Fecioara Maria şi taina Naşterii Domnului

Naşterea Domnului Hristos din Preacurata Fecioară Maria este cel mai important eveniment care s-a petrecut în istoria neamului omenesc după crearea lumii şi căderea oamenilor în păcat.

Venirea în lume a Prun­­cului Mesia, Dum­nezeu desă­vâr­­şit care se face om desăvârşit, este consemna­tă de Sfântul Ioan Damaschin ca „cea mai mare noutate din toa­­te noutăţile, singurul lucru nou sub soare, prin care se ara­tă puterea infinită a lui Dum­nezeu, căci ce poate fi mai mare ca Dumnezeu să se facă om?“ (Sfân­tul Ioan Damaschin, Dog­ma­tica, traducere de pr. D. Fe­cio­ru, Editura Scripta, Bu­cu­reşti, 1993, ediţia a III-a, p. 96). De aceea, Naşterea Domnului a de­venit evenimentul care a îm­păr­ţit timpurile şi a centrat is­to­­ria omenirii, iar Sfinţii Pă­rinţi au numit-o maica tuturor săr­bătorilor. Crăciunul îm­pli­neş­te şi desăvârşeşte Buna­ves­ti­re şi este prilej pentru celelal­te praznice împărăteşti. Fără Naş­terea din Maica Fecioară nu ar fi existat nici Boboteaza, nici Patimile, nici Răstignirea, dar nici Învierea şi Înălţarea lui Hristos la cer, cu alte cuvin­te nu ar fi existat mântuire. Toa­te praznicele stau într-o le­gă­tură tainică, pe care o trăim şi noi în mod permanent prin Sfânta Liturghie.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Mari şi minunate sunt în­tâm­­plările ce au însoţit Naş­te­rea Domnului şi toate o au în cen­tru pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos. A doua zi de Cră­ciun preacinstim Soborul Prea­sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pu­rurea Fecioara Maria, cea ca­re a prilejuit praznicul de fa­ţă prin evlavia şi ascultarea ei.

Importanţa Maicii Dom­nu­lui pentru mântuirea noastră es­te profeţită neamurilor încă din primele cărţi ale Vechiului Tes­tament. În Cartea Facerii Dum­nezeu ne revelează mân­tu­i­rea prin femeie şi fă­gă­du­in­ţa izbânzii asupra diavolului is­pi­titor, metamorfozat în şarpe: „Duş­mănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa căl­câiul“ (Facere 3, 15). În vizi­u­­nea patriarhului Iacob, Maica Dom­nului se aseamănă cu o sca­ră rezemată de marginea ce­rului, prin care cerul se co­boa­ră pe pământ şi pământenii se urcă la ceruri: „Şi a visat (Ia­cov) că era o scară, sprijinită pe pă­mânt, iar cu vârful atingea ce­rul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. A­poi S-a arătat Domnul în capul scării… şi, spăimântându-se Ia­cov, a zis: «Cât de înfricoşător es­te locul acesta! Aceasta nu e al­ta fără numai casa lui Dum­nezeu, aceasta e poarta cerului!»“ (Facere 28, 12-13 şi 17). Deci, Fecioara Maria, Maica Dom­nului, avea să unească ce­rul cu pământul, fiindcă Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din ea, coborându-se la noi. Profetul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a pre­zis că o Fecioară îl va naşte pe Mân­tuitorul Hristos în chip mi­nu­nat, acesta fiind semnul de iz­băvire a lumii: „Pentru a­ceas­ta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pân­tece şi va naşte fiu şi vor che­ma numele lui Emanuel“ (Isa­ia 7, 14). Un alt mare pro­roc, Iezechiel, a vestit despre Mai­ca Domnului şi despre naş­te­rea ei minunată, spunând: „Şi mi-a zis Domnul: Poarta a­ceas­ta va fi închisă, nu se va des­chide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dum­nezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă“ (Ie­ze­chiel 44, 2). Prorocul Ieremia şi-a închipuit tot Israelul ca pe o fecioară care se întoarce la Dom­nul şi Stăpânul ei pentru as­cultare, ca să devină „Locaş al dreptăţii şi munte sfânt“, bi­ne­cuvântat de Dumnezeu (Ie­re­mia 31, 21-23); iar psalmistul Da­vid o descrie pe Sfânta Mai­că Fecioară ca pe o Îm­pă­ră­tea­să ce stă de-a dreapta lui Dum­nezeu: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în hai­nă aurită şi prea înfrumu­se­ţată“ (Psalm 44, 11).

Prin naşterea lui Hristos, Fe­cioara Maria a fost înălţată nu numai pe culmea u­ma­ni­tă­ţii, ci şi a cetelor îngereşti, a­di­că a întregii creaţii. Sfântul Te­­o­fan al Niceei afirmă şi el în a­­cest sens: „Cum nu s-ar numi mai presus de toţi îngerii cea lă­­udată de noi ca podoaba în­ge­ri­lor..., cea care a adus zidi­rii în­tregi nu doar cuvinte şi vreun sfat dumnezeiesc, cum au adus în­gerii şi prorocii, ci pe Însuşi Cu­vântul ipostatic Cel unic şi U­nul-Născut al lui Dum­nezeu, Ca­re rămâne în veci...“ (Du­mi­tru Stăniloae, Chi­pul nemuritor al lui Dum­nezeu, în „Du­mi­tru Stăniloae - Opere comple­te“, Editura Ba­silica, Bu­cureşti 2013, p. 592), iar Sfântul Gri­go­rie Pa­la­­ma crede că: „Toată Scrip­tu­ra cea insuflată de Dum­nezeu a fost scrisă pentru Fe­­cioara, care L-a adus pe lu­me pe Dum­nezeu cel întrupat“ (Via­ţa Preasfintei Născătoare de Dum­nezeu şi pururea Fe­cioa­rei Maria, Ediţie îngrijită de arhim. Constantin Chirilă, E­ditura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 142).

