Învierea Domnului Hristos ca model al învierii noastre

Biserica serbează în această  noapte sfântă Învierea  Domnului şi cheamă pe toţi fiii şi fiicele ei să participe la vestirea celei mai mari minuni care stă la temelia credinţei noastre, zicând: „Cerurile să se veselească după cuviinţă şi pământul să se bucure şi  să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică“.

În această bucurie, Învierea prezintă pe adevăratul Miel pascal al poporului creştin care pune în evidenţă rostul Înomenirii şi morţii pe Cruce a Domnului. Ea vorbeşte despre biruinţa asupra răului şi ridicarea în înaltul cerului a lui Dumnezeu-Omul. Mântuitorul „a suferit ca un suferind, a fost legat ca un învins, a fost judecat ca un condamnat şi a fost îngropat ca un mort“. Dar pe toate le-a biruit şi a înviat din morţi ca un Atotputernic, spunând: „Cine vrea să vorbească împotriva Mea? Să vină în faţa Mea. Eu am eliberat vinovatul, Eu am biruit moartea, Eu am înviat mortul. Cine Mă contrazice? Eu am ajuns în adâncimile iadului şi am legat moartea, Eu l-am ridicat pe om către înălţimile cerurilor, Eu sunt Hristosul Cel înviat“ (Meliton de Sardes, Omilie pascală, SC 123, p. 120-121).

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Înnoirea lumii a început odată cu Înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu, cu asumarea naturii umane căzute, şi s-a desăvârşit prin ridicarea firii noastre din slăbiciunea păcatului şi a morţii. Domnul Hristos, fiind Dumnezeu şi Om, are puterea să vindece natura omenească şi s-o facă nepătimitoare. Această lucrare de vindecare şi înnoire este pecetluită prin Jertfa de pe Cruce şi desăvârşită în Înviere, când Domnul Şi-a arătat puterea Sa  dumnezeiască învingând păcatul şi moartea. Înainte de Învierea Sa cu trupul, coborând la iad, El a sfărâmat porţile de acolo şi a eliberat pe cei ce aşteptau cu nădejde venirea Lui. După ce a învins iadul cu sufletul Său omenesc, unit cu dumnezeirea, El ne încredinţează că este Domn al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10), cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Este primul dintre cei muritori care nu poate fi ţinut în iad, iar prin puterea Sa dumnezeiască Se face Cel dintâi născut din morţi, eliberând pe cei ce aşteptau acolo venirea Sa. Apoi, din firea Sa umană deplin îndumnezeită, El revarsă asupra noastră puterea care înviază toate şi care umple totul de slavă divină. De atunci şi până la sfârşitul veacurilor, mărturisim că Trupul înviat al Mântuitorului este pătruns de lumina Duhului şi nu mai este mărginit de cele pământeşti. Prin urmare, Domnul a devenit arvuna vieţii noastre, deoarece ne împărtăşeşte lumină şi putere, umplându-ne de cunoaşterea adevărată, că în El „noi toţi vom privi ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, şi ne vom preface în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului“ (II Corinteni 3, 18).

Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori,

Fără îndoială că numai Mântuitorul Hristos putea să biruiască puterile întunericului cărora omul le-a căzut pradă în urma păcatului strămoşesc. Moartea şi iadul erau nişte monştri care devorau trupurile şi sufletele oamenilor. Ei îşi ţineau prizonierii închişi acolo, aşa cum Faraon îi ţinea închişi pe copiii lui Israel în Egipt. Mântuitorul Hristos însă, ca om şi Dumnezeu, coborând în adâncurile pământului, a triumfat asupra acestor puteri, moartea fiind îmbrăcată de atunci într-o haină de batjocură, iar „cel puternic“, diavolul, este înlănţuit de Cel Care este „mai puternic decât el“.

Desigur, Domnul a început lupta împotriva răului înainte de moartea Sa pe Cruce, iar biruinţa împotriva morţii nu s-a arătat decât odată cu Învierea Lui. În acest caz, Învierea Domnului este puterea care dezbracă iadul de stăpânirea lui absolută asupra oamenilor, omul fiind eliberat din lanţurile osândei veşnice. Drepţii sunt aduşi la lumină şi eliberaţi din împărăţia întunericului, Mântuitorul stabilind şi în iad o limită a extinderii acestuia. Prin această îngrădire, răul primeşte o frontieră fixată de dimensiunea Învierii pentru întregul neam omenesc, vizavi de iad şi de slujitorii acestuia. Deci, biruinţa Domnului ne aduce întărire asupra celui rău şi o victorie categorică asupra morţii. Aceasta ne-a fost adusă pentru că Mântuitorul Hristos „este singurul Stăpân Adevărat şi Bun. El, fiind Fiul lui Dumnezeu-Tatăl şi devenind Fiu al Omului, a îndurat suferinţa, S-a luptat împotriva ei şi a câştigat. Ca om, El a luptat pentru strămoşii Săi şi, răscumpărând nesupunerea lor cu supunerea Lui, a înlănţuit pe cel „puternic“. Dacă Cel Care l-a învins pe duşmanul omului n-ar fi fost tot om, înfrângerea n-ar fi fost dreaptă, iar dacă nu era şi Dumnezeu, n-am fi primit mântuirea în mod stabil şi definitiv“ (Sf. Irineu de Lyon, Adv. Haer., III, 18, 6-7, SC 211, p. 362-367). Este adevărat că biruinţa Domnului asupra diavolului avea şi scopul ca „oaia rătăcită să fie răscumpărată de Cel Care a plăsmuit-o după chipul şi asemănarea Sa, şi ca Dumnezeu să nu fie învins şi făptura Lui să nu fie sortită morţii“.

