Bucuria Învierii prin pocăinţă

Aceste cuvinte au fost scrise Corintenilor de către Sfântul Apostol Pavel, pentru a-i întări în credinţa că la sfârşitul veacurilor va avea loc învierea generală a morţilor, înviere ce devine posibilă datorită morţii şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Omenirea întreagă avea să fie supusă morţii din cauza căderii prin păcatul neascultării a protopărinţilor noştri Adam şi Eva.

Firea omului devine ast­fel stăpânită de moar­te, fără să ai­bă posibilitatea de a scăpa de ea. Din marea iubire a lui Dumnezeu Tatăl, Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu se întrupează şi aduce răs­cum­pă­rarea prin răstignirea, moar­­tea pe Cruce şi învierea sa din morţi. În acest sens, Sfân­tul Apostol Pavel scrie Ro­ma­ni­lor: „…pentru noi, Hristos a mu­rit când noi eram încă pă­că­toşi“ (Romani 5, 8).

Răstignit pe Cruce, Iisus Hris­tos Şi-a dat duhul (Ioan 19, 30), adică sufletul Lui s-a des­păr­ţit de trup. Acest Trup al Dom­nului a fost aşezat de Iosif şi Nicodim într-un mormânt nou (Ioan 19, 38-42). După des­păr­ţirea de trup, sufletul Dom­nului s-a coborât la iad (I Petru 3, 19) ca Împărat, ca să eli­be­re­ze pe drepţii care au trăit până la venirea Sa, numiţi „drepţii Ve­chiului Testament“.

Sfântul Irineu de Lugdunum scrie că „Hristos S-a coborât în ce­le ce sunt sub pământ şi le-a bi­nevestit iertarea păcatelor ce­lor ce au crezut în El. Şi au cre­zut în El toţi care au sperat în El, adică au prevestit ve­ni­rea Lui şi au îndeplinit porun­ci­le Lui: drepţii, patriarhii şi pro­rocii, cărora li s-au iertat pă­catele ca şi nouă“ (Adversus He­reses, IV, 15).

După ce a salvat pe drepţi din chinurile iadului şi a deve­nit biruitorul morţii, la numai trei zile, sufletul Domnului Iisus Hristos s-a împreunat din nou cu trupul, adică a înviat. Aşa s-a întâmplat şi aşa măr­tu­ri­sim în Crez: „Şi a înviat a tre­ia zi, după Scripturi“. Această în­văţătură ne-a fost arătată mai pe larg de către Sfântul A­pos­tol Pavel: „Căci v-am dat, în­tâi de toate, ceea ce şi eu am pri­mit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scrip­turi; şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scrip­turi“ (I Corinteni 15, 3-4).

Învierea Domnului Hristos du­pă trei zile a fost preîn­chi­pu­i­­tă de petrecerea prorocului Io­na în pântecele chitului timp de trei zile şi trei nopţi. Despre a­­ceastă preînchipuire ne-a vorbit chiar Mântuitorul Iisus Hris­tos când a zis: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fi­ul Omului în inima pămân­tu­lui trei zile şi trei nopţi“ (Ma­tei 12, 40-41).

Iubiţi fii sufleteşti,

Învierea din morţi a Dom­nu­lui nostru Iisus Hristos este o ga­ranţie a învierii noastre, a în­vierii tuturor oamenilor, în­vi­e­re care va avea loc la sfârşitul lu­mii. Aşa după cum Hristos a în­viat din morţi, tot aşa vor în­via şi trupurile noastre. Prin ur­mare, învierea Domnului din morţi devine un fundament, o te­melie a credinţei noastre în în­vierea de obşte de la sfârşitul vea­curilor. În acest sens, Sfân­tul Apostol Pavel scrie corinte­ni­­lor: „Iar dacă Hristos n-a în­vi­at, zadarnică este atunci pro­po­văduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră… Iar dacă Hris­tos n-a înviat, zadarnică es­te credinţa voastră, sunteţi în­că în păcatele voastre. Şi a­tunci, şi cei ce au adormit în Hris­tos au pierit… Dar acum Hris­tos a înviat din morţi, fiind în­­cepătură (a învierii) ce­lor a­dor­miţi. Că de vreme ce prin­tr-un om a venit moartea, tot printr-un om, şi învierea mor­ţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 14; 17-18; 20-22).

Trupurile înviate ale tuturor oa­menilor vor fi asemănătoare cu cele pe care le-au avut în tim­pul vieţii pe pământ, numit trup pământesc, pentru ca tru­pul cu care am săvârşit cele bu­ne sau cele rele să primească fe­­ricire sau osândă. Acest trup pă­mântesc este, după cum spu­ne Sfântul Pavel, stricăcios, a­di­­că muritor, supus slăbiciunii, es­te întru necinste şi i se mai zi­ce şi trup sufletesc, în timp ce tru­pului înviat i se spune trup du­hovnicesc, nestricăcios, va fi în­tru slavă, plin de putere şi ne­muritor. Cei înviaţi „nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer“ (Matei 22, 30).

Trupurile înviate ale celor ca­re nu s-au pocăit, au trăit o via­ţă plină de păcate, patimi şi fă­rădelegi, vor fi nestricăcioase şi nemuritoare. Ele vor răbda chi­nurile şi pedeapsa în vecii ve­cilor, nu vor trăi bucuria de a fi cu Dumnezeu în Împărăţia Sa şi, prin urmare, nu vor avea ce­lelalte însuşiri ale trupurilor înviate, după cum spuneam. Tru­purile înviate ale celor drepţi vor fi îndumnezeite. [...]

