În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Misiunea Centrului de Presă BASILICA - chemare la comuniune, difuzare a bucuriei şi alinare în suferinţă
Sărbătoarea Preasfintei Treimi, celebrată de creștinii ortodocși în fiecare an în a doua zi după Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau în Lunea Rusaliilor, este și sărbătoarea patronală a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Pentru jurnaliștii angajați în misiunea mediatică a Bisericii, această zi este, pe de o parte, un prilej de bucurie și împreună-rugăciune, pe de altă parte, constituie un context de reactualizare și reconștientizare a scopului pentru care a fost întemeiat Centrul de Presă BASILICA, și anume: vestirea comuniunii de iubire a Sfintei Treimi și a iubirii nemărginite a lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit pentru oameni. Iubirea intratrinitară desăvârșită constituie centrul și fundamentul mesajului mediatic al Bisericii, iar comuniunea, adică adunarea și unirea persoanelor umane în iubirea Preasfintei Treimi, este scopul comunicării eclesiale.
Nevoia de comuniune, adânc înrădăcinată în ființa umană, este călăuzită prin lucrarea comunicatorilor creștini către singurul loc în care această nevoie se poate împlini autentic: în biserică, adică în fața Sfântului Potir din care Se comunică în mod real și deplin Hristos Domnul. În această lumină, comunicatorul creștin vede mai clar și mai asumat rolul său de a iniția și media legătura omului contemporan cu Hristos și Biserica Sa pentru ca ulterior aceasta să se desfășoare nemijlocit și să se împlinească euharistic.
Din nefericire, există și numeroși oameni cărora vârsta sau boala le-au răpit vremelnic bucuria comuniunii trăită în comunitatea de credință. De pe paturile spitalelor sau din singurătatea propriilor case, foarte mulți oameni bătrâni ori bolnavi trăiesc suferința izolării și dorul comuniunii. Pentru aceștia lucrarea mediatică a Bisericii este o reală alinare și o mare binecuvântare. Slujbele televizate sau radiodifuzate, emisiunile și filmele care prezintă viața bisericilor și mănăstirilor, articolele tipărite sau electronice cu conținut duhovnicesc sau informații de actualitate, sunt o mângâiere pentru cei bătrâni și bolnavi și un mod prin care ei se simt în continuare, chiar dacă într-o formă slăbită sau diminuată, conectați la viața Bisericii și a comunității. În așteptarea preotului care îi aduce Sfânta Împărtășanie sau chiar a momentului în care ochii vor clipi pentru ultima oară, bătrânul sau bolnavul vede, sau poate doar mai ascultă, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu, celelalte slujbe și rugăciuni ale zilei, psalmii și frumoasele cântări bisericești. Pentru mulți dintre acești oameni, televizorul sau radioul sunt singurele prezențe care le însoțesc și înfrumusețează viața în momentele în care cei dragi sunt departe, iar suferința și sfârșitul sunt tot mai aproape.
Multele activități desfășurate în cursul anului trecut, 2023, dedicat pastorației persoanelor vârstnice, și în cursul acestui an, 2024, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor au confirmat că această lucrare mediatică a Bisericii desfășurată prin Centrul de Presă BASILICA aduce mult folos sufletesc și o deosebită alinare celor aflați în suferință și singurătate. În cadrul vizitelor pastorale și acțiunilor filantropice, preoții și voluntarii au descoperit că în aproape fiecare casă unde locuiește un bătrân sau un bolnav există mereu și un televizor sau un radio care transmite slujba sau câte un ziar răsfoit. Prin structura sa de cinci componente, Centrul de Presă BASILICA este asemenea unei mâini care mângâie și binecuvântează pe toți cei pe care bătrânețea și boala i-au îngenuncheat trupește. Mâna aceasta pe care Biserica le-o întinde din dragoste îi ridică și îi întărește, îi primenește și îi arată lui Hristos, Păstorul Cel bun și Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Îi felicităm pe toți ostenitorii și colaboratorii componentelor Centrului de Presă BASILICA, adică Radio TRINITAS, Televiziunea TRINITAS TV, Publicațiile LUMINA, Agenția de știri BASILICA și Biroul de presă și relații cu publicul, pentru întreaga activitate misionară desfășurată în beneficiul persoanelor vârstnice și bolnave, precum și pentru numeroasele proiecte editoriale dedicate tinerilor și copiilor sau promovării valorilor culturale și spirituale românești. De asemenea, mulțumim eparhiilor și tuturor persoanelor care sprijină Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române astfel încât să poată continua și dezvolta această lucrare deosebit de necesară în contextul lumii contemporane.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi ascultătorii Radioului TRINITAS, pe telespectatorii TRINITAS TV, pe cititorii Ziarului LUMINA și ai Agenţiei de ştiri BASILICA şi ai textelor Biroului de presă, dăruindu-le pace şi bucurie, lumină şi mult ajutor în toată lucrarea cea bună!
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt rostit la Ziua Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, București, 24 iunie 2024.