Deci, pentru că este neînvins şi răbdător, Dumnezeu a îndurat Crucea ca să lege pe „cel puternic“ şi să-l dezbrace de toate mijloacele răutăţii lui. Însăşi Maica Domnului, la coborârea de pe Cruce a Fiului ei, a zis: „În iad cobori, dragul meu Fiu… Pătrunzând în tenebrele groase ale lui, îi vei da lovitura fatală şi vei elibera morţii, căci iadul nu Te va prinde“. La fel şi Sfântul Grigorie Teologul adaugă, zicând: „Acest monstru hrăpăreţ care este vrăjmaşul neamului nostru este acum strivit, condamnat la moarte şi ucis. Lumina unei singure zile îi va fi de ajuns Mântuitorului să distrugă complet încăperile lui. De aceea a îmbrăcat un veşmânt sărăcăcios şi a coborât în iad pentru a smulge de acolo trupurile neînsufleţite şi pentru a se arăta ca Stăpânitor asupra puterilor întunericului“ (Sf. Grigorie de Nazianz, Patima lui Hristos, SC 149, p. 251 şi 261-267).

Proorocul Iona prefigurase de mult această izbândă a Domnului. Fiind „înghiţit fără a fi vătămat de peşte, a ieşit fără să fi suferit ceva. Prin cele trei zile şi trei nopţi petrecute în pântecele monstrului marin, el a prefigurat şederea Domnului în iad. Domnia vieţii a venit şi a înfrânt puterea morţii. Acum închisoarea morţii este deschisă şi prizonierii ştiu că vor fi eliberaţi. Acum orbii îşi recapătă vederea şi Soarele răsare şi le vine în ajutor celor care stau în întuneric şi în umbra morţii“ (Sf. Grigorie de Nyssa, De traduisspatio, GNO IX, 1, p. 273-306).

Dreptmăritori creştini,

Existenţa istorică a Mântuitorului Hristos, a morţii Sale efective şi a Învierii a fost întotdeauna subiect de mare importanţă pentru credinţa noastră creştină. Chiar în timpul Învierii, Mântuitorul este cunoscut ca Domn şi Dumnezeu. În Faptele Apostolilor, Sfântul Apostol Petru spunea: „Să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos“ (Faptele Apostolilor 2, 36). Aceste cuvinte ne arată că numele Fiului lui Dumnezeu este mare, imens, şi sprijină întreaga lume. Sfântul Iustin învăţa în secolul al II-lea că Fiul lui Dumnezeu este „Puterea“ Tatălui „şi Stăpânul tuturor lucrurilor“. Domnia Fiului este veşnică, aşa cum El Însuşi o spune: „Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei“ (Ioan 17, 23).

Aşadar, pentru că Dumnezeu Cel înviat este nădejdea noastră, vă îndemn stăruitor să alegeţi credinţa în El, partea cea bună, în schimbul unor plăceri amăgitoare în care Dumnezeu nu există. Să-I deschideţi larg inimile Domnului, ca El să Se sălăşluiască întru dumneavoastră, să vă curăţească de toată întinăciunea şi să vă mântuiască sufletele. Să avem în minte şi în inimă convingerea că în lupta împotriva lui satan, care făgăduia un viitor mincinos şi iluzoriu, Mântuitorul a învins şi ne-a adus pe Dumnezeu, adevăratul Bine al omului.

Fie ca Domnul, Cel Ce a înviat din morţi, să tămăduiască sufletele şi trupurile noastre de toate suferinţele şi să ne îndrepte paşii spre tot lucrul bun.

Vă îmbrăţişăm pe toţi şi vă dorim să trăiţi aceste Sărbători Sfinte în pace şi sănătate!

Hristos a înviat !

Al vostru, în Duhul Sfânt, rugător şi permanent mijlocitor către Hristos Domnul,

† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului