Copiii şi tinerii bine educaţi devin cu vârsta tot mai înţelepţi

"Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52) Un tânăr bine educat este de mare preţ şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Când vezi un copil bine crescut, ţi se bucură sufletul. În copilul bine educat vezi amestecate inocenţa, drăgălăşenia, bunătatea şi multe alte virtuţi.

Pentru ca lumea în care trăim să devină mai bună, nu există altă soluţie decât educarea copiilor şi tinerilor. „Aşa precum pentru înnoirea unei grădini trebuie să se sădească arbuşti noi, iar, ca să crească şi să înflorească, trebuie să fie bine îngrijiţi, mai ales că nu există posibilităţi prea mari de a transplanta arbori bătrâni şi de a-i face să rodească” (Jan Amos Comenius, „Didactica Magna”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, p. 14.), tot aşa, pentru îmbunătăţirea atmosferei din societate, de care ne plângem, nu există altă posibilitate decât educarea tinerilor.

Atunci când ei vin pe lume sunt fiinţe nevinovate. Lipsa unei educaţii corecte îi poate denatura. Ei pot îndulci viaţa noastră amară. Pe bună dreptate se spune că „zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe” (Ernest Bernea, „Îndemn la simplitate”, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 109.). (...)

Modelul absolut de copil şi de tânăr educat este Domnul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului. Îmi veţi zice că El este Dumnezeu. Este adevărat. Este Dumnezeu desăvârşit, dar şi om desăvârşit. Noi nu putem spune, ca monofiziţii, că dumnezeirea din El a absorbit umanitatea. Prin întrupare, „făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7), S-a manifestat exact ca un om, în afară de păcat. Colindul ne spune că „Pe Fiul în al Său nume,/ Tatăl L-a trimis în lume,/ Să Se nască şi să crească,/ Să ne mântuiască”. Iar Sfântul Evanghelist Luca precizează că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52).

Evangheliile canonice nu ne relatează multe întâmplări din viaţa Pruncului Iisus. Ne spune Sfântul Luca, în capitolul 2 al Evangheliei sale, că, la 12 ani, copilul Iisus, de Paşti, a mers împreună cu părinţii Săi la Ierusalim. După încheierea sărbătorii, spre neliniştea părinţilor Săi, a rămas în templu. Ei credeau că este prin mulţimea pelerinilor ce se întorceau acasă. S-au întors după El şi, la trei zile, L-au găsit în templu, discutând cu învăţătorii Legii. Reiese de aici că Pruncul Iisus era dus de părinţi la slujbele religioase şi că era interesat de religie. „A coborât cu ei”, spune Luca, „şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Luca 2, 51). Pruncul Iisus era ascultător şi cuminte. (...)

Nici o altă îndeletnicire n-are importanţa pe care o are educarea şi formarea tinerilor. „Cel ce va face şi va învăţa, zice Mântuitorul, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 19). Iar Sfântul Antonie cel Mare, părinte cu foarte mulţi ucenici, trage această concluzie: „Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvăţaţi, ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească”. (...)

Biserica, în întâmpinarea familiei

Pe copii şi pe tineri îi educăm cu cuvântul, dar, mai ales, cu exemplul. Sfântul Ignatie Teoforul insistă asupra acestui adevăr: „Mai bine este să taci şi să faci, decât să vorbeşti și să nu faci. Bine este a învăţa dacă cel ce învaţă face. Unul este învăţătorul, Domnul Iisus Hristos, Cel care a zis şi a făcut; iar cele pe care le-a făcut tăcând sunt vrednice de Tatăl Lui. Cel ce are cu adevărat cuvântul Lui Iisus, acela poate să audă chiar tăcerea Lui, ca să fie desăvârşit, pentru ca să facă prin cele ce spune şi să se cunoască prin cele ce face”.

Trei instituţii îi educă şi îi formează pe tineri: Familia, Biserica şi Şcoala. Totul începe în familie. Aici este mediul în care se formează viitorul om. Părinţii au o responsabilitate deosebită în ce priveşte devenirea copiilor lor. Sfântul Apostol Pavel e clar în acest sens: „Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5, 8). (...)

Biserica trebuie să vină în întâmpinarea familiei, conlucrând la educarea copiilor. E de mare importanţă catehizarea acestora, începând de la grădiniţă şi până la nivelul studiilor superioare. Şcoala îşi face şi ea, în măsura în care reușește, misiunea ei, dar, cu gândul că în şcoală se face oră de Religie, nu se poate renunţa la catehizarea de la biserică şi la programele de natură educativă cu copiii şi cu tinerii.

