Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Participanţii la „Forumul Românilor de Pretutindeni” în vizită la Palatul Patriarhiei
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit sâmbătă, 7 septembrie, cu reprezentanţii românilor din străinătate, participanţi la „Forumul Românilor de Pretutindeni”. Întrevederea a avut loc în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei. În deschidere, Alina Hagima, secretar general la Ministerul Românilor de Pretutindeni, a adresat Patriarhului României un mesaj de mulţumire, în numele Nataliei Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni, pentru primirea de la Palatul Patriarhiei, pentru permanenta colaborare, dar şi pentru proiectele eparhiilor româneşti din străinătate, care se derulează în beneficiul românilor din diasporă. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a citit cuvântul intitulat „Binecuvântare pentru românii din afara graniţelor României”. Participanţii la „Forumul Românilor de Pretutindeni” au vizitat Palatul Patriarhiei, Catedrala Patriarhală istorică, precum şi Catedrala Mântuirii Neamului. Preafericirea Sa le-a oferit tuturor celor prezenţi cartea „Palatul Patriarhiei - Personalităţi şi semnificaţii din istoria construcţiei sale”, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române; albumul „100 de lumini din timpul edificării Catedralei Naţionale”, apărut la aceeaşi editură, precum şi două DVD-uri, marca TRINITAS TV, referitoare la Catedrala Naţională şi Palatul Patriarhiei. (Arhid. Ştefan Sfarghie)
* * *
Binecuvântare pentru românii din afara graniţelor României
Dragi participanţi,
Cu multă bucurie, ne adresăm dumneavoastră, participanţilor la Forumul Românilor de Pretutindeni, cu prilejul vizitei la Patriarhia Română, la încheierea acestei reuniuni a reprezentanţilor mediului asociativ românesc şi ai mass-media de limbă română din afara graniţelor României, la invitaţia Guvernului României, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Obiectivul acestui forum, după cum s-a putut observa în aceste zile, îl reprezintă crearea unei platforme de dezbateri pentru identificarea unor soluţii practice în vederea extinderii sprijinului acordat iniţiativelor în domeniul cultural, educaţional, antreprenorial şi mass-media, dezvoltate de asociaţiile româneşti din comunităţile istorice şi din diasporă.
În acest sens, dorim să vă informăm că Patriarhia Română a promovat şi va continua să promoveze acele activităţi care contribuie la afirmarea identității culturale şi spirituale, precum şi a dreptului la educaţie, în limba română, a românilor din afara graniţelor României. Astfel, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile şi parohiile sale din străinătate, pune un accent deosebit atât pe educaţia religioasă a tinerilor în contextul comunităţilor din care aceştia provin, precum şi pe găsirea unor soluţii adecvate, în vederea îmbunătăţirii mijloacelor de informare şi de formare a tinerilor pentru o educaţie integrativă.
Ca urmare, Biserica Ortodoxă Română dezvoltă proiecte şi programe pentru formarea duhovnicească a tinerei generaţii, inclusiv pentru tinerii din afara graniţelor României, prin valorificarea cooperării practice dintre Familie, Biserică şi Şcoală, în vederea educaţiei religioase a acestora. Astfel, putem exemplifica, între activităţile specifice din cadrul parohiilor şi comunităţilor româneşti, activitățile din cadrul şcolilor duminicale şi al taberelor pentru copii şi tineri, mai ales în contextul secularizării actuale, când valorile tradiţionale sunt depreciate, iar educaţia este supusă unor schimbări de paradigmă. Prin această preocupare constantă a Bisericii Ortodoxe Române pentru păstrarea identităţii spirituale de limbă şi neam, se păstrează şi se cultivă în sufletul tinerei generaţii comuniunea cu România şi cu poporul român, completând în mod benefic eforturile autorităţilor Statului Român făcute prin politici sociale şi economice, în direcţia revenirii multor români din străinătate, indiferent de vârstă, în România.
Cu prilejul întrunirii reprezentanţilor românilor din afara graniţelor României și din diaspora română, îi felicităm pe toţi organizatorii acestui eveniment deosebit de important pentru viaţa comunităţilor româneşti şi pe toţi participanţii, exprimându-ne speranţa că lucrarea lor va contribui la păstrarea şi cultivarea credinţei creştine ortodoxe şi a valorilor spirituale, culturale şi identitare româneşti.
De asemenea, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să dăruiască tuturor românilor aflaţi printre străini sănătate şi bucurie, fericire şi mult ajutor în cultivarea comuniunii cu fraţii lor din România.
Cu deosebită preţuire şi părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Cuvânt adresat participanţilor la Forumul Românilor de Pretutindeni, cu prilejul vizitei la Palatul Patriarhiei, 7 septembrie 2019.



.jpg)
