În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Hristos, Paştile noastre cele de taină: izvor de putere şi de curăţie
„Mântuitorul meu, Jertfa cea vie şi nejertfită, ca un Dumnezeu pe Tine Însuţi de voie aducându-Te Tatălui, ai sculat pe Adam cu tot neamul, înviind din mormânt” (Stihira din Canonul Învierii)
Hristos a înviat! Cu adevărat, sfântă şi plină de bucurie este această noapte de mântuire, în care toţi suntem purtători de lumină şi alergăm la mormântul tainic al Mântuitorului Hristos, care este Sfânta Biserică, pentru a ne împărtăşi de Lumina cea veşnică a Sfintei Învieri. Suntem copleşiţi acum de o cerească stare de fericire, pe care o mărturisim prin salutul creştin: Hristos a înviat!, şi cu care ne întâmpinăm unii pe alţii, vestind marea bucurie care a cuprins lumea. Prin răspunsul: Adevărat a înviat!, emoţia sfântă a acestei bucurii devine o adevărată mărturisire de credinţă. Mărturisim astfel, sincer, că prin credinţă trăim în adâncul sufletelor noastre această nouă şi minunată realitate a vieţii veşnice, pe care a adus-o în lume Învierea Mântuitorului Hristos.
Astăzi, „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice” şi ne luminăm inimile împărtăşind bucuria cea mare, că omul n-a fost făcut să sfârşească în mormânt, că moartea nu mai are stăpânire, că viaţa noastră nu este o scurgere ireversibilă spre moarte, ci este o cale către Înviere, către Împărăţia lui Dumnezeu. Astăzi, am cunoscut că omul a fost făcut să trăiască în veci, iar din stricăciunea morţii, în care a căzut prin păcat, l-a ridicat Cel fără de păcat, Mântuitorul Hristos, prin Învierea Sa. Astăzi, lăsând în urmă toate grijile, preocupările zilnice, încercările şi necazurile acestei vieţi, simţim că viaţa cerească trăieşte în noi, ne umplem sufletele de mângâiere şi nădejde, înţelegând că, prin Jertfa Crucii şi Învierea Domnului Hristos, am fost reprimiţi ca fii în dragostea Tatălui Ceresc.
Bucuria Sfintelor Paşti este pentru noi „o realitate” mereu nouă, unică şi copleşitoare. Viaţa noastră se umple de lumină. Existenţa noastră pământească îşi găseşte sensul în căutarea şi dobândirea pentru totdeauna a acestei bucurii, pe care acum doar în parte o primim. Însetăm mereu după această bucurie şi de aceea, acum, îndemnaţi de cântările Bisericii, venim cu făcliile sufletelor noastre aprinse, ca să primim în potirul inimilor noastre „băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos…”.
Venim, înnoiţi prin Taina Spovedaniei, înveşmântaţi în haina de lumină a credinţei şi a smereniei, să ne adăpăm sufletele din tăria şi dulceaţa acestui „rod al viţei celei noi a dumnezeieştii veselii” şi, în această tainică fericire, simţim că aparţinem cu totul unei alte lumi, şi anume Împărăţiei lui Hristos, spre care El ne-a „trecut”, prin Patimile şi Învierea Sa.
Bucuria acestei „treceri”, a acestui Paşte minunat este bucurie veşnică şi dumnezeiască. De aceea, nimeni nu trebuie să fie trist în această noapte de mântuire. Mântuitorul Hristos ne-a trecut pe noi la un nou mod de viaţă, ne-a trecut într-o împărăţie a iubirii şi a iertării, într-o împărăţie în care toţi suntem chemaţi, ca fraţi împreună cu El, să stăm la masă, la Cina Împărăţiei, şi să gustăm din Mielul cel veşnic jertfit. (…)
Taina „trecerii” noastre se împlineşte mai întâi în Persoana Fiului Întrupat, Care Se face pe Sine Însuşi „Paştele” nostru, în sensul că trecerea firii noastre de la robia păcatului, a diavolului şi a morţii la fericirea vieţii veşnice, în Împărăţia iubirii Sale, s-a petrecut mai întâi în Persoana Sa divino-umană, pentru ca, mai apoi, împărtăşindu-ne şi noi de Trupul Său îndumnezeit, să primim arvuna vieţii celei veşnice.
Mântuitorul Hristos este „Trecerea” noastră desăvârşită, pentru că, în El, firea umană s-a predat, pentru prima dată, în smerenie şi ascultare desăvârşită Tatălui Ceresc, în Jertfa de pe Cruce. „Nu sângele în sine a putut spăla păcatele noastre, ci ceea ce a trăit Hristos vărsându-Şi sângele pentru noi, spune Sfântul Chiril al Alexandriei, aceasta a pricinuit marea milă a Tatălui şi revărsarea iubirii Lui peste noi”.