Iubiţi închinători ai Pruncului Mesia,

Icoana Naşterii Domnului este un alt reper pe care trebuie să-l avem atunci când vorbim despre Maica Vieţii. În toa­te variantele iconografice, sce­na Naşterii Domnului o are în cen­tru pe Fecioara Maică, ală­turi de Iisus înfăşat, celelalte per­sonaje fiind reprezentate dis­cret. Îngerii, Dreptul Iosif, păs­torii şi magii sunt şi ei pre­zenţi la locul Naşterii doar ca ves­titori, martori sau închi­nă­tori ai Pruncului divin şi ai Maicii Sale.

Prin evenimentul întrupă­rii şi Naşterii Domnului, Fe­cioa­ra Ma­ria devine Maica lui Dum­­nezeu şi element indis­pen­­sabil al mântuirii noastre. Naş­terea fe­ciorelnică devine o tai­nă a ce­ru­lui şi a pământului, depăşind con­diţia umană un­de fecioria ex­clude naş­te­rea. Maica Dom­nului e şi fe­cioa­­­ră şi mamă în mod desă­vâr­şit. Această situ­a­ţie exce­p­ţio­nală între femei e da­torată Prun­cului nou-născut, ca­re e Fiul lui Dumnezeu. (I. G. Co­man, „Şi Cuvântul Trup s-a fă­­cut“. Hristologie şi mariologie pa­tristică, Editura Mitro­po­liei Ba­­natului, Timişoara, 1993, p. 368). Maica Domnului se defi­neş­te prin Hristos-Dum­nezeu, pe care L-a născut cu trup omenesc şi, de aceea, pu­ţine sunt icoa­­nele care o în­făţişează pe Mai­ca Sfântă fă­ră Pruncul dum­­nezeiesc purtat în braţe.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Modelul pe care îl oferă lumii Maica lui Dumnezeu este mo­delul rugăciunii, al ascultă­rii şi al jertfelniciei. Cu aceste ca­lităţi, Fecioara Maria s-a în­vred­nicit a fi „chivot al lui Dum­nezeu“ şi „locaşul sfânt al Dom­nului“, aşa cum este numită adesea în textele bise­ri­ceşti. Ea a devenit şi model de vie­ţuire pentru toate mamele creş­tine, dovedind că naşterea de prunci este binecuvântată de Dumnezeu.

Sfânta Elena, mama Împă­ra­tului Constantin cel Mare şi Sfânt, prin viaţa şi petrecerea ei, a urmat Maicii Domnului. Prin rugăciune, a fost luminată de Dumnezeu şi a crescut un fiu care a schimbat cursul lumii, arătând omenirii rostul şi im­portanţa mântuirii în Hris­tos. Sfântul Împărat Con­stan­tin, influenţat de educaţia pe ca­re i-a oferit-o mama sa, a de­ve­­nit eliberatorul creştinismului şi primul său legiuitor civil. Sfân­ta Elena a dublat faptele fi­u­lui său prin organizarea ope­re­lor de binefacere şi prin ridi­ca­­rea şi împodobirea de biserici creş­tine (Eusebiu de Cezareea, Scri­eri. Viaţa lui Constantin cel Mare - Studiu introductiv de prof. dr. Emilian Popescu, tra­du­cere şi note de Radu Alexan­dres­cu, în P.S.B., vol. 14, Edi­tu­ra Institutului Biblic şi de Mi­siune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 142-143). Una din bise­ri­cile ctitorite de aceşti sfinţi îm­păraţi, numiţi, pentru fapte­le lor, „cei întocmai cu aposto­lii“, a fost şi Biserica Naşterii din Betleem, biserică ce prea­mă­reşte Naş­te­rea Domnului din Fecioara Maria.

Urmând Maicii Preacurate, Sfin­ţii Împăraţi Constantin şi E­le­na, pe care i-am prăznuit a­nul acesta pe întreg cuprinsul Pa­triarhiei Române, au fost iz­voa­re de roade duhov­ni­ceşti, spre lauda lui Dum­nezeu. Pen­tru noi, creştinii, Sfin­ţii Îm­pă­raţi sunt desco­pe­ritorii Naşterii Dom­nului şi a întregii sale acti­vi­tăţi mântui­toare, dar şi e­xem­­ple de vie­ţuire după mode­lul Maicii Domnului.

La acest mare praznic al creş­tinătăţii, să-L rugăm pe Dum­nezeul nostru Cel întrupat ca pentru rugăciunile Mai­cii Sale să ne învrednicească pe toţi de o viaţă aleasă şi sfântă. Bu­curaţi-vă de aceste sărbători ale Naşterii lui Hristos şi îm­pre­ună să o preacinstim pe Năs­cătoarea de Dumnezeu şi Mai­ca Luminii. AMIN!

Al vostru al tuturor, de tot binele doritor,

† Lucian,
Episcopul Caransebeşului