În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Mântuitorul ne-a îndulcit suferinţa schimbând-o în bucurie
Prin harul lui Dumnezeu, Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Craiovei har, milă şi pace de la Mântuitorul Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Din an în an Biserica noastră Ortodoxă mărturiseşte prin acest salut pascal evenimentul de o colosală importanţă care a avut loc cu două mii de ani în urmă. Atunci, în zorii zilei, femeile mironosiţe au venit la locul înmormântării Învăţătorului lor şi au văzut că mormântul era gol. Puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos a învins moartea şi a înviat, demonstrând întregii lumi că moartea nu este sfârşitul vieţii, ci poate fi depăşită cu puterea lui Dumnezeu. Astfel, prin planul lui Dumnezeu, Învierea Domnului, în istoria omenirii, devine un eveniment unic şi începutul învierii noastre personale. Fiul lui Dumnezeu tocmai pentru aceasta a venit în lume, a suferit, a fost răstignit şi a înviat din mormânt, pentru ca fiecare dintre noi să avem posibilitatea să trecem din viaţa aceasta în viaţa veşnică, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: "Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa" (I Corinteni 6, 14).
Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,
În Sfintele Evanghelii, Patimile şi Învierea Mântuitorului sunt descrise cu un realism vizibil şi sunt prezentate ca fiind o necesitate în planul iconomiei mântuirii noastre. Domnul şi Mântuitorul nostru, vorbind despre suferinţele, răstignirea şi moartea Sa, a arătat permanent că este absolut necesar ca El să moară pentru noi. El prezenta această taină "pe faţă" (Marcu 8, 32), ca fiind absolut necesară pentru noi: "De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze" (Matei 16, 21; Marcu 8, 31; Luca 9, 22). Deci, murind pentru noi, Domnul ne dă putinţa să ne întoarcem la viaţă, El Însuşi făcându-Se pârga celor adormiţi (I Corinteni 15, 20) şi Întâiul născut din morţi (Coloseni l, 18). Prin jertfa şi moartea Sa pe cruce, El ne mai arată cât de mult ne iubeşte şi cât de mult ne apreciază ca fiinţe create de El după chipul Său. Fiind răstignit afară din cetatea omenească, ne încredinţează că toţi cei ce vor crede în El se îndumnezeiesc deplin prin intrarea lor la Tatăl (Evrei 9, 12-14). Apoi, prin această suferinţă, care aduce mântuirea pentru toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, Stăpânul nostru ne adevereşte că a surpat peretele cel despărţitor dintre noi şi Tatăl, care ne închidea comunicarea cu Dumnezeu. În felul acesta, El ne descoperă că a venit timpul să rupă vechea despărţitură dintre noi şi Dumnezeu şi să dezvăluie celor ce cred în El frumuseţea adevărului despre Tatăl şi despre Împărăţia cerurilor. Cunoscând această taină a mântuirii, dumnezeiescul Pavel mulţumea totdeauna lui Dumnezeu pentru harul dat credincioşilor în Hristos Iisus: "căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată înţelepciunea şi în toată cunoştinţa" (I Corinteni l, 4-5). Deci, cum zice Sfântul Chiril: "După ce s-au săvârşit toate împotriva Mântuitorului Hristos şi El Şi-a dat duhul pentru noi, de acum închinătorii lui Hristos vor avea să se îmbogăţească în toată înţelepciunea, întru toată cunoştinţa şi în tot cuvântul, primind cunoştinţa tainei Lui netulburată şi liberă de orice umbră" (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan 12, p. 784).
Drept măritori creştini,
Mântuitorul Hristos a suferit de bunăvoie supunând trupul Său nu numai morţii, ci şi celor de după aceea, adică îngropării şi aşezării în mormânt. Cum ne spun Sfinţii Evanghelişti, mormântul era într-o grădină nouă, fapt ce ne aduce aminte că moartea Domnului Hristos s-a făcut pentru noi început al intrării noastre în Rai. Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune referitor la aceasta: "Ce altceva ar însemna aducerea trupului lui Hristos în grădină dacă nu reîntoarcerea noastră în Raiul cel de demult în care Mântuitorul a intrat ca un Înainte-Mergător pentru noi? Iar faptul că mormântul era nou înseamnă trecerea neobişnuită şi nouă de la moarte la viaţă şi înnoirea sufletelor noastre, pe care Hristos ne-a adus-o" (ibidem, p. 786).
