Minunea din Betleem este împlinirea unei făgăduinţe a lui Dumnezeu

De două mii de ani sărbătorim, cu acest preafrumos imn, luminosul praznic al Naşterii Domnului care reprezintă pentru noi un prilej de aleasă bucurie creştinească, pentru că ne aminteşte de Întruparea cea mai presus de fire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a fost trimis „pentru ca lumea să se mântuiască prin El“ (Ioan III, 17).

Venirea Mântui­to­ru­lui este ase­mă­na­tă cu răsăritul soa­relui care, înlă­tu­rând întunericul, aduce lumi­nă şi viaţă pentru întreaga făp­tu­ră. De aceea, vestea Naşterii Dom­nului, pe care o aducem în fie­care an, este o veste cutre­mu­­rătoare pentru suflet şi pentru minte. Fiul lui Dumnezeu, Dom­­nul nostru Iisus Hristos Se naş­­te pe pământ, ca om, „pentru noi oamenii şi pentru a noas­tră mân­tuire“, precum măr­turisim în Simbolul de cre­din­ţă.

Minunea evenimentului pe­tre­­cut în Betleem „la plinirea vre­­mii“ a fost împlinirea unei fă­găduinţe a lui Dumnezeu fă­cu­tă cu mult timp înainte de Naş­terea Domnului: „Nu va lip­si sceptrul din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele lui, pâ­nă ce va veni Împăciuitorul, Că­ruia I se vor supune toate nea­murile“ (Facere XLIX, 10). A­­şa­dar, Fiul lui Dumnezeu nu a ve­nit numai pentru poporul a­les, ci pentru toate neamurile pă­mân­tului „Eu am venit ca lumea via­ţă să aibă“ (Ioan X, 10).

Nouă, creştinilor, ne vine uşor să-L primim pentru că şti­am că va veni, ştiam unde se va naş­te şi din ce neam, ştiam din pro­feţia prorocului Miheia: „Şi tu Betleeme, pământul Iudeii, ni­cidecum nu eşti mai mic între Dom­nii Iudeii, căci din tine va ieşi Stăpânitorul, iar obârşia Lui este dintru început, din zi­le­le veşniciei“ (Miheia V, 1).

Iată de ce Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu i-a dat anume în gând împăratului Au­gustus să ordone recen­să­mân­tul din vremea sa, pentru ca Sfânta Fecioară Maria să vi­nă şi să se înscrie la locul său de baştină, adică în Betleem, fi­ind­­că de acolo se trăgea, din nea­mul regelui David şi acolo tre­buia să-L nască pe Mesia. În fie­care an, readucem în amin­ti­re vestea minunată a Naşterii Dom­nului pentru că ne reîn­no­ieş­te credinţa în viaţa Sa şi în via­ţa noastră sufletească, as­cul­­tând de poruncile Lui.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Naşterea după trup a Dom­nu­lui este evenimentul cel mai im­­portant din istoria mântuirii nea­mului omenesc pentru că Dum­nezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lu­mea, ci ca lumea să fie mântui­tă prin El“ (Ioan III, 17) şi să ne ridice pe noi la ceruri, ca să se realizeze înălţarea noastră du­hovnicească.

Tălmăcindu-se acest act divin, săvârşit pentru mântuirea noas­tră, s-a subliniat: „Cobo­râ­rea lui Dumnezeu este înăl­ţa­rea omului“. De aceea Sfântul A­tanasie al Alexandriei spune că Mântuitorul, prin Întrupa­rea Sa, a coborât cerul pe pă­mânt pentru ca noi să ne înăl­ţăm la cer“, iar Sfântul Maxim Măr­turisitorul arată că „numai ră­mânând Dumnezeu, în cobo­râ­rea Sa la firea noastră, a pu­tut vindeca rănile ei“ prin ha­rul Său cu care a venit în lume, aşa cum ne încredinţează Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Ioan „Şi Cuvântul S-a întrupat şi a lo­cuit între noi şi am văzut sla­va Lui ca o lumină născută din Ta­tăl, plin de har şi de adevăr“ (Ioan I, 14).

Aşadar, Sfinţii Părinţi ai Bi­se­ricii noastre văd în Întrupa­rea Fiului lui Dumnezeu faptul cel mai de seamă în istoria mân­tuirii, împăcarea omului cu Dumnezeu şi înnoirea firii o­me­neşti, după cuvântul Sfân­tu­lui Apostol Pavel: „cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi“ (II Cor. V, 17).

Iubiţii noştri,

Întruparea Cuvântului lui Dum­nezeu este semnul dra­gos­tei Creatorului şi dovadă că du­pă ce a făcut Dumnezeu lumea, nu a părăsit-o şi nu a lăsat-o la vo­ia întâmplării, ci îi poartă de gri­jă şi-l caută pe om ca să-l mân­tuiască. El este cu noi prin în­văţătura Sa dumnezeiască, prin faptele Sale minunate, prin pilda vieţii Lui fără priha­nă, dar mai ales prin Trupul şi Sân­gele Său prin care ne îm­păr­tăşim în Sfânta Cu­mi­ne­că­tu­ră, pentru că prin Împăr­tă­şi­rea cu Trupul şi Sângele Dom­nu­lui se desăvârşeşte unirea noas­tră cu El. Prin această Sfân­tă Taină, învaţă Sfântul Gri­­gorie de Nyssa, „Dumnezeu se uneşte cu firea noastră cea stri­căcioasă pentru a îndumne­zei în acest fel omenitatea, prin pri­mirea ei la părtăşia cu divi­ni­tatea, … adăugând cuvântul A­postolului: după cum «puţin a­luat dospeşte toată fră­mân­tă­tu­ra» (I Corinteni V, 6), tot aşa şi acest Trup, făcut nemuritor prin puterea lui Dumnezeu, o­da­tă introdus în noi, schimbă şi tran­sformă întregul nostru trup după măsura Aceluia… Du­pă ce am gustat odată din stri­căciunea însăşi a firii, avem ne­voie de Cel pe care toate le u­neş­te, pentru ca odată luând în noi acest leac să alunge influ­en­ţa primejdioasă a otrăvii de mult timp înrădăcinată în tru­pul nostru. Ce leac poate fi a­ces­ta? Nu altul decât acel Trup mi­nunat Care a biruit moartea şi Care s-a făcut Izvor al vieţii noas­tre … De aceea alergăm la a­cest leac nu numai odată, ci me­reu … căci mâna ajutătoare a doctorului trebuie să ne fie cât mai la îndemână ca să poa­tă vindeca materia noastră a­tunci când vrea să se strice“.