Dacă suntem obiectivi vom recunoaşte că nici noi, episcopii, nu avem o strategie coerentă referitoare la educarea tinerilor, că nu toţi preoţii fac catehizaţie sau programe cu copiii, care presupun chiar şi excursii, pelerinaje şi competiţii sportive. Şi nu fac, nu neapărat din rea voinţă, ci şi pentru că această activitate necesită o oarecare harismă. Şi apoi trebuie subliniată o altă realitate tristă: multe parohii sunt îmbătrânite şi nu mai au copii. Însă, indiferent de numărul lor, mulţi sau puţini, trebuie să ne ocupăm de ei, căci reprezintă viitorul Bisericii.
A treia instituție care are un rol esențial în formarea copiilor şi a tinerilor este Şcoala. Şcoala şi Biserica au mers mână în mână sute de ani când a fost vorba de formarea tinerei generaţii. (...)
Privind realist ceea ce se întâmplă, vom recunoaşte că nici părinţii, nici preoţii, nici dascălii nu se pot mulţumi cu rezultatul misiunii lor. În ce-i priveşte pe părinţi, nu toţi au o viaţă religioasă profundă; preoţii, nu toţi sunt râvnitori; iar dascălii, nu toţi au harisma pedagogică de care ar fi nevoie. Ne încurajează faptul că, totuşi, mulţi tineri sunt binecrescuţi. Dar sunt destui care n-au o viaţă de creştini practicanţi.

Tinerii bine educaţi pot schimba lumea şi o pot face mai bună. Pruncul Iisus, a Cărui naştere o sărbătorim, şi Care „sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52), a schimbat mersul întregii istorii universale. Creştinii practicanţi își dau seama de rolul Lui unic în ce priveşte soarta omenirii. (...)
În spiritul Evangheliei Lui dorim să-i formăm pe tineri. Din păcate cele trei instituţii, Familia, Biserica şi Şcoala, n-au făcut tot ce trebuie în acest sens. Pe fondul lipsei noastre de implicare, de apropiere şi de înţelegere, pe bună dreptate tinerii şi-au arătat nemulţumirea. Prilejul l-a oferit catastrofa de la Clubul Colectiv. Şi astăzi ne doare sufletul atât pentru tinerii ce-au suferit acolo, cât şi pentru părinţii lor. Sigur că ne-am arătat compasiunea şi le-am împărtăşit durerea făcând ceea ce puteam noi face. Pe lângă rugăciunile organizate, începând cu Piaţa Catedralei din Cluj şi în multe biserici, studenţii teologi, în mod organizat, au donat sânge. Apoi s-a făcut o colectă în toată Arhiepiscopia, adunându-se suma de 255.279 lei, acţiune pentru care le mulţumim preoţilor şi credincioşilor noştri. Banii nădăjduim să ajungă acolo unde este mai mare nevoie.

Tinerilor nu li se poate cere să se comporte ca bătrânii. Înţeleptul Solomon zice: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa" (Eclesiastul 11, 9). Deci şi bucurie şi bună cuviinţă.

Faţă de educarea tinerilor noi, cei maturi, avem o mare răspundere. Părintele Arsenie Papacioc avea o maximă care-i mereu valabilă: „Dacă tinereţea ar şti, şi dacă bătrâneţea ar putea”. Cât suntem tineri şi cu mare putere de muncă, avem nevoie de experienţa bătrânilor, care fizic nu mai au mare putere, dar care ne pot sfătui. Altfel riscăm ca, fără sfaturi potrivite, sau chiar derutaţi de păreri îndoielnice, să nu acţionăm în cel mai fericit mod. Şi ştim cu ce rapiditate comunică tinerii pe Facebook. Şi lucrurile bune şi lucrurile rele, aproape instantaneu, pot fi comunicate milioanelor de oameni. Sigur că de dorit ar fi ca şi cei ce au idei luminoase să se folosească de aceste mijloace tehnice rapide.

Suntem în preajma clipelor de lumină, când Hristos Domnul coboară pe Pământ ca oamenii să devină mai buni. Noi nădăjduim că tinerii noştri, folosindu-se de modelul Lui, să facă o lume mai bună, mai dreaptă, mai corectă şi mai sfântă. Şi îndemnul nostru, folosindu-se de o strofă de colind, vi se adresează tuturor: „Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun;/ Dar nu uita, când eşti voios, creştine să fii bun!”. Sărbători fericite vă dorim de Crăciun, de Anul Nou şi de Bobotează!