Naşterea Domnului, „mama sărbătorilor creştine“

Călătoria noastră spre Peştera Betleemului s-a sfârşit. Aici am găsit Darul Cerului, pe Hristos Domnul. Noi am călătorit doar câteva săptămâni, împletind rugăciunea cu munca şi cu frumoasele noastre colinde româneşti, însă drumul protopărinţilor noştri a fost mult mai lung.

După căderea sa, omul a fost izgonit din libertate, iar pământul era o cetate asediată de păcat. Strămoşii noştri s-au învrednicit de bucuria Betleemului după mii de ani. Oare, cine şi cum a scurtat atât de mult drumul nostru spre Betleem?!

Hristos! El S-a ostenit pentru noi atunci când călătorea spre Golgota. Hristos Domnul a călătorit în această viaţă pământească între Betleem şi Golgota, între starea de dar şi dăruire. Acestea sunt cele două repere fundamentale din viaţa creştinului. Numai pe acest drum - între Betleem şi Golgota - Îl poţi găsi şi azi pe Hristos. La Betleem Îl vedem pe Hristos înconjurat de îngeri, de păstori şi de magi, iar la Golgota Îl vedem înconjurat de cei ce poartă sabie şi piroane. Naşterea lui Hristos nu s-a făcut în neştiut. De azi, noi am ieşit din neştiut. Omul se îmbrăcase în neştiut ca să nu-L mai cunoască pe Cel ce azi S-a făcut cunoscut lumii întregi. (…)

Lumea în care trăim azi se mişcă în jurul unei axe existenţiale, marcată aici, pe pământ, de cetatea lui David - Betleem - şi Golgota Ierusa-limului. Cine nu se mişcă în jurul acestei axe se pierde în spaţiile siderale, unde nu mai luminează Soarele dreptăţii - Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur a numit acest praznic dumnezeiesc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ca fiind „mama sărbătorilor creştine“. (…)

Prin Fecioara Maria, omul Îi dă o sfântă îmbrăţişare Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, Maica Domnului ţine în ale Sale sfinte braţe şi arată lumii Dumnezeiasca Prescură Care Se va frânge pentru noi spre iertarea păcatelor. Să vă învrednicească Bunul Dumnezeu şi pe frăţiile voastre, iubite surori creştine, să purtaţi pe ale voastre braţe prescurile vii ale bisericii şi neamului nostru, adică pruncii. Ei vor săvârşi peste ani şi veacuri liturghia neamului românesc. (...)

Prin Întruparea Sa din Fecioara Maria, Hristos Domnul ne arată că pământul este paradisul unde El S-a născut, pentru ca noi să dobândim Raiul cel pierdut. Hristos binecuvântează acest bulgăre de ţărână pe care trăim noi azi şi face din el o grădină pentru florile Raiului.

Orice prunc născut este o floare pe care o creşte Hristos pentru Rai. Oamenii sunt florile Raiului.(…) O, de am fi conştienţi că, de pe această minunată planetă albastră, Dumnezeu Îşi creşte flori pentru Raiul bucuriei Sale, am păşi mai cu sfială, iar fiecare pas al nostru ar fi mai cumpătat şi nu am mai umbla pe căile rătăcirii. Omule, tu trăieşti printre florile Raiului. Nu le strivi! Nu le rupe, iubită mamă! Aceste flori nu-s pentru pus în cimitir, ci în Rai. Nu-s sădite de Dumnezeu spre ofilire, ci spre desfătarea şi bucuria îngerilor în Cer. Omul ajunge prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin a sa stăruinţă floare în Cer. Oameni buni, nu rupeţi florile Cerului, nu rupeţi florile lui Dumnezeu! Oameni buni, trăiţi ca florile neurându-vă unii pe alţii, ci desfătându-vă întru bucuria cea sfântă adusă nouă azi, de Hristos, prin Sfânta Sa Naştere. Nu cultivaţi ură, căci veţi aduna roadele urii. Dumnezeu seamănă iubire şi culege mereu ură şi dispreţ din partea oamenilor. Iată un paradox al existenţei umane. Iubite frate creştine, de ce n-ai fi şi tu o floare în Rai, unde nu se mai vorbeşte despre Dumnezeu, ci se vorbeşte cu Dumnezeu?!

