Bucuria Crăciunului

Toate sărbătorile creştine sunt prilejuri de mare bucurie, aşa cum simt toţi cei ce le ţin cu evlavie. Angajând mai ales pe cei mai mici sau pe tineri care au viaţa înainte, Crăciunul este sărbătorit cu bucurie la o treaptă deosebită.

Este aceea care în sufletele tuturor stăruie permanent, constituind, parcă, măsura intensităţii multora sau puţinelor bucurii pe care viaţa personală şi colectivă le presară în curgerea obişnuită. Aceasta pentru că bucuria Crăciunului are un fior religios, ce ajută fiecăruia să perceapă tăria propriei credincioşii faţă de învăţătura şi viaţa creştină. Naşterea Domnului, prin ceea ce înseamnă ca renaştere a omenirii şi înnoire a lumii, îndreaptă totul spre desăvârşire. Dincolo de greutăţile de orice fel, se afirmă bucuria împlinirii adevăratelor năzuinţe ale omului, chemat să pună în lumină minunea creaţiei şi a vieţii.

Bucuria se defineşte în mod obişnuit ca o stare de satisfacţie morală, proprie conştiinţelor adevărate, generând sentimentele de certitudine pentru făptuirea sau împlinirea datoriei; mulţumire sufletească vie în faţa realităţii, pricinuită de un eveniment fericit ori de o lucrare jertfelnică. Cuvântul ca atare e folosit de multe ori cu diferite sensuri şi pe variate planuri de existenţă. Este, de pildă, şi o bucurie falsă, aceea a celui răutăcios la necazul celui bun[1]. Adevărata bucurie este cea de la Dumnezeu, ca har sau dar de sus şi roadă a Duhului Sfânt. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: "Trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului… Iar roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege"[2]. Însăşi "Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt"[3]. O astfel de bucurie, cultivată prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu rostit de Biserică, devine una a credinţei în cei credincioşi, cum afirmă Cartea Faptelor Apostolilor[4]. În rugăciunea arhierească, Domnul, în grija faţă de învăţăceii Săi, cere ca aceştia să fie păziţi în numele Părintelui ceresc, adăugând următoarele: "Acum vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei"[5]. Prin cuvântul ce aşază firea noastră deasupra celorlalte fiinţe sau lucruri, ne împărtăşim bucuriile, ca şi necazurile, găsind în mijlocul de comunicare siguranţa aceloraşi simţăminte, raţiuni sau doriri, aşa cum lămurit arată şi unul dintre marii teologi români. El precizează că "omul îşi comunică prin cuvânt nu numai gândurile, ci şi bucuriile, şi durerile. Sau chiar în comunicarea gândurilor e o bucurie şi, uneori, o durere pe care şi-o alină prin aceasta. Bucuria comunicată prin cuvânt se măreşte, căci face să se adauge la ea bucuria celui căruia i se comunică"[6].

Sfânta Tradiţie, prin scrierile Părinţilor Bisericii, dă la fel mărturie despre bucuria generală produsă de evenimentul ce a îndreptat rostul lumii. Dintre ei, Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul la Naşterea Domnului se exprimă astfel: "Să ne bucurăm deci şi să ne veselim. Căci dacă Ioan, fiind în pântecele mamei, când a intrat Maria la Elisabeta, a săltat, cu atât mai mult noi trebuie să săltăm şi să ne bucurăm, când nu vedem pe Maria, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru astăzi născut şi să ne minunăm şi să ne spăimântăm de măreţia întrupării, care depăşeşte orice înţelegere"[7]. Încă şi imnografia într-un mod ales redă bucuria zilei când intonează: "Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, propovăduind taina ce este de faţă"… sau la fel: "Să se bucure cerul, să se veselească pământul!"[8]. Cele mai cunoscute mărturii în acest sens le dau şi colindele din care amintim următoarele versuri: "Astăzi S-a născut Hristos/ Mesia chip luminos,/Lăudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi!", sau în contextul magilor: "luând fiecare/bucurie mare, care bucurie/şi aici să fie". Tot aşa "Veniţi astăzi credincioşii să săltăm/De Naşterea lui Hristos să ne bucurăm"[9]. De menţionat şi rânduiala Acatistelor, ca imne ale bucuriei, în care Mântuitorul este numit "Izvorul bucuriei", iar Maica Domnului "Bucuria tuturor celor necăjiţi"[10]. Să nu se uite că una dintre cele mai apreciate creaţii ale muzicii simfonice se intitulează "Oda bucuriei"[11], ce aminteşte mesajul ceresc de pace şi bunăvoire între oameni.

În Duminica primă a postului pregătitor al praznicului ce îl petrecem, Pastorala semnată de Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu toţi ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a pus la inima clerului şi poporului dreptcredincios recomandările privind Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, răspunsul întregii eparhii arădene constituindu-se în donaţii ce în ziua de prăznuire vreau să fie asemenea darurilor magilor de odinioară aduse Familiei sfinte pentru cele trebuincioase. Nu întrelăsăm şi răspunsul dat la chemarea permanentă privind obolul bisericesc şi patriotic pentru înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului. Drept aceea mulţumim tuturor miluitorilor făcând rugăciune pentru răsplătirea lor cerească. Creştineşte este a purta grijă oricui ar avea nevoie, cu precădere celor bolnavi. În lume mai sunt de înfruntat necazuri şi nevoi şi mulţi sunt cei ce le depăşesc. Cuvintele Domnului le sunt încurajatoare: "Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea"[12]. Cel credincios trebuie să dobândească tăria de a se bucura în încercări, cum spune Sfânta Scriptură: "Întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare"[13]. De fapt Fericirile se încheie cu cuvintele "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri"[14]. Întru bucurie sfântă împărtăşim toate urările de praznic, ca acesta să aducă peste toţi binecuvântarea cerească a Sfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi în veci. Amin.

Al vostru, al tuturor, către Domnul rugător,

† Timotei, Arhiepiscop al Aradului

Note:

[1] Psalmul 34, 26;

[2] Galateni, 5, 17-18, 22-23;

[3] Rom. 14, 17-18;

[4] 13, 52;

[5] Ioan, 17, 11-13;

[6] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, "Chipul nemuritor al lui Dumnezeu", Craiova, 1987, pp. 100-103;

[7] Cf. Luca 1,44; Cuvântări la Praznice împărăteşti, în "Izvoarele Ortodoxiei", vol. V, p. 1;

[8] Vecernia Naşterii Domnului, stihira 1; Utrenia, Sedealna;

[9] Astăzi s-a născut Hristos, Steaua sus răsare şi Veniţi astăzi, în "Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă", Arad, 1987, pp. 358, 360 şi 362;

[10] Acatistul Sfintei Învieri, Icos 3 şi Acatistul Maicii Domnului, Icos 1, 13;

[11] Dicţionar enciclopedic român, Bucureşti, 1975, vol. I, p. 328;

[12] Ioan, 16, 33;

[13] I Petru, 4, 13;

[14] Matei, 5, 12.