Patriarhul Teoctist - o candelă de înviere

Cu prilejul pomenirii de trei ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui patriarh Teoctist Arăpaşu, ieri, 30 iulie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis următorul mesaj:

Astăzi (n.r., 30 iulie) se împlinesc trei ani de când Biserica Ortodoxă Română şi întreaga lume creştină au primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viaţă a fericitului întru adormire Părintele Patriarh Teoctist († 30 iulie 2007).

La ceas de pomenire, de aducere aminte şi de omagiere a memoriei acestui vrednic Arhipăstor al Ortodoxiei româneşti, sunt încă vii în inimile noastre dragostea sa neţărmurită pentru Biserică şi popor, chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească. Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală şi socială pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioşi, un prilej de a înţelege mai duhovniceşte istoria recentă a Bisericii noastre, care a avut de înfruntat multe încercări şi umiliri, dar a cunoscut şi puterea ajutorului primit de la Dumnezeu spre a birui aceste încercări.

Un arhiereu harnic şi înţelept

Ne reamintim acum cu emoţie de "Betleemul" patriarhului Teoctist, ţinutul Botoşanilor din frumoasa Moldovă, unde a văzut lumina zilei, unde a intrat în rândul monahilor, devenind frate de mănăstire la Vorona şi unde i-au fost încredinţate primele rosturi în Biserică. De acolo, din Moldova Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, până la demnitatea de Patriarh, fericitului întru adormire Patriarhului Teoctist i s-au adăugat anii şi vredniciile slujind lui Hristos şi Bisericii Sale, timp de 57 de ani, numai în demnitatea arhierească, iar ca slujitor al Sfântului Altar (ierodiacon, ieromonah, arhiereu), 70 de ani în total.

Părintele Patriarh Teoctist a răspândit în jurul său lumină din lumina lui Hristos, pentru că a fost un ierarh evlavios şi harnic. A păstorit în vreme de oprelişti comuniste, dar şi de libertate agitată, totdeauna într-un context misionar care a cerut multă veghe şi jertfelnicie, multă înţelepciune şi luptă duhovnicească. De aceea, experienţa rugăciunii i-a fost izvor de putere spirituală, de curaj şi înţelepciune, de bunătate şi iertare, de dialog şi cooperare atât în vreme de necaz şi suferinţă, cât şi în timp de noi speranţe şi multiple împliniri.

Statornicia în credinţă ca tărie sufletească l-a ajutat să slujească Biserica în vremuri grele, urmând pilda Sfântului Apostol Pavel: "în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, (…) în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste" (cf. II Corinteni 6, 4 - 6). În contextul ostil Bisericii din vremea regimului comunist, Părintele Patriarh Teoctist a fost un arhiereu harnic şi înţelept, care a lucrat pentru păstrarea credinţei şi a valorilor culturale româneşti inspirate de ea.

După anul 1990, Părintele Patriarh Teoctist a folosit libertatea pentru a urma tradiţiei româneşti privind prezenţa activă a Bisericii în societate. A răspândit lumină şi speranţă prin multele biserici construite din temelie, prin multe canonizări de sfinţi români, prin reintroducerea religiei în şcolile publice, prin reintegrarea învăţământului teologic în reţeaua de stat, prin reactivarea asistenţei religioase a preoţilor de caritate în unităţile militare, în spitale şi în penitenciare, prin înfiinţarea unor centre social-filantropice pentru persoanele defavorizate, precum şi prin înfiinţarea de cabinete ori centre social-medicale.

Înţelept păstrător al tradiţiei irenice a Ortodoxiei româneşti

A adus bucurie multor români prin eparhiile reactivate sau nou-înfiinţate în ţară şi în afara hotarelor actuale ale României. A cultivat comuniunea prin relaţii frăţeşti pline de lumină şi căldură spirituală cu toate celelalte Biserici Ortodoxe surori, dar şi prin grija părintească pentru fraţii noştri români de pretutindeni.

Din sufletul său bun şi paşnic a izvorât adesea îndemnul spre dialog şi cooperare cu alte Biserici creştine, fiind înţelept păstrător al tradiţiei irenice a Ortodoxiei româneşti, care a evitat atât izolarea de alţi creştini, cât şi dizolvarea identităţii proprii în întâlnirea sau coexistenţa cu aceştia.

Cele mai evidente roade ale vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, în mai 1999, şi a Părintelui Patriarh Teoctist la Roma, în octombrie 2002, sunt multele biserici romano-catolice din Italia şi Spania oferite ca spaţiu de rugăciune pentru credincioşii celor aproape 200 de parohii ortodoxe româneşti, din aceste ţări, până când parohiile noastre îşi vor construi propriile lor lăcaşuri de cult. Aceasta ne arată că dialogul frăţesc şi respectul reciproc sporesc omenia şi bunătatea, precum şi cooperarea practică între Biserici, deşi există încă obstacole în refacerea unităţii lor de credinţă şi de viaţă eclesială.

Binecuvântata moştenire pe care ne-a lăsat-o Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist trebuie păstrată şi cultivată în continuare cu înţelepciune şi responsabilitate.

Dorinţa arzătoare de a vedea construită Catedrala Mântuirii Neamului

Chiar la vârsta sa venerabilă, Părintele Patriarh Teoctist arăta o uimitoare tinereţe şi o dinamică viguroasă în receptarea şi promovarea noilor şanse pastorale şi misionare ale Bisericii în societatea românească de azi. În acelaşi timp, era conştient că totdeauna mai sunt unele probleme de rezolvat potrivit cu nevoile concrete ale Bisericii. Să ne gândim doar la dorinţa sa arzătoare de a vedea construită Catedrala Mântuirii Neamului. Dacă în răstimpul de trei ani de la mutarea sa la locaşurile cele veşnice s-au făcut paşi importanţi în pregătirea proiectului de construire a acestei noi catedrale, aceasta se datorează mai ales faptului că eforturile noastre prezente sunt susţinute de rugăciunile sale din cer. În acest sens, am păstrat locaţia aleasă de Preafericirea Sa pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi am organizat concursul pentru proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului pe amplasamentul respectiv. Concursul a fost câştigat de o firmă din Bacău, prezentând un proiect de catedrală inspirat din stilul catedralelor ortodoxe româneşti din secolul XX, o sinteză între stilul bizantin răsăritean şi stilul neoclasic occidental, mai ales că românii, în istorie, au avut mereu vocaţia sintezelor, a arcadelor spirituale care unesc secole şi spaţii diferite. Aceasta era şi dorinţa Părintelui Patriarh Teoctist: o catedrală în stil arhitectural românesc.

Prin tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire spirituală a personalităţii şi activităţii sale bisericeşti şi româneşti, Părintele Patriarh Teoctist rămâne în memoria noastră ca fiind un om înţelept, un păstor răbdător şi un rugător interiorizat.

Întrucât simţim astăzi că, prin lumina vieţii şi a faptelor sale pilduitoare, vrednicul de pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist este tainic prezent în Biserica noastră ca o candelă de înviere, ca o călăuză spirituală, ne rugăm lui Hristos Domnul, Arhiereul Veşnic, să aşeze sufletul lui în locaşurile sfinţilor Săi slujitori, în bucuria îngerilor, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

†Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Intertitlurile aparţin redacţiei