În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Noi toţi primim, în Ziua Învierii, darul vieţii de la Hristos
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare a luminii şi a luminării. De aceea, cântăm cu entuziasm: „Ziua Învierii! Să ne luminăm popoare! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om ca să fie „Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (In. 1, 9). La această sărbătoare a luminii, noi, creştinii, suntem chemaţi să primim lumină şi să fim purtători de lumină.
Hristos a înviat! „Iată, a venit la noi praznicul cel dorit şi mântuitor, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, nimicirea morţii, înfrângerea diavolului”.
Cu aceste cuvinte întâmpina Sfântul Ioan Gură de Aur această mare sărbătoare care revarsă bucurie şi luminează cu speranţă nezdruncinată sufletele noastre. De aceea, se cuvine să ne veselim astăzi şi dimpreună cu Sfântul Apostol Petru să exclamăm: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Care, după marea Sa milă, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă, neîntinată şi neveştejită” (I Pt. 1, 3-4).
Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor, este un izvor de lumină pentru toţi, drept pentru care cântăm: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul şi cele dedesubt”. Fără Înviere n-ar fi existat nici credinţa creştină, nici Evanghelia, nici sfinţii, nici Biserica, nici civilizaţia creştină, care a creat valori nemuritoare pentru umanitate. Datorită credinţei în Înviere, noi putem fi mereu plini de lumină şi fermitate, „totdeauna sporind în lucrul Domnului” (I Cor. 15, 58).
Creştinii sunt datori să devină lumină a lumii
Înainte de slujba nocturnă a Învierii, biserica se scufundă treptat în întuneric, simbolizând întunericul mormântului, al disperării, nonsensului şi răului. Acesta este parte a întunericului atât dinăuntrul nostru cât şi din jurul nostru. În timp ce noi toţi suntem ameninţaţi de acest întuneric, slăvita veste a Învierii ne arată că în întuneric există lumină. În Evanghelia de Paşti, citim: „Întru El (n. n. întru Hristos) era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (In. 1, 4-5). Venind în lume, Hristos a înfruntat puterea păcatului şi a morţii, câştigând biruinţă. De aceea, Paştile înseamnă pentru noi „ziua luminii şi a vieţii, a nemuririi şi a tot binele”, precum afirmă Eusebiu de Cezareea.
Când bate miezul nopţii, este aprinsă, în Sfântul Altar, lumânarea pascală care Îl reprezintă pe Iisus Hristos, Lumina lumii. Uşile împărăteşti se deschid brusc, închipuind deschiderea mormântului lui Hristos. Preotul apare ţinând lumina ce Îl simbolizează pe Hristos Cel înviat, şi zice: „Veniţi de luaţi lumină!”. Credincioşii îşi aprind lumânările din lumânarea pascală, transmiţând lumina celor din jurul lor până când întreaga biserică este inundată de noua Lumină a Învierii. Ieşind din biserică şi aşezându-ne afară, proclamăm înfrângerea întunericului din miez de noapte şi venirea împărăţiei luminii lui Hristos, care „luminează lumea”.
Învăluiţi în lumină, noi toţi primim, astfel, în Ziua Învierii, darul vieţii de la Hristos, precum arată Sfântul Simeon Noul Teolog care zice: „Învăluindu-mă în lumina Ta, dă-mi viaţă, Hristoase al meu! Căci vederea Ta e viaţă şi înviere. Chiar de mă aflu în boală, în necazuri, întristări, chiar de sunt ţinut în lanţuri, în foame şi închisoare sau în suferinţe cumplite, Hristoase al meu, de-mi străluceşte lumina Ta, ea le alungă pe toate, ca pe un întuneric”. Acest lucru este posibil, fiindcă, prin Învierea Domnului, întunericul nostru a fost schimbat în lumină, moartea noastră a devenit viaţă, iar al nostru miez de noapte a devenit zori ai biruinţei.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare a luminii şi a luminării. De aceea, cântăm cu entuziasm: „Ziua Învierii! Să ne luminăm popoare! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om ca să fie „Lumina cea adevărată Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (In. 1, 9). Mântuitorul nostru ne-a oferit lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, care a risipit întunericul închinării la tot felul de idoli, de zeităţi moderne care aduc confuzie, idealuri greşite sau himere goale de conţinut şi de sens. Trăind conform voinţei Sale, „nu vom umbla în întuneric, ci vom avea lumina Vieţii” (cf. In. 8, 12).
La această sărbătoare a luminii, noi, creştinii, suntem chemaţi să primim lumină şi să fim purtători de lumină. Sfântul Grigorie de Nyssa ne asigură că „apropiindu-ne de lumină, sufletul nostru devine el însuşi lumină”. Tocmai de aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armura luminii” (Rom. 13, 12). Creştinii sunt datori să devină lumină a lumii, să aprindă lumina lor înaintea oamenilor (cf. Mt. 5, 14 şi 16). În felul acesta, ei pot lumina acest veac atât de flagelat de tenebrele intoleranţei, indiferentismului şi ignoranţei, dovedindu-se martori adevăraţi ai Învierii.
Hristos ne ajută să biruim întunericul păcatului
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox”. „Lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (II Cor. 4, 4) este necesară astăzi când, sub influenţa unor tendinţe seculariste agresive, se promovează contestarea educaţiei religioase din şcoală. În acest sens, este importantă valorificarea perspectivei cuprinzătoare a legăturii dintre Biserică, Familie şi Şcoală în demersul de formare a copiilor şi tinerilor noştri. Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet şi neam fără Dumnezeu, fără identitate. Numai păstrând cu credincioşie moştenirea noastră spirituală, noi devenim apţi pentru a primi „bunătăţile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (I Pt. 2, 9).
În societatea actuală impregnată de imoralitate, păcatul este comis şi justificat, neascultarea de Legea lui Dumnezeu este încurajată şi propagată, iar puterea diabolică a satanei se întinde din ce în ce mai mult asupra oamenilor şi asupra naţiunilor. Contra acestui potop de mizerie, corupţie şi impietate, ne putem proteja urmându-L pe Hristos, „Lumina lumii” (In. 8, 12), Care, prin cuvântul şi harul Său, ne ajută să biruim întunericul păcatului, al erorii şi al răului. Trăind conform învăţăturii evanghelice, se vor coborî asupra noastră raze luminoase de bucurie, de iubire, de pace, de frumuseţe şi de sfinţenie. Fie ca toate acestea să ne învăluie ca un nor luminos, aşa încât, oglindindu-L pe Domnul Înviat, „să strălucim ca nişte luminători în lume” (cf. Filip. 2, 16).