Eternitate și timp în teologia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Anul 2025, pe care tocmai l-am încheiat, a reprezentat un moment unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastră a omagiat Centenarul Patriarhiei Române, i-a comemorat pe duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea şi a fost sfinţită pictura Catedralei Naţionale din Bucureşti. De asemenea, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, a avut loc şi proclamarea locală a canonizării unora dintre sfinţii duhovnici şi mărturisitori ortodocşi români din timpul regimului comunist, precum şi canonizarea a şaisprezece sfinte femei românce. 

La început de An Nou, 2026, am ales să prezentăm o scurtă meditaţie despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea marelui nostru teolog, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pomenit în 4 octombrie de Biserica Ortodoxă Română, în contextul binecuvântat, pe care l-am evocat. Sfântul Dumitru Stăniloae a prezentat în mod creator teologia Sfinților Părinți ai Bisericii în contextul vieții creștine din lumea de astăzi.

1. Timpul a fost şi rămâne preocuparea permanentă şi majoră a omului. Iar acest sentiment al timpului care curge ireversibil către Împărăţia lui Dumnezeu ne provoacă la reflexie, mai ales la sfârşit de an.

Timpul este modul de existenţă al creaturii, iar eternitatea este modul de existenţă al lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, eternitatea nu înseamnă un timp infinit, pentru că Dumnezeu este atemporal și aspațial, este mai presus de timp și spațiu. Timpul este propriu doar creaţiei şi istoriei. Sfântul Dumitru Stăniloae precizează că: „Eternitatea nu este nici înainte, nici după timp; ea este acea dimensiune spre care timpul se poate deschide. Adevărata finalitate a timpului nu e termenul final, ci pleroma”¹, adică Împărăţia cerurilor. Eternitatea lui Dumnezeu transcende modul omenesc de existenţă şi de gândire. Timpul apare din iniţiativa iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu, care creează lumea şi-l cheamă permanent pe om să răspundă iubirii Sale milostive. Astfel, Sfântul Dumitru Stăniloae afirmă că timpul reprezintă intervalul între apelul iubirii lui Dumnezeu către om şi răspunsul liber al omului către Dumnezeu².

Prin libertatea pe care Dumnezeu i-o dăruieşte, omul poate participa la viața veșnică, prin credință și prin comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii. În acest sens, Sfântul Dumitru Stăniloae ne învaţă că: „Judecata lui Dumnezeu, prin care unii vor avea parte de fericirea veșnică, iar alții de nefericirea veșnică, înseamnă numai că Dumnezeu, deschis oricărei persoane create pentru comuniune, constată cu regret că unele persoane nu acceptă sau au devenit incapabile să accepte această comuniune și că prin aceasta rămân în nefericire prin însăși libertatea lor”³.

2. Rugăciunea, Sfânta Liturghie euharistică și sărbătorile Bisericii sunt lucrări de sfințire a timpului. Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care tocmai l-am rostit la Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, ne arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea, în rugăciune, a numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos. Sfântul Dumitru Stăniloae mărturisea deseori că rugăciunea l-a ajutat să-şi păstreze identitatea, speranţa şi legătura cu Dumnezeu, mai ales în momentele grele în care era întemniţat. „Rugăciunea e taina unirii omului cu Dumnezeu. E o taină care se înfăptuieşte ori de câte ori se roagă omul cu concentrare. Cel ce ajunge la o rugăciune neîncetată trăieşte neîncetat această taină. Prin rugăciune pătrunde omul ca un scafandru în adâncurile nesfârşite ale lui Dumnezeu (...)”, spune Sfântul Dumitru Stăniloae⁴. Este semnificativ faptul că Biserica are în cultul său cartea numită „Ceaslovul”, potrivit căreia, rugăciunea ritmează ca un orologiu viaţa şi creşterea spirituală a creştinului. Biserica are menirea de a sfinţi timpul, deoarece este puntea care menţine comuniunea între timp şi eternitate, pentru că, în fiinţa ei, Biserica este divino-umană. Prin urmare, Sfântul Dumitru Stăniloae arată că „Biserica este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate, sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit. Dacă Fiul lui Dumnezeu n-ar fi luat trup şi nu l-ar fi îndumnezeit prin Înviere şi Înălţare, ar fi lipsit inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie, precum ar fi lipsit iubirea lui Dumnezeu care să se reverse în noi şi să ne atragă la unirea cu El în iubire”⁵.

În Biserică, Sfintele Taine şi toate celelalte sfinte slujbe sfinţesc viaţa omului în toate etapele acesteia. Însă, în mod deosebit, Sfântul Dumitru Stăniloae ne încredințează că Sfânta Liturghie este esenţa lucrării Bisericii de dobândire a vieții veșnice. Sfânta Liturghie este Evanghelia „pusă în lucrare. Ea e laboratorul învierii şi şcoala deprinderii (comuniunii) între oameni. Ea e manifestarea bucuriei comune că vom învia şi vom fi toţi împreună în veci, cu părinţii, cu fraţii, cu copiii noştri, comunicând prin trupurile noastre luminoase”⁶.

Pentru a ne face părtaşi la viaţa Sa veşnică, „Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a ne ajuta să depăşim prin mişcarea noastră intervalul temporar care ne separă de deplina comuniune cu Dumnezeu”⁷. Hristos Domnul trăiește în Persoana Sa atât temporalitatea firii omenești, cât și veșnicia sau eternitatea firii dumnezeiești, nu ca o tensiune, ci ca reimprimare a traiectoriei umanităţii către viaţa veşnică. Sfântul Dumitru Stăniloae subliniază că, prin Taina Sfintei Euharistii, „Hristos ni Se dăruieşte nu în mod simplu, ci cu sângele Lui cel vărsat pe Golgota pentru noi, cu sângele care păstrează în el dispoziţia în care S-a predat pe cruce Tatălui pentru noi. Căci dăruindu-Se atunci pentru noi, a făcut-o ca să ne dăruim şi noi împreună cu El Tatălui, dar (atunci) noi încă nu ne-am deschis ca să-L primim. Acum, deschizându-ne Lui, ni Se dăruieşte în parte şi efectiv fiecăruia. (...) Şi pentru că sângele Său e curat de orice patimă (sufletească), ne dă şi nouă o dată cu acest sânge curat viaţa Sa curată şi veşnic durabilă, unită cu a Tatălui, mântuind viaţa noastră de orice boală a păcatului şi întărindu-ne”⁸.

3. Efortul omului pentru dobândirea sfinţeniei sau a unirii lui cu Dumnezeu este numit de Sfântul Dumitru Stăniloae o „liturghie personală” perpetuă, pe care omul credincios nu o săvârşte individual. Omul nu ajunge la viața eternă printr-o legătură egoistă cu Dumnezeu, ci prin împlinirea poruncii iubirii faţă de semeni şi prin lucrarea sa curată asupra creaţiei. Iar între om şi creaţie, primul loc îl ocupă familia lui, menţionează Sfântul Dumitru Stăniloae: „(...) persoana umană are datoria de a face şi din casa sa un locaş al lui Dumnezeu, prin care să înainteze spre unirea cu Hristos, într-o slujire, sau într-o liturghie care să-l ducă tot mai aproape de El. Membrii familiei sunt chemaţi să-şi dea în acest scop în primul rând ajutorul lor reciproc. Ei sunt chemaţi să-şi ierte unii altora greşelile ce le săvârşesc ca oameni, să se îndemne cu cuvântul şi cu pilda la ferirea de lucruri urâte, să se ajute în cele bune, să se îngrijească unul de altul şi să se îndemne cu pilda la rugăciune”⁹.

Anul 2026, în care păşim, este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), tocmai pentru a sublinia rolul esențial pe care familia și femeia îl au în formarea și păstrarea identității creștine, precum și în transmiterea credinței creștine de la o generație la alta.

Să pomenim în rugăciunile noastre pe cei din familie și dintr-o rudenie cu noi, dar şi pe toţi românii, din ţară şi din afara României, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam. Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Domnul Iisus Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, precum şi să ne rugăm pentru pacea între popoare.

Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care vă rugaţi împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate și mântuire, pace şi bucurie, să binecuvânteze familiile şi activitățile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române