Viaţa culturală românească este marcată, la începutul de primăvară a acestui an, 2013, printr-un eveniment de însemnătate deosebită: maestrul Viorel Cosma, o mare personalitate a muzicii şi culturii noastre, este aniversat la sărbătorirea a nouă decenii de viaţă.
Roadele bogate ale unei activităţi diverse şi îndelungate îndreptăţesc pe deplin cinstirea publică deosebită pe care o îndreptăm către cel pe care vrednicul de pomenire patriarh TEOCTIST îl onora, în anul 2003, cu înaltul supranume de „Patriarh al muzicologiei româneşti“.
Venit pe lume în Banat, la Timişoara, în 30 martie 1923, Viorel Cosma s-a consacrat unei aprofundate formaţii muzicale, începând din oraşul natal şi continuând la Craiova, Bucureşti şi în Germania, la Erlangen-Nürenberg.
A avut ca dascăli şi mentori o suită impresionantă de personalităţi ale domeniului, printre care Sabin Drăgoi, Nelu Ionescu, Mihail Jora, Marţian Negrea, Dimitrie Cuclin, Dumitru D. Botez, George Georgescu, Constantin Silvestri, Theodor Rogalski şi Martin Runke. A desfăşurat apoi o îndelungată carieră didactică, de peste cinci decenii, mai ales la Academia de Muzică din Bucureşti, dar şi la alte instituţii din ţară şi străinătate, precum Universitatea Hyperion sau Conservatorul Alberto della Pergolla.
Cariera domniei sale a îmbrăţişat, concomitent, şi alte domenii de specialitate, de la muzicologie şi critică muzicală, până la lexicografie şi activitate dirijorală, dăruind muzicii româneşti 104 cărţi şi 3.500 de articole, studii şi eseuri, care alcătuiesc, întreolaltă, o operă impresionantă atât prin întindere, cât şi prin bogăţia şi profunzimea de conţinut.
Cercetările sale s-au concentrat în lucrările de muzicologie fundamentală referitoare la figuri reprezentative de muzicieni, cărturari şi creatori precum Dimitrie Cantemir, Nicolae Filimon, Ciprian Porumbescu, Gavriil Musicescu, Eusebie Mandicevschi, Ion Vidu, Teodor Burada, George Enescu şi alţii.
Dintre cercetările şi abordările sale de istorie a muzicii româneşti amintim, spre exemplu, pe cele consacrate tradiţiilor noastre muzicale, primordial bisericeşti: Aspecte ale culturii muzicale pe teritoriul României între secolele XIV-XVII; Menţiuni istorice româneşti privitoare la interpretare în muzica bizantină (secolele XIV-XVIII); Cultura muzicală românească în epoca Renaşterii; Manuscrise muzicale româneşti în Biblioteca Conservatorului din Bucureşti; Şcoala muzicală de la Putna. Antologhionul mss. 56/544/576 de la Putna; Două milenii de muzică pe pământul României ş.a.
Maestrul Viorel Cosma este, de asemenea, autorul unei monumentale sinteze în zece volume şi peste 2.800 de pagini, intitulată Muzicieni din România, amplu lexicon în care figurează circa 1.500 de muzicieni români, compozitori, muzicologi, critici muzicali, profesori, folclorişti, editori şi copişti, dintre care peste 250 sunt consacraţi muzicieni bizantinişti, istorici, muzicologi, profesori, creatori de psaltichie, compozitori de cântări corale bisericeşti, traducători şi ostenitori care au contribuit la „românirea“ muzicii bisericeşti de origine bizantină şi la permanenta îmbogăţire a repertoriului muzicii religioase. Mulţi dintre aceştia au fost ierarhi, preoţi, diaconi, cântăreţi, ieromonahi, ierodiaconi, monahi şi monahii, cărora li s-au adăugat, mai apoi, muzicieni, profesori universitari şi secundari, compozitori şi dirijori care au abordat, în afara muzicii laice, şi compoziţia şi interpretarea de partituri corale cu tematică religioasă.
Viorel Cosma se bucură de o remarcabilă recunoaştere pe plan naţional şi internaţional, ca membru în reputate foruri muzicale precum Societăţile de muzicologie din Basel, Paris, Halle sau Varşovia, activitatea domniei sale înregistrând colaborări la o serie de prestigioase lucrări de sinteză sau manifestări ştiinţifice, precum şi primiri de numeroase şi înalte distincţii europene şi româneşti.
Subliniem faptul că aprecierea deosebită de care maestrul Viorel Cosma se bucură din partea Bisericii Ortodoxe Române s-a exprimat, la cel mai înalt nivel, prin acordarea, în anul 2003, a Crucii Patriarhale, iar recent, la data de 28 martie 2013, a Ordinului Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - al Patriarhiei Române.
La împlinirea a 90 de ani de viaţă, deodată cu aceste expresii de înaltă apreciere, îi adresăm maestrului Viorel Cosma călduroase urări de sănătate şi de continuare rodnică a activităţii căreia i-a consacrat, în mod pilduitor, întreaga sa energie creatoare.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Maestre!
Cu aleasă preţuire şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis domnului Viorel Cosma (n. 30 martie 1923), la împlinirea a 90 de ani de viaţă.