Sfântul Ioan Gură de Aur în­vaţă că „Trupul şi Sângele lui Hris­tos se răspândeşte în tru­pul şi sângele celui care le pri­meş­te prin Sfânta Împăr­tă­şa­nie“ şi, amestecându-se cu ele, „cu­răţă sufletul şi trupul de toa­tă întinăciunea păcatului şi îl vindecă pe om de bolile pati­mi­lor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vie­ţui potrivit darurilor primite la Botez“, după cum arată Sfân­tul Nicolae Cabasila.

Împărtăşania îi dă omului via­ţa cea veşnică (Ioan VI, 51-58), făcându-l nestricăcios şi ne­muritor. De aceea, Clement A­lexandrinul numeşte Euha­ris­tia „leacul nemuririi“, iar Sfân­tul Ignatie Teoforul o con­si­­deră „doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos“.

Iubiţii noştri fii şi fiice du­hov­niceşti,

Către o viaţă sfântă ne în­deam­nă praznicul Naşterii Dom­nului, pentru că, chip de om luând, Fiul lui Dumnezeu a ve­nit să ne descopere adevărul des­pre Sine, despre Tatăl şi despre Duhul Sfânt, dar mai ales să ne arate cum să ne purtăm în­tre noi şi faţă de Dumnezeu, ca să ne fie nouă bine pe pă­mânt şi în cer.

„Biserica lui Dumnezeu în­seam­nă pace. Dezlegându-i de gre­şelile lor… vindecă pe toţi cei împovăraţi de păcatele lor, în­grijeşte şi dă leacuri potrivite fie­căruia dintre cei bolnavi… aducându-i deplin sănătoşi în Bi­serica Lui“, învaţă Sfântul Gri­gorie de Nyssa.

Anul 2014 este Anul omagial eu­haristic (al Sfintei Spo­ve­da­nii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Mar­tiri Brâncoveni în Pa­tri­ar­hia Română. Suntem chemaţi să aprofundăm învăţătura Bi­se­­ricii despre modul îndumne­ze­irii noastre prin îm­păr­tă­şi­rea cu Sfintele Taine şi să deve­nim mărturisitori în viaţa noas­tră ai dreptei credinţe, a­vând model pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Îmbogăţiţi fiind de învăţă­tu­ri­le pe care Părintele Ceresc le des­coperă prin Întruparea Fiu­lui Său iubit, se cuvine să adu­cem slavă Celui ce Se să­lăş­lu­ieş­te în ieslea Betleemu­lui şi să în­tâmpinăm acest mă­rit praz­nic aducând Mân­tu­i­torului lumii darurile noas­­tre cele boga­te. Noi trebuie să împlinim voia Lui cea sfân­tă prin viaţă cura­tă, prin fap­te bune, ca să să­lăş­lu­iască în sufletele noastre roa­de­le Du­hului Sfânt: dragostea, bu­curia, pacea, îndelunga-ră­b­da­re, bunătatea, facerea de bi­ne, blân­deţea şi înfrânarea (Ga­la­­teni V, 20-22).

În această preasfântă zi, când Fiul lui Dumnezeu Se co­boa­ră între noi, să ne ridicăm gân­durile noastre de la cele pă­­mânteşti la cele cereşti, să ne bu­curăm duhovniceşte pentru că „cerul şi pământul as­tăzi s-au împreunat, năs­cân­du-Se Hris­tos - cum spune o cân­tare de la slujba Vecerniei - astăzi, Dum­nezeu pe pă­mânt a venit şi omul la cer s-a suit“. Se cuvine deci să ne stră­duim a trăi după pil­da Lui, cum ne învaţă A­pos­tolul nea­murilor: „Cine zice că petrece întru El, dator este să um­ble precum Acela a umblat“ (I Timotei II, 5).

Cu acest cuvânt de îndruma­re şi întâmpinare în ziua lu­mi­na­­tului praznic al Naşterii Dom­nului, vă îmbrăţişez cu pă­rin­tească şi creştinească dra­gos­te, rugând pe Mântuitorul nos­tru Iisus Hristos să vă o­cro­teas­că de toată întâmplarea cea rea şi să vă lumineze cu a­le­se bucurii şi belşug din da­ru­ri­le Sale cele bogate ca să pe­tre­ceţi Sfintele Sărbători ale Naş­terii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei în sănătate de­pli­nă, pace şi bunăvoire între oameni, linişte sufletească şi bu­cu­­rie duhovnicească.

La mulţi ani!

Al Vostru, Părinte duhovni­cesc de tot binele voitor şi pururi rugător către Domnul,

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului