilej de reculegere şi rugăciune, pe cărarea spre Împărăţia lui Dumnezeu, cum ne-ar învăţa un cunoscut duhovnic1.
Sărbătoarea Întrupării Domnului arată aceasta în mod deosebit prin mesajul cerului către pământ „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“2 Priveliştea lumii vrea să contureze imaginea împărăţiei cereşti prin toate frumuseţile naturale şi podoabele create de înzestrarea oamenilor şi munca lor, fără însă a putea întrece prototipul, întrucât trebuie simţită şi legătura pe care o poate face doar încorporarea la viaţa însăşi a tot ceea ce reprezintă creaţia şi planul lui Dumnezeu. Puţine bucurii sunt asemenea celor pe care le dă praznicul Naşterii Domnului, întrucât peste cele materiale se aştern cele spirituale. După cum zice Apostolul neamurilor, „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“3. Ea nu este un cuvânt searbăd, ci o forţă lucrătoare prin energiile spirituale de sus, căci „nu stă în cuvânt, ci în putere“ cum adaugă acelaşi autor inspirat4. Dincolo de bucuria ce umple sufletul pentru cele pământeşti este cea pentru cele cereşti, adică strădaniile spre bine ale vieţii duhovniceşti. Mântuitorul Însuşi, „fiind întrebat de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“5. Un mare om de cultură afirma următoarele: „Există un spectacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există şi un spectacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.“6 Puterile sufleteşti sunt cele prin care pământul câştigă cerul. Stăruie în conştiinţă tot cuvintele Mântuitorului: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“7. În întâmpinarea strădaniilor omeneşti de a conlucra cu harul dumnezeiesc vine Domnul Însuşi; iar sărbătoarea de azi concretizează faptul afirmat constant de părinţii Bisericii că Dumnezeu s-a făcut om pentru a-l îndumnezei pe acesta8. Năzuinţa tuturor este aceea de a ajunge la porţile împărăţiei, nutrind certitudinea exprimată prin cuvintele apostolului „că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.“9 Voinţa, având adevărata libertate în mişcarea mereu spre bine şi ferindu-se de ispita răutăţii, stăruie, potrivit rugăciunii domneşti, astfel: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.“10 Creştinul se străduieşte spre lucrare de înnoire neîncetată, mai ales în zilele Crăciunului, retrăind cu cei mai mici o întreagă istorie biblică, cu luare aminte la textul sacru: „În ceasul acela s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în Împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte...“11
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Împărăţia cerurilor este chipul înţelegerii stăpânirii lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, peste îngeri şi oameni şi întregul univers. Cu acest gând şi-au început propovăduirea atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât şi Domnul nostru Iisus Hristos: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.“12 Era în aceasta o chemare la înnoirea lumii, la statornicirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ precum este şi în cer, aşa cum a învăţat Domnul.13 Într-adevăr, s-ar putea tălmăci acestea tot prin cuvintele Sfintei Scripturi: „…Ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm, dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte…“14 Oricum, apropierea împărăţiei cereşti de cea pământească este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de om, coroana creaţiei Sale. Ea cere apropierea omului de Dumnezeu, lucrare la care îndeamnă şi apostolul, „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi... Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.“15 Apropierea arată şi o înaintare sau venire, şi o ajungere la o ţintă.
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Anul ce se sfârşeşte încheie şirul manifestărilor închinate Sfinţilor Împăraţi de Dumnezeu încoronaţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena în Biserica Ortodoxă Română. După cum se ştie, Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Preafericitu-lui Părinte Patriarh Daniel, s-a bucurat de pelerinajul cu sfintele lor moaşte la Catedrala eparhială în zilele de 9, 10 şi 11 ale lunii decembrie, credincioşii întâmpinând astfel sfintele sărbători spre toată împlinirea de folos personal şi colectiv. Obştea întreagă având mijlocirea lor, s-a întărit pe întreg parcursul anului în dreapta credinţă şi în dragostea creştină. Sesiuni solemne ale Sfântului Sinod şi ale diferitelor foruri sau unităţi bisericeşti şi laice, evenimente ca târnosiri şi hramuri de biserici, pelerinaje şi alte acte ale evlaviei creştine întregesc mărturia cultului sfinţilor în inima poporului. Din toate cele urmate se înţelege că împărăţia lui Dumnezeu se zideşte începând de la împărăţia lumii cu pietrele virtuţilor dreptăţii, dragostei şi păcii. Mesajul Crăciunului este cel al slăvirii lui Dumnezeu prin bunăvoirea între oameni. Sensul comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii a pecetluit mereu şi oriunde mesajul libertăţii adevărate. Aceasta, odată garantată în împărăţia pământească, s-a afirmat hotărât, preceptele creştine fiind puse în valoare de către întreaga societate. S-au aşezat astfel temeliile legăturii dorite între Biserică şi Stat, în aşa fel ca împărăţia lumii să fie o pregătire a celei de dincolo de lume. Îmbunătăţirea legislaţiei rigide a Antichităţii, decretarea egalităţii între oameni în vechea epocă a robiei, cinstirea familiei într-o lume ce doar cu anevoie o dădea, organizarea unei asistenţe sociale eficace într-un timp în care oropsiţii sorţii nu aveau un statut mulţumitor, iar dreptul de viaţă era în mâna celor puternici sunt contribuţii creştine la dezvoltarea civilizaţiei universale. Desigur că şi alte împărăţii ale lumii, în afara celei romane, au înscris o treaptă înaintată de civilizaţie ce visa şi la un salvator care să asigure ordinea generală. Primele trei veacuri ale creştinismului au dat mărturia despre tăria sa, necesară înnoirii vieţii întregii lumi. Venirea Mântuitorului este garanţia dobândirii noii împărăţii. Este de trebuinţă ca ţinuta creştină să dea imaginea a ceea ce lumea aşteaptă de la fiii Bisericii. O veche lucrare patristică, adică de literatură creştină, consemnează astfel purtarea creştinilor: „Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt locuitori ai cerului…“16. Cerul pe pământ şi pământul în cer, rămâne ca o dorinţă permanentă a sufletului omenesc. Ea se realizează prin dragostea între toţi oamenii care îşi urează reciproc, mai ales de praznicul Naşterii Domnului, tot binele cu împlinirea şi mulţumirea tuturor şi spre slava lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Amin.
Al vostru, de tot binele doritor,
† Timotei
Arhiepiscop al Aradului
Note:
1 Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Deva, 2006, p. 9;
2 Luca 2, 14;
3 Romani, 14, 17;
4 I Corinteni, 4, 20; cf. pr. dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, 1984, p. 231-233;
5 Luca 17, 20-21;
6 V. Hugo, Mizerabilii, trad. Lucia Demetrius, Ed.I 1-3, vol. I, p. 264; Idem, Cugetări, Bucureşti, p. 152 (1100);
7 Matei, 11, 12;
8 Cf. Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, prin trup, în Scrieri, partea I, col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. XV, trad. pr. D. Stăniloae, Bucureşti, 1987, C. LIV, p. 151;
9 I Tim. 2, 3-4;
10 Matei, 6, 10;
11 Matei, 18, 1-5;
12 Matei, 3, 2; 4, 17;
13 Cf. pr. I. Mircea, Idem;
14 Rom. 13, 11-14;
15 Iacob, 4, 8-10;
16 Epistola către Diognet, în Scrierile Părinţilor Apostolici, col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. I, trad. pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1979, cap. V, 8-9, p. 340.