Mama creştină

Mama este acea ţărână binecuvântată din care odrăslesc mugurii Raiului. Ea este aceea care ne vorbeşte mai întâi despre Dumnezeu, dar nu înainte de a fi grăit ea cu Dumnezeu. În faţa unei sfinte icoane şi a unei tainice candele, Îl ruga pe Dumnezeu să-i dea pântecelui ei rod binecuvântat pe care să-l dăruiască apoi Cerului. Oare, o mamă creştină are un alt ideal în această viaţă, decât acela ca rodul pântecelui ei să ajungă în Rai? Mama este icoana de lângă leagănul pruncului ei. O, mamă, ţărână sfântă şi însufleţită, binecuvântat să fie pântecele tău care rodeşte flori pentru Cer, florile Raiului! O, ce mare dar a hărăzit Dumnezeu mamei, ca ea să facă bucurie Cerului! Copiii sunt prescurile vii ale părinţilor. Câtă bucurie avem în suflete când vedem florile câmpului! După o vreme însă, ele se usucă şi pier. Cu cât mai mult Se bucură Dumnezeu când vede că răsare o floare pentru Cer, purtată cu atâta grijă, pe braţele ei, de o binecuvântată mamă! (…) Cât eşti în braţele mamei, în rugăciunile ei, iubite frate creştine, eşti într-un colţ de rai.

O, dulce rai! O, dulce mamă! Demult am plecat de pe braţele tale, iar azi călătoresc spre a mea Golgotă! Iubiţi tineri, când sărutaţi mâna maicii voastre, să ştiţi că voi daţi o dulce sărutare raiul, iar când mama îşi sărută pruncul pe frunte, atunci ea îi binecuvântează mintea. (…)

Celui ce umblă în lumina lui Hristos, i se descoperă raţiunile divine pe care urmându-le, nu se rătăceşte. Odată cu Naşterea lui Hristos în Peştera Betleemului, pământul nu va mai fi niciodată o „terra deserta“, aşa cum vedem în vecinătatea noastră astrală. De azi, pământul este udat de un Iordan al harului, iar râul Iordan în care S-a botezat Domnul are şi el, de acum, mai multă istorie decât apă. Pământul este de acum o planetă cu har, iar omul de azi are în faţa sa un alt alfabet de gândire, prin care i se descoperă, prin Evanghelia adusă de Hristos, cărarea care duce la uşa Raiului. Binecuvântat să fie Dumnezeu că acest nou alfabet de gândire îl găsim şi în graiul nostru strămoşesc. Limba română este un sanctuar românesc în care nu poţi intra oricum, ci cu respect şi murmur de psaltire. Limba noastră română a legat de multe ori rănile neamului nostru, căci limba poate vindeca un popor.

Libertate şi responsabilitate

Se vorbeşte azi tot mai mult de libertatea conştiinţei, dar mai puţin de responsabilitate. Europa este singurul continent care, demografic, este în scădere. Cine îşi asumă viitorul ei? Va fi oare izgonit Hristos din Europa cum a fost izgonit odinioară din Gadara? Noi nu dorim ca preoţii să devină sociologi, ci oameni care administrează harul lui Dumnezeu în lume. Omul se naşte cu frica de cădere liberă în gol. Celelalte frici le învăţăm în această viaţă, dar să nu ne fie frică să gândim în duhul Evangheliei lui Hristos. Să nu dăm ascultare celor ce ne îndeamnă azi să nu gândim în acest duh, căci nu aceasta este voia lui Dumnezeu. Hristos a venit să Se nască în peştera cea întunecată. Acolo eram eu căzut în adâncul păcatelor. Dacă la Înviere Hristos Se coboară la iad ca să-i ridice pe cei căzuţi, acum, la Naştere, Se coboară în adâncul peşterii ca să mă nască pe mine pentru viaţa veşnică. Hristos S-a născut din veşnicie din Tatăl, iar pe mine m-a născut sub aripa timpului, în peştera din Betleem. Noi creştinii ne-am născut din Hristos, prin har, în peştera din Betleem. (…) Toţi aceia care am fost botezaţi în numele Preasfintei Treimi purtăm pe ale noastre frunţi semnul veşniciei, botezul fiind un act din veşnicie. (…)

În anul 2014 se împlinesc 300 de ani de când, în ziua de 15 august 1714, vrednicul Voievod al Ţării Româneşti - Constantin Brâncoveanu - împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache au fost martirizaţi la Constantinopol.

Ţara Românească număra în vremea lui peste şase sute de mii de români creştini. Atunci, la Constantinopol, moartea a frânt o stâncă românească. În istoria neamului nostru românesc avem multe pilde de martiri. Martirul este martorul vieţii, iar călăul este martorul morţii. România este un antimis plin cu multe sfinte moaşte pe care noi azi slujim lui Dumnezeu. Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu mai doare!