Demnitatea slujirii de arhipăstor în eparhie este sfântă şi mare, iar sarcinile ei sunt multiple, mai ales într‑o lume aflată în criză spirituală şi materială. Însă, multele lucrări ale slujirii pastorale ne îndeamnă să ne apropiem, prin rugăciune, trăire şi lucrare, mai mult de Hristos‑Capul Bisericii, de Preasfânta Treime şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu, pentru a primi ajutorul lor, spre folosul celor mulţi.
Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Montreal, Canada, la ceas aniversar
Jubileul de Aur al Catedralei ortodoxe române „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Montreal, Canada, ne oferă prilejul să adresăm un cuvânt de binecuvântare clerului și credincioșilor acestei catedrale pentru sărbătorirea celor 50 de ani de existență. A doua ca vechime între bisericile românești din Montreal, această catedrală a fost un reper al credinței și identității creștin-ortodoxe și românești din Canada. Întemeiată cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Victorin Ursache, prin munca și contribuția credincioșilor din Montreal, îndrumați de preotul George Chișcă, protopop emerit, comunitatea a putut participa la prima Sfântă Liturghie în data de 23 decembrie 1973.
Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” s-a evidenţiat, încă din primii ani, prin activitățile importante organizate pentru credincioșii români. Demnă de menționat este prima vizită a unui Patriarh român - Preafericitul Părinte Iustin Moisescu - pe pământ nord-american, în anul 1979. Tot aici au avut loc două congrese ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, iar, la 14 iulie 2002, catedrala a găzduit hirotonirea şi instalarea noului Arhiepiscop, Nicolae Condrea, de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpaşu.
Dat fiind respectul canadienilor francofoni pentru sportul românesc şi mai ales pentru Nadia Comăneci, amintim aici şi primirea călduroasă organizată la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”, în 1976, a lotului de sportivi români veniți la Olimpiada de la Montreal.
Părintele George Chişcă a slujit neîntrerupt catedrala vreme de jumătate de secol. În anul 1969, a primit o bursă de studii la Montreal din partea Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva. Atunci era în anul al treilea la studiile de doctorat şi pregătea o teză pe subiecte de morală creştină. La Montreal, părintele George Chişcă şi-a reluat studiile la Facultatea de Ştiinţe Religioase a celebrei Universităţi McGill, după care a primit aprobarea Patriarhiei Române de a rămâne în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada.
La acest moment aniversar, Jubileul de Aur al Catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, din Montreal, vă adresăm urările noastre de bine și spor în lucrarea spirituală de propovăduire a credinței creștin-ortodoxe și a valorilor românești departe de țară.
De asemenea, vă îndemnăm să țineți sus stindardul credinței pentru a înfrunta așa cum se cuvine, prin puterea harului lui Dumnezeu, valurile timpurilor noastre. Sfinții care ne-au precedat au dovedit-o cu prisos. Să le urmăm exemplul şi să nu uităm că Biserica rămâne stâlp și temelie a adevărului pentru toate timpurile și locurile.
Totodată, la acest moment aniversar, îi felicităm pe Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, pe părintele George Chişcă, protopop emerit, alături de toţi binecredincioşii creştini din Canada, pentru jertfa şi lucrarea lor, şi ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască pace şi sănătate, bucurie şi mântuire, precum şi mult ajutor în toată fapta cea bună!
Cu aleasă prețuire și părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis cu prilejul Jubileului de Aur al Catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Montreal, Canada, evenimente organizate în perioada 2-12 noiembrie 2024.