BINECUVÂNTAREA SFINŢILOR - IZVOR DE BUCURIE

Mare, binecuvântată şi plină de bucurie este ziua aceasta pentru Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi pentru mulţimea pelerinilor aici prezenţi. Acum când moaştele Sfântului Apostol Pavel se află în Bucureşti, a fost resfinţită această biserică după 350 de ani de la zidirea ei de către Voievodul Constantin Şerban Basarab (1656-1658) şi terminarea şi sfinţirea ei în timpul Voievodului Mihnea III Radu, în anul 1658, ambii voievozi fiind Domnitori ai Ţării Româneşti. La sfinţirea acestei biserici din anul 1658 a participat şi Patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu nepotul său, ierodiaconul Paul de Alep, alături de Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi episcopii de Buzău şi Râmnic. Însă după zece ani de la sfinţirea acestui sfânt lăcaş, el era deja pictat şi devenea în 8 iunie 1668 catedrală mitropolitană ca urmare a faptului că mănăstirea de aici devine reşedinţă mitropolitană prin hrisovul domnitorului Radu Leon, la cererea mitropoliţilor Ştefan şi Teodosie ai Ţării Româneşti.

Resfinţirea de astăzi, 26 octombrie 2008, a Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, care din anul 1925 a devenit şi Catedrală Patriarhală, este un moment solemn de pioasă recunoştinţă şi preţuire faţă de ctitorii acestei Biserici şi faţă de toţi cei ce au păstrat-o, restaurat-o şi înfrumuseţat-o de-a lungul timpului, dar în mod deosebit resfinţirea ei este o slujbă de invocare a harului Preasfintei Treimi, ca această biserică să fie din nou, după consolidare, restaurare şi înnoire, casă a prezenţei şi lucrării Preasfintei Treimi, deoarece, aşa cum se spune în slujba de sfinţire a bisericii, „această casă, Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre”. Sfânta Treime a zidit această biserică, dar Sfânta Treime a folosit mâinile credincioşilor harnici şi darnici. În această Casă a Domnului cântăm după fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în ea: „am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel Ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.

Pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au reapărut icoanele care împodobeau altădată această biserică în exterior, dar care n-au mai fost repictate după restaurarea din anii 1960-1962, poate şi pentru că ele ar fi deranjat pe conducătorii comunişti care treceau pe lângă faţada acestei Catedrale pentru a intra în clădirea Marii Adunări Naţionale din apropiere. Însă acum, în libertate, cu aprobarea înţeleaptă şi binevoitoare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au fost amplasate 26 de icoane noi, în mozaic, renunţând astfel la tehnica anterioară fresco, mozaicul fiind mai rezistent. Scena principală de pe latura de vest reprezintă într-o lumină şi o solemnitate mistică, chemarea Domnului Iisus Hristos, Dreptul Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), chemare pe care El o adresează celor ce în timpul vieţii lor au ascultat Evanghelia iubirii lui Hristos, binevestită de Sfinţii Apostoli, şi au făcut din ea lumina vieţii lor, arătând iubire milostivă şi frăţească faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, bolnavi şi întemniţaţi sau privaţi de libertate (cf. Matei 25, 35-40).

Deci scena principală a frontispiciului este o amplă vedere a Binecuvântării lui Hristos către cei milostivi. De o parte şi de cealaltă a Dreptului Judecător, stau în poziţie de rugăciune şi mediere (mijlocire) Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul care imploră iubirea milostivă a Dreptului Judecător pentru ca El să-i ierte pe cei ce s-au pocăit de faptele lor rele, dar n-au mai avut timp să arate în fapte bune roadele pocăinţei lor, asemenea tâlharului care s-a pocăit pe cruce, înainte de moarte, iar Hristos-Domnul i-a spus: „astăzi vei fi cu Mine în rai” (cf. Luca 23, 43).

Pe latura de sud-vest, icoanele noi în mozaic reprezintă cinci sfinţi ierarhi ai Ţării Româneşti între care şi sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti, azi proclamat solemn ca sfânt, după ce a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 8-9 iulie anul acesta (2008).