Dreptslăvitori creştini,

După învierea tuturor oame­ni­­lor urmează judecata univer­sa­­lă sau de obşte, unde se ana­li­­zează nu numai faptele să­vâr­­şite, ci şi urmările acestor fap­te după despărţirea sufletului de trup. Având în vedere a­ceas­tă judecată, ale cărei hotă­râri sunt definitive, spre deose­bi­­re de judecata particulară, la ca­re se prezintă numai sufletul şi ale cărei hotărâri sunt provi­zo­­rii, se cuvine să încetăm de a mai păcătui, adică să punem în­ceput bun, să ne pocăim, să re­­gretăm cele săvârşite, să ne ex­pri­măm părerea de rău că L-am su­părat pe Dumnezeu prin fap­tele noastre rele. Într-un cuvânt, a sosit vremea să ne po­că­im, adică, odată cu mărturi­si­rea păcatelor şi primirea dez­le­­gării, să spunem „nu“ păcatului, să nu-l mai repetăm.

Îngerul Domnului cheamă pe fiecare să-şi exprime păre­rea de rău, să se căiască pentru păcatele sale în faţa preotului duhovnic, care are puterea de a dezlega, putere dată de Mân­tuitorul Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor lor, episcopi şi pre­oţi, când a zis: „Amin grăiesc vo­uă! Oricâte veţi lega pe pă­mânt, vor fi legate şi în cer, şi ori­câte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer“ (Matei 18, 18). De asemenea, după în­vi­e­rea din morţi, Domnul nostru Iisus Hristos ridică pocă­in­ţa la rang de taină prin ur­mă­toa­­rele cuvinte adresate Sfin­ţi­lor Apostoli: „Luaţi duh Sfânt; că­­­rora veţi ierta păcatele, se vor ier­ta lor, şi cărora le veţi ţi­ne, ţi­nu­te vor fi“ (Ioan 20, 22-23).

În urma mărturisirii păca­te­lor, creştinul se botează cu al doi­lea botez, i se iartă păcatele şi rămâne sub puterea harului. Pu­terea aceasta dată preoţilor de a aduce dezlegarea a fost for­mulată pe larg de Sfântul Ioan Gură de Aur. El scrie că „oa­meni, care trăiesc pe pă­mânt şi locuiesc pe el, au primit în­găduinţa să administreze ce­le cereşti şi au o putere pe care Dum­nezeu n-a dat-o nici înge­ri­­lor, nici arhanghelilor. Nu s-a spus îngerilor, ci oamenilor: „Ori­câte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dez­legate şi în cer“ (Matei 18, 18). Au şi stăpânitorii pămân­tu­­lui puterea de a lega, dar lea­gă numai trupurile. Puterea de a lega a preoţilor însă leagă su­fle­tele şi străbate cerurile; Dum­nezeu întăreşte sus în ce­ruri cele făcute de preoţi jos pe pă­mânt; Stăpânul întăreşte hotărârea dată de robi. Ce oare al­­t­ceva a dat Dumnezeu pre­o­ţi­lor decât toată puterea ce­reas­că? Domnul a spus: „Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinu­te“ (Ioan 20, 23). Ce putere poa­te fi mai mare ca aceasta? Dom­nul a spus iarăşi: „Tatăl a dat toată judecata Fiului“ (Ioan 5, 22). Văd însă că toată aceas­tă putere a fost încredinţată de Fi­ul preoţilor. Au fost înălţaţi la slujba aceasta atât de mare, ca şi cum de acum s-ar fi mutat în ceruri, ca şi cum ar fi depăşit fi­rea omenească, ca şi cum ar fi scă­pat de toate patimile ome­neşti“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, III, 5, în vol. Despre preoţie, tra­ducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 77).

Având acest mare avantaj a­dus de Domnul Hristos Cel în­vi­at din morţi, să ne exprimăm pă­rerea de rău pentru păcatele să­vârşite, ştiut fiind că „nu e­xis­­tă om care, după ce a comis o greşeală mică sau mare, să sca­pe de pedeapsă“ (Sfântul Va­s­ile cel Mare, Epistola 112 - Că­tre Guvernatorul Andronic, II, în col. PSB, Bucureşti, 1988, p. 291), după cum preciza Sfân­tul Vasile cel Mare. […]

Plânsul cu lacrimi şi părerea de rău pentru păcate aduc o bu­curie duhovnicească, după cum citim în psalmul 29, versetul 11, unde se spune: „Întors-ai plân­gerea mea spre bucurie“. Pă­rinţii nevoitori şi bunii creş­tini au conştientizat întotdea­u­na că „nu oricărui suflet îi vine de la Dumnezeu bucurie, ci numai celui ce şi-a plâns păcatele sale (...) ca şi cum ar fi fost de fa­ţă la moartea lui. Ei bine, numai plânsetul acestuia se pre­face în bucurie“ (Idem, Omilii la Psalmi - omilia la psalmul XXIX, VII, în col. PSB, vol. 17, p. 244).

În încheierea acestui cuvânt pas­toral, vă doresc să aveţi par­te de nenumărate bucurii du­hovniceşti, iar după învierea cea de obşte, să avem parte de Hris­tos Cel înviat a treia zi din morţi şi să auzim cuvintele Sa­le de binecuvântare şi moş­te­ni­re a Îm­părăţiei lui Dumnezeu: „Ve­niţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea gă­tită vouă de la întemeierea lu­mii“ (Matei 25, 34).

Hristos a înviat!

Vă îmbrăţişează cu dra­gos­te, al dumneavoastră părinte du­hovnicesc,

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei