Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti

Dreapta credinţă şi dreapta făptuire în urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Mesaje și cuvântări
Data: 02 Martie 2015

PASTORALA LA DUMINICA ORTODOXIEI

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi cre­dincioase,

După mai bine de un secol de mari tulburări în Sfânta Bi­se­ri­că, produse de adversarii sfinte­lor icoane, Sinodul de la Con­stan­tinopol din anul 843, convocat de binecre­dincioasa împă­ră­tea­să Teodora şi de Patriarhul Me­todie al Constantinopolului, a adus pacea şi liniştea prin re­con­­firmarea hotărârilor tuturor ce­lor şapte sinoade ecumenice, in­clusiv a dogmei cinstirii icoa­ne­lor, formulată, potrivit Sfintei Scrip­turi şi practicii dintotdeau­na a Bisericii, la cel de al VII-lea Si­nod Ecumenic de la Co­n­stan­ti­­no­pol (787). Întrucât fiecare dintre ereziile condamnate cu acel pri­lej contesta un aspect sau altul al mântuirii câştigate prin în­truparea Fiului lui Dum­nezeu, iar erezia iconoclastă a­vea ca ţintă însăşi iconomia mân­tuirii în ansamblul ei, resta­bi­­lirea cultului icoanelor nu a re­pre­zentat o victorie izolată, ci tri­umful întregii Ortodoxii.

Deoarece „catastrofa icono­clas­­mului a necesitat un efort de re­zistenţă considerabil, reunirea tu­turor forţelor Bisericii, sângele mar­tirilor şi al mărturisitorilor ei, experienţa şi înţelepciunea Pă­rinţilor apărători ai icoanelor, cre­dinţa de neclintit a poporului drept­credincios”1, în amintirea a­cestora şi pentru sărbătorirea tri­umfului dreptei credinţe a­su­pra tuturor ereziilor, începând cu data de 11 martie 843, ne­în­tre­rupt, în prima duminică a Pos­tului Sfintelor Paşti, Biserica Or­to­doxă de pretutindeni prăz­nu­ieşte, an de an, Duminica Or­to­doxiei, intonând împreună cu im­nograful: „Cinstea icoanei se înal­ţă la chipul cel dintâi […]. Pen­tru aceasta cu dragoste cinstim icoanele Mântuitorului Hris­tos şi ale tuturor sfinţilor; ca, sub îndrumarea lor, să nu mai fim supuşi niciodată necre­din­ţei2.

Manifestare văzută a ceea ce nu se poate vedea, icoana nu e­xis­­tă prin ea însăşi. Ea este mij­lo­cul prin care suntem con­duşi spre alte persoane, este un o­­biect sfânt care arată prezenţa per­sonală a Mân­tuitorului Iisus Hris­tos, a Maicii Dom­nului şi a sfin­ţilor, aşa cum s-a afirmat la Si­nodul de la Constantinopol din a­nul 869: „Icoana ne anunţă şi ne face prezent ceea ce Evan­ghe­lia ne spune prin cuvânt”3.

Icoana este o memorie vizua­lă şi o reprezentare a realităţii is­­torice a Mântuitorului Iisus Hris­tos întrupat, a Maicii Dom­nu­lui şi a sfinţilor, o imagine sau un chip al acestora şi niciodată în Biserica noastră nu s-a con­fun­­dat icoana cu Însăşi dumne­ze­irea. „Creştinii nu cinstesc icoa­nele ca pe nişte dumnezei şi nici prin închinarea la ele nu se de­părtează de închinarea ade­vă­ratului Dumnezeu. Dimpo­tri­vă, prin ele, ei sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, rugându-i pe sfin­ţii zugrăviţi în ele ca să mij­lo­­cească pentru ei la Domnul”4.

Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhovnicească

Din perspectiva învăţăturii de credinţă, reprezentarea lui Dum­nezeu în formele artei ico­no­grafice a devenit posibilă da­to­­rită realităţii întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Ce era de la în­ce­put, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâi­nile noastre au pipăit despre Cu­v­ântul vieţii, - şi Viaţa s-a a­ră­t­­at şi am văzut-o şi mărturi­sim şi vă vestim Viaţa de veci, ca­re era la Tatăl şi s-a arătat no­u­ă -, ce am văzut şi am auzit, vă ves­t­im şi vouă, ca şi voi să aveţi îm­părtăşire cu noi. Iar îm­păr­tă­şi­rea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos” (1 Ioan 1, 1-3). Prezenţa cu Trupul a Fi­u­­lui lui Dumnezeu în lume, prin în­truparea Sa, este suprema des­­co­perire a lui Dumnezeu, pen­tru că în Hristos „locuieşte, tru­peşte, toată plinătatea dum­n­e­z­eirii” (Coloseni 2, 9).