Pe latura de nord-vest s-au adăugat şase icoane noi în mozaic. Ele reprezintă doi sfinţi cuvioşi, doi mucenici şi doi domnitori ai Ţării Româneşti. Între aceşti şase sfinţi se află şi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) din Dacia Pontică, adică din Dobrogea, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc, împreună cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti, voievod paşnic, om de cultură isihastă şi mare binefăcător pentru toate Bisericile Ortodoxe din Orient. Icoanele sfinţilor români în mozaic adăugate recent pe frontispiciul Catedralei Patriarhale ne arată că Evanghelia iubirii şi sfinţeniei lui Hristos, pe care au propovăduit-o Sfinţii Apostoli în lume, şi în mod deosebit Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre, a rodit în credinţa sfinţilor din poporul român, mărturisitori şi rugători, învăţători şi nevoitori, ierarhi şi martiri, cuvioşi şi ctitori dreptmăritori.

Prezenţa icoanelor noi pe frontispiciul Catedralei Patriarhale din Bucureşti ne cheamă la rugăciune şi fapte bune, la apropierea de Dumnezeu şi de oameni. Aceste sfinte icoane exterioare înseamnă că sfinţii vin spre noi, au ieşit în căutarea noastră, ca şi noi să ne apropiem de ei. Astfel icoanele noi ne arată şi mai mult că Dealul Mitropoliei sau Colina Patriarhiei este o „Colină a Sfinţilor”, adică a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi a multor Sfinţi Români. Întrucât Hristos-Domnul, de pe această colină, binecuvântează şi cheamă la fericire veşnică pe cei milostivi, ea este o „Colină a Binecuvântărilor” sau o „Colină a Bucuriei”, în mijlocul Bucureştilor, spre binecuvântarea întregului popor român dreptcredincios.

Mai trebuie să spunem că în timp ce se sfinţeşte sau se resfinţeşte o biserică ortodoxă, sfintele moaşte ale martirilor sau mucenicilor sunt purtate în procesiune în jurul bisericii şi apoi depuse în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar, care se află în faţa tronului din Altar, în amintirea faptului că primele biserici creştine au fost zidite pe mormintele martirilor, tocmai pentru că în aceşti oameni sfinţi s-a arătat în modul cel mai intens puterea iubirii jertfelnice a lui Hristos Cel Răstignit, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, după cum ne învaţă şi cartea Apocalipsei unde stă scris: „Şi când s-a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o (...). Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi Îi slujesc ziua şi noaptea în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său” (Apocalipsă 6, 9 şi 7, 14-15).

Vedem cât de inspiraţi au fost Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei care au alcătuit slujba de sfinţire a unei biserici şi se folosesc de sfintele moaşte ale martirilor pentru a arăta legătura dintre Hristos şi sfinţii Săi cei mai jertfelnici.

Astăzi, resfinţirea Catedralei Patriarhale s-a făcut chiar în ziua de prăznuire a unui mare martir, şi anume, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, care a pătimit pentru Hristos în secolul al 3-lea († 296), în timpul împăratului Maximian, dar şi în prezenţa moaştelor unui alt martir, şi anume, marele Apostol Pavel, care a pătimit pentru Hristos în anul 67 după Hristos, în timpul persecuţiei împăratului Nero. Aşadar, sfinţii martiri sau mucenici ne învaţă că trebuie să-L iubim pe Hristos şi să ajutăm Biserica Sa în orice vreme, în timp de pace şi în timp de prigoană, ca să dobândim viaţa veşnică, potrivit făgăduinţei: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).

La bucuria resfinţirii bisericii Catedralei Patriarhale se adaugă azi şi bucuria proclamării solemne a canonizării a trei noi sfinţi români: un ierarh, un monah şi un voievod, care în timpuri diferite şi în mod diferit au iubit şi au mărturisit pe Hristos-Domnul şi au slujit Biserica Sa din poporul român cu credinţa puternică şi convingerea profundă că „Hristos este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (Evrei 13, 8).

Întrucât viaţa creştină este viaţa trăită în credinţă sfântă, adică în legătură duhovnicească cu Hristos-Domnul Cel Răstignit şi Înviat, nevăzut cu ochii trupeşti, dar văzut cu ochii sufleteşti, ea este trăită ca dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu este izvorul bucuriei oamenilor. În acest înţeles, Sfântul Apostol Petru învaţă pe credincioşi zicând: „Pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 9).

Iar Sfântul Apostol Pavel atât de mult identifică binecuvântarea lui Dumnezeu cu bucuria, încât arată că omul credincios, rugător şi răbdător, păstrează bucuria credinţei în sufletul său, chiar şi atunci când trece prin necazuri sau încercări, deoarece rugăciunea fierbinte aduce în suflet o putere spirituală negrăită. Iată ce scrie el Corintenilor despre bucuria care este mai tare decât toate necazurile: „ca nişte necunoscuţi, deşi, bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne” (2 Corinteni 6, 9-10) sau „cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie” (2 Corinteni 7, 4). De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă adesea în epistolele Sale pe creştini zicând: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.” (Filipeni 4, 4); „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5, 16-17), arătând astfel că rugăciunea este izvor de bucurie, iar bucuria duhovnicească intensifică dorinţa de rugăciune. Cu alte cuvinte, adevărata bucurie vine din legătura vie a omului cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice şi al bucuriei veşnice. Iată de ce sărbătorile sfinţilor, cinstirea sfinţilor, a moaştelor lor şi a icoanelor lor, pelerinajele la locurile unde au trăit sfinţii în nevoinţă şi post, în rugăciune şi fapte bune, aduc mare bucurie credincioşilor. Bucuria aceasta sfântă şi negrăită pe care o primesc credincioşii din legătura lor vie cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui plini de har îi ajută să treacă prin nevoinţe şi suferinţe, prin ispite şi necazuri, prin prigoană şi lipsuri, şi chiar să înfrunte martiriul. Bucurie din bucuria sfinţilor primesc şi pelerinii care au venit în aceste zile la Bucureşti să-l întâlnească şi să-l venereze sau să-l cinstească pe Sfântul Apostol Pavel, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale căror moaşte se află acum aici, expuse spre închinare.

Toţi cei ce caută sincer, cu credinţă şi dragoste, cu speranţă şi răbdare, binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată prin sfinţii Lui, primesc „bucurie negrăită şi preaslăvită” în inimi, pace în suflet şi lumină pe chip, ajutor în viaţă şi în casă.

În această bucurie a sfinţilor lui Hristos, aducem mulţumire tuturor celor care au contribuit la frumuseţea zilei de azi, celor ce au înfrumuseţat Catedrala şi celor ce au înfrumuseţat sărbătoarea.

Mai întâi mulţumim delegaţiei Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Panteleimon de Veria, care ne-a adus o parte din moaştele Sfântului Apostol Pavel în acest an când se împlinesc 2000 de ani de la naşterea sa, şi când noi în Patriarhia Română celebrăm Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, el, Sfântul Apostol Pavel, fiind autorul celor mai multe scrieri biblice citite în viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Cu alte cuvinte, lumina prezenţei Sfântului Apostol Pavel la Bucureşti ne sporeşte bucuria mai ales acum când celebrăm 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox din lume şi prima carte tipărită pe teritoriul României, adică Liturghierul din 1508, tipărit la Târgovişte, dar şi 320 de ani de la tipărirea primei ediţii integrale a Sfintei Scripturi în limba română, Biblia de la Bucureşti (1688).

Mulţumim de asemenea Preafericitului Părinte Patriarh Ignatie Hazim al Antiohiei care a trimis ca delegat al său la această sărbătoare a resfinţirii Catedralei noastre pe nepotul său, Preasfinţitul Părinte Episcop Ghattas Hazim, vicar patriarhal, ca să refacem legătura comuniunii frăţeşti peste timp cu Patriarhul Macarie al Antiohiei prezent la sfinţirea acestei biserici cu 350 de ani în urmă (1658).

Mulţumim tuturor celor ce ne onorează azi cu prezenţa lor aici, mulţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Domnul Traian Băsescu, Preşedinte al României, Domnul Prim Ministru al României, distinşi membri ai Parlamentului şi miniştri ai Guvernului României, Domnul Primar General al Capitalei şi Domnii Primari ai Sectoarelor, reprezentanţi ai Partidelor politice şi ai diferitelor instituţii şi organizaţii, precum şi mult cler şi popor, pelerini din toată România şi din străinătate.

Tuturor le mulţumim din inimă, cu aleasă preţuire şi recunoştinţă, rugând pe Hristos-Domnul să îi binecuvinteze cu multă bucurie, cu pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor în toată fapta cea bună.

Să purtăm în suflet binecuvântarea şi bucuria sfinţilor, să le ducem cu noi în familie, în casă şi în societate, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor.

(n.r.: Cuvântul de învăţătură rostit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul resfinţirii Catedralei Patriarhale, duminică 26 octombrie 2008)