Cooperare benefică între Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educaţiei

Educaţia este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii copiilor şi tinerilor. Din acest motiv, educaţia ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăţi care doreşte progresul spiritual şi bunăstarea materială a poporului.

Din nefericire, educaţia este şi ea afectată de criza spirituală şi morală din societatea românească. Lipsa de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide din societatea şi şcoala românească a atins cote alarmante. Se pare că acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea de bunuri materiale, încât astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere frumoasă. Iar dictonul „Cine are carte are parte“  nu mai este valabil, deoarece oamenii bine pregătiţi sunt prea puţin plătiţi. Prin urmare, acum „Cine are carte pleacă departe“, adică în străinătate.

Pe de altă parte, abandonul şcolar, destrămarea familiilor, sărăcia, şomajul, plecarea părinţilor la muncă în străinătate, delincvenţa şi violenţa juvenilă, nesiguranţa zilei, incertitudinea viitorului se constituie în tot atâtea cauze ale crizei educaţiei în şcoală şi în familie.

Pentru a opri această degradare spirituală şi socială sunt imperativ necesare măsuri legislative şi sociale, dar şi o înnoire spirituală a mentalităţii şi o cultură a valorilor morale, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel când zice: „Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit“ (Romani 12, 2).

În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a unei cooperări rodnice între Biserică, Familie şi Şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice acestora. În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt: credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea tezaurului peren al umanităţii şi cultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit generaţiilor umane prezente şi viitoare.

Noi considerăm că prin educaţia religioasă este evidenţiată complementaritatea dintre spiritualitate şi ştiinţă, dintre credinţă şi cultură, reliefându-se şi dimensiunea formativă a acesteia, nu doar informativă. Educaţia religioasă oferă un orizont spiritual cuprinzător sau integrator, un liant care relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele comun.

Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii ca izvor de bucurie şi de iubire statornică în familie, în prietenie şi în societate. El se hrăneşte adesea cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri materiale limitate şi cu senzaţii efemere, sufocând astfel dorinţa acestuia de viaţă şi iubire eternă.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe părinţi zicând: „Învaţă-ţi copilul să nu pună preţ nici pe bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înţelept“.1 Acelaşi Sfânt Părinte spune că rostul vieţii pământeşti trecătoare este acela de-a ne pregăti pentru viaţa cerească netrecătoare: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia dacă nu ne folosim de ea ca să o câştigăm pe cea viitoare?“ 2

Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.3

Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie şi convieţuire umană.4

Pentru Biserică şi Societate, Familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Influenţa familiei este mult mai importantă decât decizia unui aparat instituţional, birocratic şi impersonal. Familia creştină reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care au efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română, prin proiectele sale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“, doreşte să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, care preţuieşte Familia şi Şcoala. Prin aceste proiecte, Biserica noastră se străduieşte să-i integreze pe copii în comunităţi care se întemeiază pe cultura iubirii fraterne şi a solidarităţii practice. În mod special, Biserica este preocupată de prevenirea abandonului şcolar în familiile sărace sau în familiile în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate.

În faţa crizei economice actuale cu efecte negative pentru Familie şi Şcoală, Biserica îi cheamă pe părinţi, învăţători şi profesori la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. Prin parteneriatele dintre parohie şi şcoală, parohiile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să înveţe carte, pentru viaţă, unind credinţa cu ştiinţa şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună.

În contextul înscrierii elevilor la ora de religie, am avut bucuria să constatăm cooperarea efectivă între Familie, Biserică şi Şcoală pentru susţinerea unei educaţii integrale şi benefice pentru viaţă. Promovarea educaţiei religioase, care include deopotrivă formarea de repere spirituale pentru viaţă şi a unei culturi religioase, constituie un act de mărturisire a identităţii profunde a sufletului familiei româneşti şi a Tradiţiei învăţământului românesc.

În cadrul demersului referitor la înscrierea elevilor la ora de religie şi al dezbaterilor generate cu această ocazie, am apreciat manifestarea conştiinţei misionare şi mărturisitoare a părinţilor şi a multor intelectuali români credincioşi. În acest fel a fost valorificată vocaţia Bisericii de a uni în coresponsabilitate şi cooperare persoane de profesii şi talente diferite, pentru binele poporului român.

Vă adresăm tuturor alese mulţumiri şi vă felicităm pentru contribuţia dumneavoastră în a evidenţia necesitatea şi relevanţa educaţiei religioase a copiilor şi a tinerilor din România.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască mult ajutor în activităţile prezente şi viitoare, sănătate şi fericire, pace şi bucurie!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Întrunirea Naţională a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. Sala de conferinţe a Centrului naţional pentru formare continuă Dumitru Stăniloae, din clădirea Centrului cultural-social Justin Patriarhul - Bucureşti, sâmbătă, 28 martie 2015.

Note:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 427.

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a XC-a, III, în colecţia „P.S.B.“, vol. 23, E.I.B.M.B.O.R., 1994, p. 1003.

3 „Lumină pentru viaţă. Importanţa orei de religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor“ - Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, 28.02.2015, http://basilica.ro/consiliul-consultativ-al-cultelor-din-romania-reafirma-importanta-orei-de-religie-pentru-educatia-copiilor-si-tinerilor-104673.html, 28.03.2015.

4 Idem