„Creştinul credincios trăieşte întru Domnul Care a biruit moartea“

Hristos a înviat! A trecut perioada Postului Mare şi, după ce am parcurs acest „dumnezeiesc stadion al înfrânării“, am ajuns la sărbătoarea luminată a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care „moartea n-a putut să-L ţină“ (cf. Fapte 2, 24). Conştienţi de măreţia evenimentului mântuitor, noi, creştinii, ne exprimăm bucuria pascală glăsuind: „Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă“.

Primind moartea de bunăvoie, Fiul lui Dumnezeu „a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn“ (I Pt. 2, 24). Înviind a treia zi din mormântul Său, El S-a făcut „pârgă (a învierii) celor adormiţi“ (I Cor. 15, 20). În intervalul dintre moartea ispăşitoare de pe Golgota şi Învierea lui Hristos, se petrece slăvita şi biruitoarea Sa coborâre în iad, adică în locuinţa celor osândiţi. Acest mare adevăr este subliniat de Sfânta Scriptură, de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi de minunatele cântări ale Penticostarului.

Misiunea lui Hristos în iad

Chiar şi atunci când trupul lui Hristos se afla în mormânt, în timpul celor trei zile, iubirea Sa era activă. El a folosit acest timp ca să coboare, cu sufletul Său, până în adâncimile iadului, în abisul morţii. Precum arată Sfântul Iustin Martirul, „Domnul, Dumnezeul Cel Sfânt al lui Israel, Şi-a reamintit de morţii Săi, de toţi aceia care dorm în pământ, şi a coborât la ei ca să le spună vestea cea bună a mântuirii“.

Icoana ortodoxă a Învierii ni-L arată pe Hristos, al doilea Adam, Omul desăvârşit, aplecându-Se peste un om vechi, spre a-l prinde pe acesta de mâna dreaptă şi a-l trage în sus. Acel om vechi este: Adam şi Eva, care au căzut de la viaţă, care au locuit „în latura umbrei morţii“ (Is. 9, 1).

Biserica primară a învăţat că Iisus a coborât în locuinţa celor morţi şi a predicat Evanghelia patriarhilor, sfinţilor, profeţilor, regilor şi martirilor Vechiului Testament, conducându-i pe ei din iad spre Cer. Aceştia erau, într-adevăr, „duhurile din închisoare“ (cf. I Pt. 3, 19), cărora Mântuitorul le-a oferit vestea cea bună a mântuirii. Sfântul Irineu de Lyon scria astfel: „Pentru acest motiv, Domnul a coborât în regiunile de sub pământ, predicând şi acolo venirea Sa şi declarând iertarea păcatelor, care este primită de către aceia care cred în El“.

Misiunea lui Hristos în iad era de a desăvârşi lucrarea Sa mântuitoare. Scopul Său era să vestească mântuirea nu numai celor vii, ci şi drepţilor care au murit.

Coborârea lui Hristos în iad, ca Biruitor, reprezintă actul eliberator al lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul afirmă: „Iisus a coborât în iad, dar a salvat sufletele de acolo“.

Domnul Se situează pe Sine în faţa puterii morţii, spre a penetra împărăţia morţii şi a prăda puterea ei. Moartea nu mai este stăpână peste propria sa casă, fiindcă, din momentul când Iisus S-a coborât în iad, El este Stăpânul ei, El este Suveranul atotputernic, Ce ne spune răspicat: „Eu sunt Cel-dintâi şi Cel-de-pe-urmă şi Cel-viu. Mort am fost, şi iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi pe ale iadului“ (Apoc. 1, 17-18). Moartea rămâne încă ultimul duşman pe care omul trebuie în sfârşit să-l învingă (cf. I Cor. 15, 25). Însă, creştinul credincios trăieşte întru Domnul Care a biruit moartea (cf. Rom. 14, 7-8).

Domnul nostru S-a coborât în iad ca Biruitor, ca „Începător al vieţii“ (Fapte 3, 15). El S-a coborât în iad nu ca tovarăş de suferinţă, ci ca un strălucit Cuceritor. Domnul nostru apare în iad nu ca un prizonier al acestuia, ci ca un puternic Izbăvitor al celor întemniţaţi în el; nu ca un sclav, ci ca un Stăpân al vieţii.

În imnuri melodioase, Biserica laudă neîncetat pe Dumnezeu pentru biruinţa săvârşită de către Mântuitorul nostru prin coborârea Sa în iad. În Vinerea Mare, înainte de Prohodul Domnului, I-am cântat lui Hristos: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel Ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii Tale“.

Mâna care se întinde să prindă mâna lui Adam, totodată, se întinde ca să-i îmbrăţişeze şi pe urmaşii lui Adam, pentru că şi noi suntem legaţi de moarte şi ţinuţi prizonieri de puterea păcatului. Noi, toţi, am murit spiritual şi am fost aruncaţi în cele mai îndepărtate unghere ale abisului infernal. Totuşi, Mântuitorul Cel Înviat vine la noi ca la oile Sale pierdute. În iubirea Sa milostivă, El coboară ca să ne caute în întuneric şi să ne ridice cu Sine. De ne vom coborî în iad, Hristos este acolo (cf. Ps. 138, 8), totdeauna prezent, totdeauna întinzându-Se ca să ne ridice cu El la slava vieţii fără de moarte. Din neliniştea pe care o avem în faţa morţii, ne ridică la o nezdruncinată nădejde în viaţa înviată. Din frica de viitor, Domnul ne ridică la o bucurie deplină, iar din ostilitatea lumii trecătoare, ne ridică la prietenia durabilă cu Dumnezeul Cel viu.

Slujirea misionară a Bisericii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi în Patriarhia Română. Slujirea misionară a Bisericii este atât de necesară astăzi, când mulţi creştini „sunt prinşi iarăşi în jugul robiei“ (Gal. 5, 1), robie cauzată de indiferenţă şi de lenevie spirituală.

Păstorii sufleteşti şi monahii, dimpreună cu poporul dreptcredincios, au chemarea de a fi mâinile lui Hristos întinse spre această lume marcată de absenţa credinţei, de criză morală, de intoleranţă, de opoziţie şi de lipsuri materiale. Astfel, mulţi vor putea simţi că Dumnezeu, în Hristos, continuă să coboare în mijlocul iadului nostru, ca să ne ofere iubirea Sa regeneratoare şi „adevărul care ne face liberi“ (cf. In. 8, 32).

Şi în vremea noastră sunt multe „duhuri ţinute în închisoare“ (cf. I Pt. 3, 19) de către forţele răului, prin lanţurile pasiunilor înrobitoare. Însă Domnul înviat, Marele Eliberator, vine la noi ca să ne scoată afară din întunericul păcatului, din singurătatea suferinţei şi din abisul înstrăinării de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care-l comemorăm în acest an, ne adresează un mesaj încurajator, zicând: „Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos, şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos, şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos, şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos, şi viaţa stăpâneşte“. Auzind aceste frumoase cuvinte, să ne umplem de convingerea că „noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a iubit“ (Rom. 8, 37).