PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS
Doru Bădără, erudit cercetător al istoriei tiparului și a cărții vechi românești
Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această viață, la venerabila vârstă de 73 ani, a domnului dr. Doru Bădără, șeful Biroului „Bibliofilie. Manuscrise” al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București.
Domnul Doru Bădără s-a născut la 6 februarie 1949, în orașul Brăila, unde a urmat cursurile școlii primare și liceale, continuate între anii 1967 și 1972 la București, la Facultatea de Istorie a Universității București, la specializarea Istoria medie a României. Pentru merite deosebite la învățătură, în ultimul an de facultate a beneficiat de bursa specială „Nicolae Bălcescu”.
În anul 1999 a primit titlul de doctor în istorie pentru lucrarea „Tiparul românesc la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea”, prezentată în cadrul Facultății de Istorie a Universității București. Această lucrare a adus istoriei tiparului și a cărții vechi românești contribuții remarcabile, fiind premiată de Academia Română în anul 2000 cu premiul „Dimitrie Onciul”. În anul 2003 este atestat de Ministerul Culturii și Cultelor ca expert în bunuri arheologice și istoric documentare: carte veche românească, carte veche străină și bibliofilie.
Activitatea profesională a început-o în anul 1972, când a fost angajat bibliotecar la Serviciul „Organizarea și prelucrarea colecțiilor” din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare din București. În 1979 a fost numit membru al Comisiei pentru evidența bunurilor susceptibile de a fi considerate bunuri din patrimoniul cultural național, cu responsabilități de locțiitor al șefului comisiei. În același an a organizat și preluat conducerea Secției „Carte veche și manuscrise”, care a funcționat ca o structură independentă în cadrul Serviciului „Organizarea și prelucrarea colecțiilor“. În 1980 a devenit membru al Comisiei de Evaluare de pe lângă Anticariatul de Stat. Doi ani mai târziu avea să ocupe prin concurs postul de bibliotecar principal în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare din București.
După Revoluția din decembrie 1989 când, ca urmare a unui incendiu devastator, au avut loc pierderi însemnate în colecțiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare din București, a alcătuit listele cu pierderile produse în fondurile de carte veche românească și străină. Tot atunci a contribuit cu energie la elaborarea și demararea programului de refacere a colecțiilor de carte veche și manuscrise din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare din București, program la care s-a alăturat și Patriarhia Română prin donații însemnate din fondul de dublete al Bibliotecii Sfântului Sinod.
În anul 2004 a înființat, în colaborare cu Biblioteca Națională a României și Biblioteca Academiei Române, „Revista Română de Istorie a Cărții”, devenind director al revistei. Această publicație, unica din țară de acest gen, a avut o înaltă ținută grafică și științifică, reunind condeiele unor istorici renumiți din țară și străinătate.
În data de 2 aprilie 2014 a ocupat, prin concurs, postul de șef al Biroului „Bibliofilie. Manuscrise“ din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare.
Domnul Doru Bădără a susținut o intensă activitate de cercetare, elaborând zeci de studii și articole în domeniul istoriei tiparului și a cărții vechi românești, prezentate la conferințe din țară și străinătate și publicate în numeroase volume, aducând contribuții considerabile acestei ramuri a cercetării istorice.
Pentru activitatea sa a primit numeroase premii și distincții.
Subliniem faptul că domnul Doru Bădără a contribuit cu știința și seriozitatea care îl caracteriza la reorganizarea Bibliotecii Sfântului Sinod și la formarea în domeniul biblioteconomic a unor angajați din Administrația Patriarhală.
În anul 2013, apreciind sprijinul și contribuția sa la cercetarea privind istoria Bisericii Ortodoxe Române, în general, și la istoria tiparului și a cărții vechi românești, în special, i-am acordat Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.
Se cuvine a fi menționat și faptul că în toate aceste activități a fost urmat și susținut îndeaproape de soția sa, doamna Cristina Bădără.
Mai presus de aceste merite și realizări, domnul Doru Bădără a fost un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, un apropiat al mănăstirilor și al monahilor, care prețuia mult Sfânta Scriptură și literatura patristică, deseori citate în prelegerile sale.
În aceste momente triste pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, adresăm tuturor cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea și Viața (Ioan 11, 25), să odihnească sufletul robului Său, Doru, împreună cu drepții, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, să mângâie familia îndurerată, ucenicii îndoliați și pe toți cei care, astăzi, sunt întristați de plecarea sa dintre noi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a domnului dr. Doru Bădără, joi, 20 octombrie 2022.