În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Cinstirea comună a sfinţilor întăreşte unitatea Bisericii
Ziua de 30 noiembrie are o semnificaţie deosebită pentru Biserica Ortodoxă Română, care îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, această zi fiind proclamată şi cinstită drept Sărbătoare bisericească naţională a României, din anul 2001, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Anul acesta, după multe eforturi şi demersuri ale Bisericii noastre, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al preşedintelui României, ziua de 30 noiembrie, când se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca "zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează".
Prin acest act legislativ, Parlamentul României a confirmat importanţa naţională, spirituală, misionară şi educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare.
Astfel, la 30 noiembrie, în fiecare an, cu o zi înainte de Ziua naţională politică a României, de la 1 decembrie, poporul român pomeneşte în mod solemn pe cel căruia îi datorează formarea sa ca popor creştin, adică pe Sfântul Apostol Andrei.
Pe temeiul mărturiilor aflate în tradiţia bisericească scrisă (Ipolit al Romei, Origen, Eusebiu al Cezareei, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane) ca şi a celor care circulă până în zilele noastre în tradiţia bisericească orală, Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat între ucenici, îi datorăm, ca popor şi Biserică, predicarea Evangheliei în secolul I la strămoşii noştri daco-romani din Dobrogea şi întemeierea Bisericii lui Hristos pe teritoriul României de azi, ca Biserică de origine apostolică.
Pomenirea Sfântului Apostol Andrei este nu numai o sărbătoare solemnă, legală, pentru Arhiepiscopia Dunării de Jos, ci şi o sărbătoare de suflet, deoarece Sfântul Apostol Andrei este şi ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos.
Remarcăm şi în acest an programul foarte bogat pe care l-aţi pregătit şi care cuprinde frumoase manifestări misionare, educaţionale, culturale şi filantropice ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Toate aceste manifestări sunt încununate anul acesta de binecuvântarea şi bucuria duhovnicească deosebită pe care Duhul Sfânt, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, le dăruieşte prin venirea din Grecia la Galaţi a moaştelor Sfântului Cuvios Patapie şi ale Sfântului Ierarh Luca, delegaţia greacă fiind condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Dionisie al Corintului.
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, când Arhiepiscopia Dunării de Jos şi municipiul Galaţi sărbătoreşte împlinirea a 20 de ani de când se află sub ocrotirea şi binecuvântarea Sfântului Apostol Andrei, Vă adresăm, Înalt Preasfinţia Voastră, alese urări de sănătate, pace, bucurie şi ajutor mult de la Dumnezeu în activitatea pastorală şi misionară, naţională şi internaţională pe care o desfăşuraţi cu multă dăruire şi entuziasm.
Totodată, salutăm cu aleasă preţuire pe distinşii invitaţi din Grecia şi pe toţi participanţii la această mare sărbătoare a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ierarhi, clerici şi credincioşi pelerini.
Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, să Vă dăruiască bucuria care rodeşte din comuniunea sfinţilor şi din unitatea de credinţă în Biserică!
Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,
† Daniel, Patriarhul României
Mesaj adresat cu prilejul organizării în Arhiepiscopia Dunării de Jos a manifestărilor spirituale dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos (27-30 noiembrie 2012)