Deci, fiind îngropat ca un muritor, Mântuitorul a transformat moartea în propriul Său trup şi apoi în toţi cei ce cred în El. De acum moartea a fost schimbată într-o moarte nouă, fiind transformată "într-un fel de somn, spre o putere şi împlinire a unei trebuinţe superioare". Odinioară, din cauza păcatului strămoşului Adam, puterea morţii pusese stăpânire pe firea noastră, împărăţind "de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam" (Romani 5, 14). Dar, prin Mântuitorul Hristos, noi am trecut de la chipul celui pământesc la chipul celui ceresc (I Corinteni 15, 49: "După cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc") şi am fost răscumpăraţi prin moartea Sa. Astfel, moartea şi Învierea Domnului nu se învechesc niciodată, nu slăbesc, ci cresc în putere şi bucurie din viaţa lui Dumnezeu. Din acest motiv, patimile şi moartea Domnului nu sunt un insucces reparat prin Înviere, ci, dimpotrivă, moartea pe Cruce este o biruinţă a iubirii nemărginite a Fiului lui Dumnezeu pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Sfântul Ioan Evanghelistul sublinia acest aspect încă de la Cina cea de Taină: "Iubind pe ai Săi din lume, până la sfârşit i-a iubit" (Ioan 13, 1: "Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit"). Aşa că Hristos Domnul a împlinit toate din iubire pentru noi, adică din iubire a creat lumea, din iubire S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, din iubire a luat toate suferinţele noastre şi din iubire S-a adus pe Sine jertfă, punându-Şi sufletul pentru oile Sale (Ioan 10, 15-18). Nimeni n-a putut să frângă iubirea Lui, nici suferinţele, nici bătăile şi nici chiar răstignirea n-au reuşit să transforme iubirea Domnului în ură, tocmai pentru că El este iubire (I Ioan 4, 16: "Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el") şi "lumina care a luminat în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o" (Ioan 19, 5). Prin urmare, iubirea smerită a Domnului Hristos a fost şi rămâne forţa de neînvins şi puterea care biruie suferinţa morţii noastre. (...)
În Mântuitorul noi am ajuns la conştiinţa deplină a imensităţii căderii noastre şi la disperarea spre care ne îndreptam fără El. Trăind toate acestea, Mântuitorul Hristos, singurul dintre toţi oamenii conştient pe deplin de groaza păcatului şi a morţii, Se ruga cu lacrimi, în locul nostru, Tatălui ceresc, ca noi să fim izbăviţi de păcate şi de moarte, aşa cum se exprimă Sfântul Apostol Pavel: "El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa" (Evrei 5, 7). Aceste roade ale Crucii şi Învierii Domnului ne-au fost lăsate nouă în Biserică, ca prin ele să ne curăţim de toată întinăciunea şi să ne izbăvim de moarte. Acest har îl avem în Sfintele Taine, şi mai ales în Taina Sfântului Maslu. Anul acesta este dedicat acestei Sfinte Taine şi vindecării bolnavilor. (...)
Preaiubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
În această sărbătoare sfântă a Învierii Domnului dorim să vă împărtăşim tuturor bucuria aducerii Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Arhipăstorul nostru, în Oltenia, în săptămâna a treia după Sfintele Paşti.
Sfântul Calinic, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, va veni la noi după mai bine de 160 de ani de când a trecut în Împărăţia cerurilor.
Fiind făcător de minuni şi vindecător de boli şi suferinţe, este bine să veniţi şi să vă închinaţi Sfintelor sale Moaşte.
Fie ca Mântuitorul Hristos, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic, să tămăduiască sufletele şi trupurile noastre de toate suferinţele şi să ne îndrepte paşii spre tot lucrul bun.
Vă îmbrăţişăm pe toţi şi vă dorim să trăiţi aceste sărbători Sfinte în pace şi sănătate:
Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt,
† Irineu
Arhiepiscopul Craiovei
şi Mitropolitul Olteniei