Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Postul este ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu

Postul este ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Mesaje și cuvântări
Data: 16 Mar, 2021

„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 21).

Astăzi, Biserica noastră se află în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză. Evanghelia acestei duminici ne arată că postul este ofrandă a iubirii omului față de Dumnezeu.

Deși Evanghelia aceasta este scurtă, ea este plină de înțelesuri duhovnicești foarte folositoare pentru perioada în care ne pregătim să intrăm, și anume pentru Postul Sfintelor Paști sau Postul cel Mare, deoarece începând de mâine, de luni, intrăm în Postul Sfintelor Paști, care durează șase săptămâni, la care se adaugă Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

1. În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul ­Iisus Hristos ne arată că iertarea greșelilor semenilor noștri este esențială pentru ca și noi să primim iertare de la Dumnezeu. „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, zice Domnul, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15). Aici vedem că iertarea greșelilor semenilor noștri este cea dintâi condiție pentru a intra în acest urcuș interior spre Înviere, care este Postul Sfintelor Paști.

De ce iertarea este necesară pentru a începe Postul Sfintelor Paști? Iertarea este necesară pentru că prin iertare noi ne smerim, răstignim propriul egoism, iertăm greșelile celor din jurul nostru și intrăm în starea de pace și de comuniune cu semenii noștri, inclusiv cu cei care ne-au greșit cândva. Această iertare înseamnă deci o eliberare de o stare egoistă, de ostilitate față de semeni și intrarea într-o stare de comuniune, de depășire a unor conflicte din trecut. De asemenea, iertarea aceasta ne face liberi pentru a ne ruga mai mult lui Dumnezeu și, mai ales, pentru a rosti rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor care ne-au greșit nouă”. Aşadar, iertarea este și o stare de comuniune, care ne ajută să fim mai receptivi față de cei din jur și mai milostivi. Astfel, când noi iertăm greșelile celor care ne-au supărat, atunci ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv și iertător, Care ne iartă greșelile noastre. Deci, prin iertare, noi ne eliberăm de o stare de tensiune, de o stare conflictuală, de vrajbă, de ură, de dorință de răzbunare și, în același timp, ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv și iertător. De aceea, duminica aceasta care ne îndeamnă la iertare are prevăzută tradiția iertării care se săvârşeşte la Vecernia din seara aceasta. Iar începând cu ziua de luni intrăm în Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști.

2. De asemenea, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă în Evanghelia de astăzi cum trebuie să postim: „Iar voi când postiți nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele ca să arate oamenilor că postesc” (Matei 6, 16). În vremea Domnului nostru Iisus Hristos, unii evrei își întunecau fețele, folosind un fel de smoală, cum se spune în limbajul vechi, ca să vadă lumea că ei se află în stare de post. Iar Mântuitorul spune că aceștia postesc nu pentru Dumnezeu, ci ca să fie lăudați de oameni. De aceea, El precizează: „Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor”. Adică au fost lăudați de oameni și, prin urmare, nu mai au răsplată de la Dumnezeu. Apoi Mântuitorul adaugă: „Iar tu, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău Care este în ascuns. Iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 17-18). Aici vedem esența postului: nu postim ca să ne laude oamenii, ci postim tainic, discret, cum am spune astăzi, nu pentru a fi remarcați în societate, ci pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu, a-I arăta recunoștință pentru darul vieții și a exprima dorința de a ne sfinți viața prin rugăciune, prin relație intimă, discretă, tainică și sfântă cu Dumnezeu, Care vede întru ascuns iubirea noastră față de El. Prin această iubire smerită, noi ne sfințim viața, deoarece, prin post şi rugăciune, în mod tainic ne punem în legătură cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt. Iar pentru că Dumnezeu este smerit și darnic, și postul nostru trebuie să se desfășoare în stare de smerenie și de bucurie, deoarece, prin post și rugăciune, ne întâlnim cu Dumnezeu, Izvorul vieții și al bucuriei veșnice. Mântuitorul Iisus Hristos face această precizare pentru a arăta că postul se săvârșește nu ca o datorie morală ­impusă din exterior, ci postul este semnul iubirii smerite, tainice față de Dumnezeu. Postul este o jertfă spirituală, este o dăruire de sine sau ofrandă adusă lui Dumnezeu ca recunoștință pentru darul vieții și ca dorință de sfințire a vieții (cf. Romani 12, 1). Iar această dăruire de sine arată că omul care postește și se roagă prețuiește mai mult pe Dăruitor, pe Dumnezeu, decât darurile materiale pe care le primește de la Dumnezeu. Prin post, noi arătăm că iubim mai întâi pe Dumnezeu, Dăruitorul vieții și al tuturor darurilor materiale și spirituale, și doar în al doilea rând ne bucurăm de darurile limitate și trecătoare materiale. Așadar, postul ne învaţă că cel care postește este mai interesat de relația sa directă cu Dumnezeu-Dăruitorul decât de relația sa cu lucrurile materiale, trecătoare și limitate din jurul său. Aici este esența, de fapt, a postului, și anume legătura omului cu Dumnezeu-Dăruitorul, Care ne dăruiește viața, precum și darurile materiale care întrețin viața trupului: aerul, apa, roadele pământului, căldura soarelui; toate sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru menținerea vieții noastre în trup pe pământ. Tot El este și Dăruitorul darurilor spirituale, duhov­nicești, între care bucuria sufletului și pacea sufletului sunt cele dintâi daruri. Astfel, în timpul postului, noi menținem mai întâi legătura cu Dumnezeu-Dăruitorul și trecem pe plan secund legătura cu darurile materiale pe care le primim de la El.

3. În același timp, postul este un efort de dezrobire, de eliberare de patima lăcomiei după bunuri materiale, de patima lăcomiei pântecelui, dar și patima dorinței de averi și de putere. Iar prin această lucrare de dezrobire de patimi egoiste, posesive, noi devenim mai liberi pentru a ne ruga mai mult lui Dumnezeu, dar şi pentru a arăta iubire darnică sau milostivă și față de semeni. De aceea, postul trebuie însoțit de milostenie.

4. În mod deosebit însă, postul este o transformare, o schimbare a omului, a modului de a gândi, de a privi, de a vorbi şi de a viețui. Este o schimbare ca trecere de la patima lăcomiei de cele materiale la virtutea dărniciei. De aceea, în timpul postului, noi transformăm foamea și setea fizică în foame și sete de Dumnezeu sau după Dumnezeu. Dacă postim, dar nu ne rugăm, nu dobândim nici bucurie, nici lumină în suflet. Însă dacă unim postul cu rugăciunea, transformăm foamea fizică în foame de Dumnezeu și transformăm setea fizică în sete de Dumnezeu. Așa se explică de ce Moise şi Ilie, precum şi unii părinți din pustie, dar mai ales Mântuitorul Iisus Hristos, au postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fiindcă în locul hranei materiale au înmulțit hrana spirituală, care este rugăciunea, legătura directă a omului cu Dumnezeu.

Așadar, în timpul postului reducem mâncarea materială, dar sporim hrana spirituală, duhovnicească. Citim mai multe cărți duhov­ni­cești, mai ales Sfânta Scriptură, ascultăm slujbele Bisericii cu atenție, ne spovedim mai des, ne împărtășim din Sfânta Euharistie mai des și astfel, așa cum spunea Sfântul Vasile cel Mare, prin post slăbim trupește, dar sporim duhovnicește, adică ne înduhovnicim, ne hrănim mai mult cu lumina din cărțile sfinte, din convorbiri duhovnicești și mai ales din rugăciuni.

Acest înțeles profund al postului ca transformare a foamei și setei fizice în foame și sete de Dumnezeu sau după Dumnezeu ne arată că postul este un mijloc de sfințire a vie­ții, de înnoire, de luminare.