Icoanele mărturisesc îm­pre­u­nă cu Evanghelia taina în­tru­pă­rii Cuvântului veşnic al lui Dum­nezeu: „Si Cuvântul S-a fă­cut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a U­nuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Din perspectiva teologiei patris­ti­­ce, sintetizată în chip admi­ra­bil de Sfântul Ioan Damaschin, îno­menirea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu constituie princi­pa­lul temei al cinstirii icoanelor. Sfân­tul Ioan Damaschin spune că: „nu greşim atunci când fa­cem icoana Dumnezeului Care S-a întrupat, Care S-a arătat pe pă­mânt în trup şi a locuit prin­tre oameni, Care a luat, din pri­ci­­na bunătăţii Lui nespuse, fi­rea, materialitatea, forma şi cu­loa­­rea trupului5.

Prin întruparea Sa, Mântui­to­­rul Iisus Hristos ne-a dat posi­bi­­litatea şi dreptul să-I pictăm icoa­na. Nu este vorba despre o re­­prezentare a chipului naturii sau fiinţei divine, deoarece a­ceas­ta este una spirituală, ci numai o reprezentare după formele fe­lurite în care Dumnezeu sau sfin­ţii îngeri s-au arătat în lume. În icoană, Domnul Iisus Hristos es­te prezent ca Dumnezeu-Om, du­pă cum, în mod înţelept, ne în­vaţă Sfântul Ioan Damaschin: „Zu­grăvesc pe Dumnezeul ne­vă­zut, nu ca nevăzut, ci ca pe unul Ca­re S-a făcut văzut pentru noi prin participarea la trup şi sân­ge. Nu zugrăvesc dumnezeirea ne­văzută, ci zugrăvesc trupul vă­zut al lui Dumnezeu; căci da­că este cu neputinţă să se zu­gră­veas­că sufletul, cu cât mai mult Dum­nezeu, Care a dat sufletului ima­terialitatea”6.

Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate „ferestre spre cer” prin care noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea ne­văzută şi prin care El priveşte spre noi cu dragoste şi cu bu­nă­ta­te. Prin ele noi primim bucuria ve­derii duhovniceşti, vederea ce­ru­rilor deschise promise de Mân­tuitorul chiar în Evanghelia zi­lei de astăzi: „De acum veţi ve­dea cerul deschizându-se” (Ioan 1, 51). Deschiderea cerurilor a­ra­­tă posibilitatea omului de a cu­n­oaşte pe Dumnezeu şi de a do­bândi sfinţenia, prin harul Du­hului Sfânt, şi de a realiza tot mai mult asemănarea cu Dumnezeu.

Icoana luminează calea omului spre desăvârşirea duhov­ni­ceas­că prin sfinţirea propriei noas­tre vieţi: de la chipul lui Dum­nezeu, descoperit nouă prin har, spre o asemănare tot mai m­a­re cu El, prin puterea şi lu­cra­­rea Duhului Sfânt. Asemă­na­rea cu Dumnezeu este cu pu­tin­ţă după cum o dovedeşte mul­ţi­mea sfinţilor reprezentaţi în icoa­ne, care sunt, cu adevărat, icoa­ne ale sfinţeniei lui Dum­nezeu, prin har, împlinind po­run­ca dumnezeiască: „Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dum­nezeul vostru, sfânt sunt” (Le­vitic 11, 44).

Sfintele icoane ne înfăţi­şea­ză a­tât smerenia, cât şi slava Dom­nu­lui nostru Iisus Hristos. De pil­dă, icoana Naşterii Sale ni-L pre­zintă în smerenia Lui, ca Prunc în peşteră, iar icoana În­vi­­e­rii ni-L înfăţişează ca Bi­rui­tor asupra morţii, plin de lumină şi slavă veşnică. Sfintele icoane sunt o parte din memoria vie a ce­ea ce a făcut Hristos pe pă­mânt pentru mântuirea noas­tră, dar şi o vedere profetică a ve­nirii Sale viitoare pe norii ce­ru­­lui, când cei aleşi „Îi vor vedea fa­ţa, şi numele Lui va fi pe frun­ţi­le lor” (Apo­calipsa 22, 4).

În această prezenţă a Mân­tu­i­­torului Hristos Cel răstignit, în­vi­at şi înălţat întru slavă, încon­ju­­rat de sfinţii Săi, icoana ne pre­găteşte pentru participarea la viaţa de comuniune a Bise­ri­cii, devenind mijloc de comuni­ca­­re a cre­din­ţei, de întâlnire a cre­dincioşilor în Liturghia Eu­ha­ristică pentru a se împărtăşi cu Cinstitul Său Trup şi Prea­sfân­tul Său Sânge. De aceea, îna­inte de a ne împărtăşi, săru­tăm sfintele icoane, pregustând în­tâlnirea cu Hristos, Care a zis: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoa­te afară” (Ioan 6, 37).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Îndepărtarea omului de Dum­nezeu şi izolarea sa de semeni îl conduc către materia­lism pătimaş şi consumism fără mă­sură ca moduri de trăire, al­te­­rând viaţa spirituală a omului, ca­re trebuie să aibă, mereu, ca mo­del de viaţă iubirea smerită a Prea­sfintei Treimi. Stăruirea în dreap­ta credinţă (ortodoxia) şi în dreap­ta făptuire (ortopraxia) sunt principalele condiţii de creş­tere duhovnicească a omului, de creştere în asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun. Cre­dinţa omului este strâns le­ga­tă de făptuirea binelui, adică, în­trucât avem dreapta credinţă, tre­buie să o şi mărturisim ne­con­tenit prin dreapta vieţuire şi prin faptele bune.

Faptele bune reprezintă cea mai sigură şi sănătoasă mani­fes­­tare a dreptei credinţe. Cre­din­ţa se exprimă, se întăreşte şi se arată semenilor prin fapte: Cre­dinţa - spune Sfântul Apos­tol Ia­cov - „dacă nu are fapte, e moar­tă în ea însăşi” (Iacov 2, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, mare dascăl al Bisericii, co­me­morat în chip deosebit anul a­ces­ta de către Biserica noastră, com­pletează aceste cuvinte, spu­nând: „De vreme ce faptele ex­pri­­mă credinţa, credinţa adeve­reş­te faptele”7. Dragostea faţă de se­menul nostru se arată mai a­les prin faptele bune, care sunt rod al credinţei „lucrătoare prin iu­bire” (Galateni 5, 6), iar mă­su­ra credinţei noastre se dovedeşte prin faptele iubirii aproapelui, du­pă cum ne învaţă acelaşi Sfânt Apostol Iacov: „Îţi voi ară­ta din faptele mele credinţa mea” (Iacov 2, 18).

Anul acesta, 2015, proclamat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mă­nă­stirii azi”, constituie pentru noi un prilej de a spori în lucra­rea noastră misionară, ca per­soa­­ne vii ale Trupului lui Hris­tos, adică ale Bisericii. Astfel, creş­tinul nu poate fi o persoană izo­lată, ci este chemat să tră­ias­că în comuniune tot mai intensă cu semenii săi, după modelul Prea­sfintei Treimi: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, în­tru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21).

Fiecare om este pentru noi o icoană vie a lui Hristos

 Pentru a împlini misiunea la ca­re suntem chemaţi, avem ne­voie de comuniune şi unitate de­pli­nă în comunitatea biseri­ceas­că manifestată sub ambele ei for­me: parohia şi mănăstirea, a­co­lo unde se lucrează luminarea, sfin­ţirea şi mântuirea credincio­şi­l­or. Este, deci, nevoie să în­ţel­e­gem faptul că trăim în Hristos, cu adevărat, doar atunci când sun­tem în comuniune şi unitate cu ceilalţi, când suntem împre­u­nă-lucrători în lume, iubind şi slu­jind pe semenii noştri. Atunci când un ucenic l-a întrebat pe Avva Pimen cum poate evita o­sân­­direa aproapelui, acesta a răs­puns: „Noi şi fraţii noştri suntem două icoane. Când omul ia sea­ma la sine şi se defăimează, fra­tele este preţuit cum se cuvi­ne; când însă omul se crede bun, gă­seşte că fratele este rău8. Doar printr-o cunoaştere şi recu­noaş­tere a limitelor proprii a­jun­gem la preţuirea reală a aproa­pe­lui nostru. În acest sens, mi­los­tenia, adică iubirea semeni­lor, este o lucrare fundamentală a Ortopraxiei (dreptei făptuiri) şi devine mărturie şi întrupare a Or­todoxiei (dreptei credinţe). În se­menul nostru trebuie să Îl vedem mereu pe Hristos şi, de a­ce­ea, fiecare om este pentru noi o icoa­nă vie şi concretă a lui Hris­tos, Dumnezeu adevărat şi Om a­devărat: „Hristos a devenit o per­soană omenească, una singu­ră şi reală, şi rămâne aşa în vecii ve­cilor, ca un frate între ceilalţi oa­meni. El veghează la respe­c­ta­rea fraţilor Săi, pe care aşa de mult i-a iubit, încât S-a făcut ca unul dintre ei”9, spune Părintele Dumitru Stăniloae.

În mâna întinsă a aproapelui tre­buie să vedem mereu mâna veş­nic întinsă a lui Hristos către noi. Mâna săracului care cere se în­tâlneşte cu mâna lui Hristos din noi care oferă. După în­vă­ţă­tu­ra Bisericii noastre, omul este doar un chivernisitor al bunu­ri­lor aflate la dispoziţia lui, şi nu un stăpân al acestora:

„Toată darea cea bună şi tot da­rul desăvârşit de sus sunt, po­go­rându-se de la Părintele lumi­ni­lor” (Iacov 1, 17). Toate câte nu sunt absolut necesare omului sunt de prisos, după cum ne în­va­ţă Sfântul Ioan Gură de Aur că: „de prisos este tot ce e mai mult decât ce e de trebuinţă. Când, dar, şi fără aceasta putem pe­trece în sănătate şi cuviinţă, e de prisos tot ce se mai ada­u­gă10. De altfel, după cum accentua şi scri­itorul bisericesc din veacul al III-lea, Clement Alexandrinul, bo­gat este nu cel care are mult, ci cel care dăruieşte la rândul său, deoarece „este bogat nu cel ce are şi păstrează, ci cel ce dă; iar pe omul fericit îl arată datul, nu păstratul 11.

Nu trebuie să ne lăsăm con­duşi de duhul timpurilor în care tră­im, unde egoismul individua­list, satisfacerea poftelor de suflet păgubitoare şi izolarea de se­me­­nul nostru sunt false căi de vie­ţuire care îl conduc pe om nu spre adevărata bunăstare, ci că­tre eşecul său ca fiinţă comuni­ta­­ră, încetând de a mai vedea lu­mea ca dar al lui Dumnezeu, ce tre­buie împărţit cu aproapele spre a împlini Evanghelia, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pa­vel: „Purtaţi-vă sarcinile unii al­tora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Re­me­diul pentru depăşirea acestor fal­se moduri de vieţuire, egoistă, îl reprezintă efortul comun de e­li­berare de patima lăcomiei şi de do­bândire a vederii prezenţei lui Hris­tos în aproapele nostru, spre a trăi cu adevărat taina Bi­se­­­ricii ca trup tainic al lui Hristos.

Dreptmăritori creştini,

Biserica noastră este permanent receptivă la problemele so­cie­­tăţii şi oferă creştinului soluţii con­crete spre desăvârşirea sa du­­hovnicească, dar şi spre asi­gu­­rarea celor necesare vieţii, ca su­port necesar pentru creşterea sa duhovnicească. În acest sens, tre­buie să redescoperim, mai în­tâi, vocaţia noastră de misionari, de mărturisitori şi de vestitori ai iu­birii Mântuitorului Iisus Hris­tos şi prin apărarea dreptei cre­din­ţe a Bisericii noastre în faţa tu­turor atacurilor din societatea contemporană secularizată şi fragmentată.

Trăim, astăzi, vremuri în ca­re trebuie să devenim tot mai sen­sibili la suferinţa aproapelui nos­tru, în care Hristos Însuşi su­fe­ră. Să înţelegem că este im­por­tant ca învăţătura de cre­din­ţă, de­prin­­să de timpuriu, în fa­mi­lie, şi de pe băncile şcolii, la ora de Re­ligie, să o transpunem în faptele milei trupeşti. Să lu­ăm aminte la iubirea lui Hristos pen­tru om şi să nu fim ne­pă­să­tori la suferinţa aproapelui nostru îndurerat, flămând şi gol (cf. Ma­tei 25, 35-46), pentru că, spu­ne Părintele Du­mitru Stăni­loae: „A­tât de mult ţine Hristos ca fie­ca­re din noi să respectăm şi să iu­bim pe semenii noştri, în­cât a­ceas­ta va fi măsura după ca­re vom fi ju­de­caţi: «Adevărat zic vo­uă: Întru­cât aţi făcut unu­ia din­tr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut»” (Matei 25, 40)12.

După cum se cunoaşte deja, Bi­serica noastră şi-a extins acti­vi­tăţile sale social-caritative şi fi­lantropice în folosul celor ne­vo­iaşi şi bolnavi, a continuat ac­ţiu­nea de ajutorare a parohiilor să­ra­ce din ţară şi din diasporă şi, a­tunci când a fost nevoie, a in­ter­­venit pentru sprijinirea fa­mi­li­i­lor care au avut de suferit de pe ur­ma calamităţilor naturale, inu­n­­daţiilor sau alunecărilor de te­­ren, aşa cum s-a văzut şi în a­nul 2014. Toate aceste activităţi sunt rea­lizate prin osteneala, dra­gostea şi dărnicia fiecăruia din­tre dumneavoastră pentru a­­­ceş­ti „fraţi preamici” (Matei 25, 40) ai Mân­tuitorului Iisus Hris­tos.

De aceea, cu dragoste părin­teas­­că, îndemnăm pe toţi slujito­rii sfintelor noastre biserici, pe mem­brii consiliilor şi comi­te­te­lor parohiale, dar şi pe toţi cre­din­­cioşii ortodocşi din parohii sau pelerini la sfintele mă­nă­s­tiri ca, împreună, să continuăm, şi în acest an, din această Du­mi­ni­că a Ortodoxiei până la săr­bă­toa­rea Bunei Vestiri, frumoasa tra­diţie a Bisericii noastre de a or­ganiza o colectă în toate paro­hi­­ile şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române pentru a­jutorarea celor aflaţi în nevoi. Su­mele din această colectă vor fi a­dunate în Fondul Central Mi­sio­nar, prin care se va sprijini ac­tivitatea misionară, educativă şi edilitară a parohiilor şi mă­-­nă­s­­ti­rilor atât din ţară, cât şi din stră­inătate, în folosul Bisericii noastre Ortodoxe Române.

Ne rugăm ca Preamilostivul Dum­nezeu să răsplătească mi­los­tenia tuturor celor „ce aduc da­r­uri şi fac bine în sfintele şi în­tru tot cinstitele lui Dumnezeu bi­serici”13 pentru ca să sporim mai deplin în iubire faţă de Hris­tos şi de semenii noştri, ajun­gând cu toţii să ne închinăm Sfin­tei Învierii Sale, cu pace şi bucurie.

Vă mulţumim pentru dărnicie, vă dorim mult spor în ur­cu­şul duhovnicesc al Postului Sfin­te­lor Paşti şi ne rugăm lui Dum­nezeu să vă binecuvânteze:

Harul Domnului nostru Iisus Hris­tos şi dragostea lui Dum­nezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfân­tului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin! (2 Corinteni 13, 13).

Note:

1 Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Or­to­doxă, Ed. Anastasia, Bucureşti 1994, p. 99.

2 Stihira a IV-a de la „Doamne, strigat-am …”, Ve­cer­nia Mică, Duminica întâi a Sfântului şi Marelui Post, Triodul, EIBMO, Bucureşti, 2010, p. 206.

3 Apud Michel Quenot, Icoana, fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993, p. 57.

4 Pr. prof. Ene Branişte, Teologia icoanelor, în rev. „Stu­dii Teologice”, nr. 3-4/1952, pp. 180-181.

5 Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra ico­noclaştilor, III, 2, traducere pr. Dumitru Fe­cio­ru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 123.

6 Ibidem, p. 41.

7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Naşterea Dom­nului, în Cuvântări la Praznice împărăteşti, tra­ducere de pr. D. Fecioru, col. „Izvoarele Or­to­do­xiei”, vol. 5, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bu­cu­reşti, 1942, p. 10.

8 Avva Pimen, 148, în Patericul sau Apoftegmele Pă­rin­ţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 291.

9 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Suprema valorificare a semenului, în vol. „Cultură şi duhovnicie”, col. O­pe­re complete III, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2012, p. 99.

10 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la II Corinteni, 15, traducere de arhiereu Theodosie Ploeşteanu, Bu­cureşti, 1910, p. 195.

11 Clement Alexandrinul, Pedagogul, III, VI, 35, 5, traducere de pr. Dumitru Fecioru, în col. PSB, vol. 4, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, p. 326.

12 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, art. cit., p.100.

13 Cf. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 151.

 

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
† DANIEL
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

† Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
† Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei
† Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului
† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
† Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului
† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului
† Corneliu, Episcopul Hușilor
† Lucian, Episcopul Caransebeșului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei
† Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor
† Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
† Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților
† Visarion, Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal
† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
† Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor Vacant -
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului
† Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidetale
† Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului
† Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
† Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugliei

Citeşte mai multe despre:   pastorala  -   Duminica Ortodoxiei  -   Pastorale la Duminica Ortodoxiei