„Nici în mormânt nu suntem singuri, ci suntem cu Hristos“

„Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte“ (I Ioan 3, 14) Binecuvântat să fie Bunul Dumnezeu Care ne-a împărtăşit acum două mari bucurii: sosirea primăverii - înnoirea firii înconjurătoare - şi trăirea unei clipe din primăvara Învierii lui Hristos.

S-au auzit în tot spaţiul nostru românesc ortodox, în acest post, dangăt de clopot, chemări de toacă şi rugă către Preasfânta Treime Dumnezeu. Un Iordan de lacrimi a curs din ochii celor care s-au întâlnit cu Hristos în minunata Taină a Spovedaniei. Aceste lacrimi vor face să rodească pe mai departe întreg spaţiul nostru duhovnicesc. Prin post, mulţi dintre fraţii noştri au reuşit să urce pe Everestul durerii - Golgota - locul întâlnirii cu Hristos cel răstignit.

În Duminica a doua a Triodului s-a citit în toate bisericile noastre ortodoxe „Parabola întoarcerii fiului risipitor“, rostită de Hristos - Fiul lui Dumnezeu. Acolo ne-am regăsit cu toţii, cei care ne-am depărtat şi noi de Tatăl nostru cel Ceresc. În acest post am putut vedea, de data aceasta, nu un fiu risipitor care se întoarce la tatăl său, ci pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu întorcându-Se la Tatăl cel Ceresc. Fiul din parabolă îşi cere partea de avere cu care pleacă în lume şi o risipeşte. Fiul lui Dumnezeu, Hristos Domnul, este trimis în lume să ne caute pe noi, cei ce L-am părăsit pe Tatăl, pe Dumnezeu. Hristos n-a fost trimis în lume de Tatăl să ne răscumpere cu aur şi argint, ci să ne răscumpere cu scump Sângele Său. Aceasta este partea de avere a lui Hristos prin care ne-a răscumpărat din robia păcatului şi a morţii.

Răscumpărarea viilor şi morţilor

Hristos n-a venit să-i răscumpere doar pe cei vii, ci şi pe cei morţi. Iată nemărginita iubire a lui Dumnezeu! Dacă pentru un om viu s-ar mai găsi cineva să-l răscumpere, dar pentru un mort, cine şi-ar mai vărsa sângele?! De ce şi pentru morţi?! Pentru că omul, fiinţă dihotomică, nu sfârşeşte în ţărână, ci trece prin ţărână „dincolo“, acolo unde legile biofizice nu mai au nicio putere. Organismul uman, ca formă pluricelulară, se comportă şi răspunde legilor biofizicii. Timpul este piatra care l-a ţinut mereu legat pe om de pământ şi de cele pământeşti. Viaţa nu moare, ci, în Hristos, se mişcă spre Dumnezeu, adică nu către „nicăieri“, ci către Tatăl nostru cel Ceresc. Unii se îndreaptă şi azi către „nicăieri“. Hristos ne spune că, pe toţi aceia care se întorc la Tatăl, îi va păzi pe drumul de întoarcere, ca să nu li se întâmple niciun rău, cum s-a văzut în „Pilda fiului risipitor“. La sfârşitul drumului, tatăl îşi îmbrăţişează fiul; o dulce îmbrăţişare dintre iubire şi pocăinţă.

În contextul sfintelor slujbe din Biserica noastră, în Săptămâna Patimilor, vedem şi noi cum Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întoarce la Tatăl. Însă, pe cărarea către Cer, noi, oamenii, L-am aşteptat ca pe un tâlhar la poalele Muntelui Golgota; pe Cel Care venise să aducă lumina în lume şi să ne răscumpere, n-am vrut să-L lăsăm să Se întoarcă la Tatăl cel Ceresc, ci L-am răstignit ca pe un tâlhar. (…)

Poate veţi zice că noi n-am fost părtaşi la Răstignirea lui Hristos, noi avem mâinile curate, aşa cum a spus şi Pilat: „Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia.“ (Matei 27, 24). Dar, iubită mamă creştină, câţi fii ai răstignit şi tu pe Golgota pântecelui tău?! Vai! Trăim într-o ţară plină de cruci pe care au fost răstigniţi atâţia copii care voiau să se întoarcă la tatăl şi la mama lor şi la al lor Creator! E plin pământul de cruci! De nu ne vom opri, mâine nu vom mai avea loc unde să mai semănăm nici măcar un bob de grâu. Dumnezeu a semănat viaţă pe pământ, iar omul seamănă cruci. (…)

De la Buna Vestire până la Cruce este un arc peste Taina Întrupării lui Hristos. Hristos trage vălul de pe Taina Întrupării şi ne arată că pe Cruce a suferit în trup. Hristos n-a fost o nălucă, ci din coasta Sa a curs sânge şi apă. Hristos ştia că, după Înălţarea Sa la Tatăl, vor apărea controverse şi de aceea Îşi scrie Testamentul cu apă şi sânge. Răscumpărarea noastră s-a făcut prin Jertfa lui Hristos. (…)

Privind la Cruce, ne aducem aminte ce a făcut Hristos pentru noi şi ce facem noi pentru semenii noştri. În graiul nostru românesc, cuvântul „răstignire“ stă în centrul actului de Jertfă. În alte limbi, actul Jertfei poartă pecetea cuvântului „crucificare“, punându-se accent mai mult pe felul în care o persoană era condamnată la moarte. Însă, în graiul nostru, cuvântul „răstignire“ are un plus de valenţă şi exprimă starea pe care a avut-o Fiul lui Dumnezeu atunci, când era pe Cruce. Dacă analizăm cuvântul „răstignire“, el este compus din prefixul „răs-“, care are aici sensul de negaţie, şi cuvântul de bază, „tihnă“(ticnă, tignă).

În graiul nostru românesc atât de expresiv, cuvântul „răstignire“ ne arată că, pe Cruce, a fost locul unde Fiul lui Dumnezeu n-a avut tihnă. Hristos a fost judecat şi răstignit de „drepţi“, nu de păcătoşi. „Drepţii“ ar fi vrut ca Trupul lui Hristos să fie dat corbilor, însă Hristos a hotărât ca Trupul Său să fie dat păcătoşilor. Zaheu s-a suit în sicomor ca să-L vadă pe Hristos. Hristos S-a suit pe Cruce ca să vadă toată lumea. O sigură cruce arde în univers. Aceea este Crucea lui Hristos. Moise a lovit cu toiagul Marea Roşie şi a despicat-o în două, ca să salveze poporul lui Israel.

Cei adormiţi vor învinge moartea

Omul nu este nenorocul istoriei. Omul nu este o pauză între naştere şi moarte. El transcende moartea. Ea îl aşează pe aripile veşniciei. Mormântul este o aripă a veşniciei.  Prin el, omul coborând, urcă în veşnicie.

Un fariseu - Iosif din Arimateea - Îl ajută pe Dumnezeu să-Şi pună Fiul în mormânt. Dumnezeu Şi-a ales ca gropar un fariseu. Ce ar fi azi Învierea fără Iosif - groparul din Arimateea?! După cum înaintea zorilor e noapte, tot aşa, înainte de înviere e moartea. Mironosiţele L-au căutat pe Hristos în mormânt. Unii Îl mai caută şi azi pe hartă. Mormântul lui Hristos a rămas gol ca în el să ne îngropăm noi şi apoi să înviem. Pe crucea părinţilor, noi am scris şi: Iisus Hristos Nika, adică Iisus Hristos învinge. Ce mare cinste pentru un creştin ca, pe crucea lui, să scrie şi numele lui Hristos Biruitorul! Nici în mormânt nu suntem singuri, ci suntem cu Hristos. De aceea, nu mai plânge la mormântul maicii tale, că nu e singură nici acolo. Singurătatea nu mai bântuie acum în univers; ea a fost alungată de Hristos. Toţi cei adormiţi în nădejdea învierii vor învinge moartea şi vor învia. Învierea este întoarcerea omului în nemurire. Sub cruce nu sunt cei învinşi de moarte, ci cei ce au învins împreună cu Hristos moartea. De aceea noi nu putem vinde pământul sacru, căci este un pământ cu sfinte moaşte. Învierea este o mare provocare pentru filozofie. În existenţa sa, omul este în relaţie cu sine şi cu „dincolo“. Omul are o relaţie istorică şi directă cu Dumnezeu. Învierea transcende condiţiile spaţio-temporale ale acestei lumi; ea păşeşte dincolo de marginea minţii. Moartea despică temporar omul în ţărână şi suflet, însă nu se întrerupe relaţia cu Dumnezeu. Omul, prin moarte, depăşeşte limitele spaţiului şi ale timpului. De azi, omul trece prin moarte în metaistorie şi rămâne în relaţie veşnică şi mai presus de grăire cu Dumnezeu.

Iubiţii mei fii duhovniceşti, cu părintească iubire v-am scris aceste cuvinte spre a voastră mângâiere şi-L rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească a petrece acest mare Praznic al Învierii Domnului în deplină pace şi sănătate. Doamne, nu ne părăsi la ceas de cumpănă şi la grele încercări! Părinţilor, iubiţi-vă fiii! Fiilor, iubiţi-vă părinţii! Şi cu toţii să-L iubim pe Dumnezeu şi scumpa noastră ţară, aşa cum au iubit-o Brâncoveanu şi fiii săi.