5. În această perioadă a postului, noi putem aduna în suflet comorile pe care le recomandă Mântuitorul Iisus Hristos când zice: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în Cer, unde nici molia, nci rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 19-21). Prin urmare, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să nu adunăm comori materiale trecătoare unde „molia și rugina le strică”, cu alte cuvinte, comori care își pierd valoarea lor „și furii le sapă și le fură”, adică averi din lumea aceasta materială în care nimic nu este sigur și nimic nu este stabil, ci totul este schimbător și imprevizibil. Ci El ne învaţă, zicând: „Adunați-vă comori în Cer”, adică adunați-vă comori în suflet: lumină, pace, bucurie în Duhul Sfânt, toate virtuțile ca rodiri ale harului Sfântului Duh în sufletele noastre, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (14, 17), precizând că trebuie să adunăm în suflet comorile Împărăției Cerurilor, şi anume: dreptatea sau sfințenia, pacea și bucuria în Duhul Sfânt; sau în Epistola către Galateni, unde vorbește despre roadele Duhului Sfânt în sufletul omului (Galateni 5, 22-23). Această adunare de comori duhov­nicești în suflet înseamnă că în timpul postului adunăm multă lumină în suflet prin rugăciune, prin participarea la sfintele slujbe, prin convorbiri duhvnicești, prin citiri sau lecturi duhovnicești și, în mod deosebit, prin spovedanie mai deasă și prin împărtășire euharistică mai deasă. Adunăm comori de lumină în suflet și această lumină o luăm cu noi când trecem din lumea aceasta și intrăm în lumina slavei Preasfintei Treimi. De aceea, părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spunea: Omul este pelerin sau călător pe acest pământ. Dar lumina pe care o adună în traista sufletului său rămâne pentru veșnicie. În acest sens, postul este un mare prilej de îmbogățire în lumină, adică în virtuți duhovnicești, roade ale lucrării Duhului Sfânt în sufletul omului credincios, rugător, postitor și milostiv.

6. De ce această duminică se numeşte și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai? Adam a fost izgonit din Rai pentru trei mari greșeli: în primul rând, nu a ascultat de Dumnezeu; în al doilea rând, nu a postit, adică nu s-a înfrânat; și în al treilea rând, nu s-a pocăit, adică nu și-a recunoscut greșeala și nici nu a cerut iertare, ci a dat vina pe Eva, pe femeia pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, iar Eva pe șarpe. Și de atunci omul înclinat spre păcat are întotdeauna tendința de a se scuza pe sine și de a acuza pe alții. Însă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, noul Adam, a corectat greșeala primului Adam, ridicându-l pe Adam din neascultare prin ascultare smerită și jertfelnică până la moarte pe Cruce (cf. Filipeni 2). Mântuitorul Iisus Hristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, arătând că cine Îl iubește pe Dumnezeu poate birui lăcomia de bunuri materiale. De asemenea, El a respins patima stăpânirii sau a dominației asupra altora și a stăpânirii asupra lumii materiale, precum și patima slavei deșarte, a supraaprecierii de sine, în înțelesul că omul are tendința de a se aprecia mai mult decât este în realitate. Toate aceste patimi - lăcomia, stăpânirea asupra altora și slava deșartă - au fost biruite de Mântuitorul Iisus Hristos când a respins cele trei ispite mari din pustie, după ce a postit în pustia Carantaniei patruzeci de zile. Prin urmare, postul de patruzeci de zile al Sfintelor Paști este o participare la postul Mântuitorului Iisus Hristos, dar, în același timp, este o școală de sfințenie, de curățire, de luminare, de schimbare a vieții păcătoase în viață virtuoasă, în viață plină de lumina iubirii față de Dumnezeu prin rugăciune și față de semeni prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire. Amin.

 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

*Predică la Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgo­nirii lui Adam din Rai), rostită în Paraclisul istoric cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din ­incinta Reședinței Patriarhale, 14 martie 2021. Text revăzut de autor.

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   Duminica Izgonirii lui Adam din Rai