Doar printr-o jertfă a deplinei ascultări am putut ajunge din nou în comuniunea de viaţă şi iubire cu Dumnezeu. Doar aşa am redobândit cunoaşterea cea adevărată, sensibilitatea şi delicateţea sufletească pentru a simţi din nou dragostea Părintelui Ceresc. Păcatul născut din iubirea pătimaşă de sine, din egoism şi neascultare, a adus stricăciunea, înstrăinarea, întunecarea firii noastre, o îndepărtare de dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu şi înclinaţia noastră spre cele pământeşti. Dar, Mântuitorul a primit să moară pe Cruce pentru a arăta lumii întregi sinceritatea dăruirii Sale Tatălui, pentru păcatele omenirii. (…)
Cu faptele să răspundem iubirii Mântuitorului
Hristos cel Înviat este Viaţa noastră! În iubirea Sa jertfelnică pentru noi, oamenii, arătată în chip deplin pe Sfânta Cruce, stă puterea Învierii, puterea noii Sale vieţi, pe care o revarsă asupra noastră, prin Sfintele Taine ale Bisericii. Prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat şi am primit adevărata viaţă şi ne-am strămutat în Împărăţia iubirii Fiului lui Dumnezeu. Această „trecere” a noastră, pe care Biserica o numeşte Paşti, suntem chemaţi să o trăim cu bucuria copiilor nevinovaţi, bucurie exprimată în cântarea pascală printr-o înşiruire de epitete, care se doreşte a fi parcă fără sfârşit, arătând astfel neputinţa de a cuprinde cu mintea, cu buzele şi cu inima taina cea mare a trecerii noastre spre lumea învierii şi a vieţii veşnice: „Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat. Paştile cele noi şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii”.
Aceasta este Bucuria Praznicului de acum! Este Praznicul iubirii jertfelnice, al păcii sufleteşti, al comuniunii şi al iertării. Iar ospăţul minunat al acestei bucurii netrecătoare este Sfânta Liturghie, Taina Împărăţiei şi a părtăşiei noastre la Învierea lui Hristos. Acum şi aici, împărtăşindu-ne cu Preacuratele Taine, Trupul Domnului Hristos pătrunde în fiinţa noastră, în viaţa noastră, şi ne umple de puterea negrăită a dragostei Sale jertfelnice. Primind Sfânta Euharistie, ne împărtăşim din dragostea Lui, ne eliberăm de egoismul nostru păcătos şi ne deschidem inimile spre Dumnezeu şi spre semenii noştri, pentru ca, prin noi, iubirea sfinţitoare a lui Dumnezeu să se reverse peste lumea în care trăim.
În cuvinte nu vom putea niciodată exprima mulţumirea pe care suntem datori să o aducem lui Dumnezeu. Cu faptele vieţii noastre însă vom putea să răspundem iubirii negrăite a Mântuitorului Hristos. Să credem cu adevărat că, oricât de greu ne este în lume, oricât de multe necazuri am avea, în noi este vie şi lucrează puterea vieţii şi a Învierii lui Hristos.
Mântuitorul, Cel Care a primit de bunăvoie suferinţa pătimirilor Sale, astăzi învie şi dă un sens mântuitor oricărei suferinţe de pe faţa pământului, aducând mângâiere şi nădejde pentru tot omul cuprins de necazuri şi încercări.
Hristos cel Înviat, Care a îndurat ostilitatea şi răutatea conaţionalilor Săi, povara unei condamnări nedrepte şi ruşinea unei morţi umilitoare, Care S-a rugat pentru cei care-L răstigneau, ne dăruieşte astăzi, prin Învierea Sa, harul şi puterea de a ne iubi semenii, chiar şi pe cei ce ne urăsc pe noi, de a răspunde cu bunătate, blândeţe şi iertare la răutăţile de tot felul, pe care mulţi le arată faţă de Biserica noastră cu atâta înverşunare.
Cu adevărat, Hristos a înviat pentru noi toţi, şi pentru cei ce ne fac bine, şi pentru cei ce ne fac rău; şi pentru cei ce ne iubesc, şi pentru cei ce ne urăsc pe noi!
Astăzi, când suntem părtaşi la bucuria atâtor daruri dumnezeieşti, să nu-i uităm pe cei suferinzi ai noştri, pe cei bolnavi din spitale sau de la casele lor, pe cei singuri, pe copiii orfani sau părăsiţi, pe cei aflaţi în lipsuri materiale sau în atâtea alte suferinţe. Tuturor acestora, lumina Învierii să le fie sprijin şi întărire, vindecare şi mântuire.
Lumina lui Hristos, care luminează tuturor, să lumineze şi să vindece inimile noastre împietrite de necredinţă, indiferenţă, de robia propriilor patimi trupeşti, de egoism, de mândrie, de vrajbă sau ambiţii deşarte.
Astăzi, să punem un început nou vieţii noastre vremelnice. Să redeschidem Domnului Înviat inimile şi viaţa noastră, ca să primim în suflete lumina Învierii ca pe un nepreţuit dar ceresc. Să-L slăvim pentru toate darurile pe care ni le aduce mereu şi, astfel, să devenim fii şi mărturisitori ai Învierii Lui în această lume, care, înstrăinată de Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de deznădejde, de violenţă, de răutate şi de ură.
Aceasta este noaptea şi ziua Învierii Domnului – ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Hristos Cel Înviat este cu noi toţi! Pentru aceasta, vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoţească mereu: „Privegheaţi! Staţi tari în credinţă! Îmbărbătaţi-vă! Întăriţi-vă! Toate ale voastre în dragoste să se facă!” (1 Co 16, 13). Hristos a înviat!