Prin încercări către Naşterea în Hristos

Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cu­prinde pe toţi, prieteni şi vrăjmaşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Fiii mei, să nu iu­bim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu ade­vă­rul“.

† TEOFAN,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şidrept-credin­cio­sului popor al lui Dumnezeudin Arhiepiscopia Iaşilor:har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt. (Matei 2, 18)

Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Hris­tos-Domnul,

Ne-a învrednicit Dumnezeu să întâmpinăm şi anul acesta slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ca de fiecare dată, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copii până la cei în vârstă, cu toţii suntem cuprinşi de taina cea negrăită a Întrupării, în­cer­când a o trăi fiecare după putere: înălţând lui Dumnezeu doxologie în biserici, regă­sin­du-ne în jurul mesei şi a căl­du­rii căminului, revărsând puţi­nă ali­nare asupra celor săr­mani sau aflaţi în suferinţă, du­când mai departe tradiţia strămoşească a colindatului.

Cu adevărat, contemplăm astăzi „Taina străină şi prea­slăvită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ies­lea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dum­­nezeu“ ¹. Dumnezeu S-a co­borât printre oameni din mul­ta Sa iubire pentru ei. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, în­cât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“ ²

Aşadar, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste ne­ţărmurită faţă de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slă­bi­ciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre părtăşia cu Dumnezeu, calea spre viaţa veş­nică şi nestricăcioasă, pe care o am pierdut-o prin căde­rea lui Adam. De aici bucuria care a cuprins sufletele celor care au fost martorii Naşterii lui Hristos; de aici bucuria creş­tinilor de-a lungul veacu­rilor; de aici şi bucuria noastră, a celor de astăzi.

Dreptmăritori creştini, iubiţi şi iubitori de Hristos,

Născându-Se Hristos, înge­rii cerului şi o parte dintre oameni s-au bucurat. Îngerii lău­dau pe Dumnezeu, zicând: „Sla­vă întru cei de sus lui Dum­ne­zeu şi pe pământ pace, între oa­meni bunăvoire“ ³. „Ca teme­lie a păcii şi a bunei voiri între oameni, spune părintele Dumitru Stăniloae, a fost văzută de îngeri însăşi Naşterea Domnu­lui. Şi mărturia aceasta a înge­rilor a fost vestită oamenilor. Căci în noaptea Naşterii s-a vă­zut oaste mare cerească lău­dând pe Dum­nezeu, pentru a­ceastă temelie a păcii între oameni, pusă de Dumnezeu prin Naşterea Fiului Său ca om, ca Frate al oamenilor, ceea ce a întărit frăţia între ei.“ ⁴ Magii cei în­ţelepţi şi păstorii cei cu­raţi la suflet s-au alăturat în­ge­rilor şi au trăit ei înşişi bucuria Naşterii lui Hristos. 

Cei lipsiţi de înţelepciunea dumnezeiască şi murdari la suflet nu s-au bucurat însă de a­ceasta. Dimpotrivă, i-au fost chiar vrăjmaşi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spu­ne: „Hris­tos, chiar de la început, a fost în­tâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întâmplat aceasta chiar de când era în faşă!“ ⁵. Aflând de Naşterea lui Me­sia, „regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el“ ⁶. În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uci­derea pruncilor din Betleem. Pen­­tru a scăpa de prigoană, Sfân­ta Fecioară Maria, bătrâ­nul Iosif şi Pruncul Iisus se refugiază în Egipt, înfruntând greu­tăţile unei călătorii obositoare şi plină de primejdii.

Bucuria trăirii credinţei şi suferinţa pricinuită de po­triv­nicii acesteia, mărturisirea a­de­vărului şi lupta împotriva acestuia s-au împletit de-a lungul istoriei Bisericii creştine. Mântuitorul Însuşi i-a prevenit pe ucenicii Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi“ ⁷.

Începând cu persecutarea din primele trei veacuri a celor ce credeau în Hristos şi până la cruda prigoană îndreptată, în mod special, împotriva Bisericii Ortodoxe în veacul XX, credin­ţa creştină s-a confruntat cu o vrăjmăşie continuă.

Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creş­ti­ni­lor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Ne gândim, în pri­mul rând, la fraţii noştri creştini ortodocşi din Siria care au trăit anul acesta, 2013 de la Naş­te­rea lui Hristos, groaza unei prigoane tot atât de sângeroase ca cele de pe vremea lui Dio­cle­ţian sau Stalin. În ţara în care, spune Scriptura, pen­tru prima dată „ucenicii (lui Hristos) s-au numit creştini“ ⁸, în teritorii unde se mai vorbeşte încă lim­ba Mântuitorului, limba ara­ma­i­că, în acest leagăn al creş­tinătăţii, sute şi mii de creştini au fost ucişi, multe tinere creş­tine au fost batjo­corite, doi arhierei ortodocşi au fost răpiţi, 46 de biserici şi mănăstiri ortodoxe au fost distruse. Dacă adăugăm la aces­tea, violenţa similară îndreptată asupra altor creştini din Siria sau asupra celor din Egipt şi alte ţări africane şi asiatice, vedem amploarea furtunii dezlănţuite asupra unei părţi a lumii creş­tine. Şi aceasta se petrece în anul 2013.

Iubiţi credincioşi,

În viaţa omenirii au fost momente de cer senin şi mo­mente de furtună. Şi precum în trecut aşa şi astăzi, creşti­nă­tatea este chemată în orice situaţie să fie în stare de veghe. „Fiţi treji!“, ne spune Scriptura ⁹; „Deş­teap­tă-te, române“, în­deamnă imnul naţional. Starea de veghe, de priveghere şi atitudinea de deşteptare continuă şi curaj mărturisitor defi­nesc viaţa creş­tinului adevărat. „În lume ne­cazuri veţi avea“, ne avertizează Hristos Domnul. Şi tot El ne spune: „Dar în­drăzniţi. Eu am biruit lumea“ ¹⁰. Dom­nul Hristos ne face păr­­taşi acestei biruinţe şi pe noi fraţii Săi, căci Hristos, „fă­cându-se Frate cu noi, noi toţi devenim fii ai Tatălui ceresc împreună cu El şi fraţi între noi“ ¹¹.

Ca fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc avem încre­din­ţarea că Fratele nostru mai ma­re, Hristos Domnul, iu­birea Tatălui şi adumbrirea Duhului Sfânt nu ne vor părăsi. „Nu te voi lăsa, nici nu te voi pără­si“ ¹², zice Domnul. Pen­tru aceea, în ceas de întristare, sau de pri­goană mani­fes­tată într-o for­mă sau alta, să zicem: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu (...)? Nădăjduieşte în Dumne­zeu (...); mân­tui­rea feţei mele este Dumnezeul meu“ ¹³ sau „Dom­nul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?“ ¹⁴.

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos,

Vieţuirea creştină în zilele noastre este pe cât de fru­moasă şi dătătoare de bucurie, sens şi lumină, pe atât de dificilă. Este calea străbătută de Hristos de la Cruce la În­viere. Altă cale spre Înviere, adică spre pace şi bucurie în Duhul Sfânt, nu e­xistă în afară de răstignire şi trecere prin necazuri, ispite şi a­desea persecuţii. De ce aceasta? Ne răs­punde Sfântul Ioan Evanghelistul: Hristos „Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi“ ¹⁵, a­dică pentru toţi, inclusiv pentru cei ce ne urăsc, ne doresc răul sau ne prigonesc. Aceasta este împli­nirea poruncii lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, bine­cu­vântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi“ ¹⁶. „Che­mând pe toţi - spune părintele Sofro­nie, ucenicul Sfântului Si­luan Athonitul - spre a păzi po­runca lui Hristos: «iubiţi pe vrăj­maşii voştri», Biserica se aşază între toate puterile ce se duşmănesc între ele, iar mânia de care sunt pline acele puteri, întâlnind Biserica în calea sa, năvăleşte asupra ei. Biserica, în­să, înfăptuind lu­crul lui Hris­tos pe pământ, adică mântuirea întregii lumi, conştient ia asupră-şi povara mâniei tuturor, precum şi Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii. Şi dacă Hristos, în această lume a păcatului, a fost prigonit şi ne­voit să sufere, atunci şi adevă­rata Biserică a lui Hristos va fi prigonită şi va suferi. Este le­gea duhovnicească a vieţii în Hristos, de­spre care a vorbit Însuşi Hristos şi Apostolii; iar dumne­zeiescul Pavel a exprimat-o hotărât în astfel de cuvinte: «toţi care voiesc să tră­ias­că cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi» (II Timotei 3, 12). Nici propovăduirea Biseri­cii, care este acelaşi cuvânt: «Iubiţi-vă vrăjmaşii», nu încape în lume, şi de aceea lumea în toate veacurile a prigonit şi va pri­goni adevărata Biserică“ ¹⁷.

Singura atitudine posibilă, aşadar, în viaţa unui creştin şi în Biserica lui Hristos este iubirea care, în jertfa ei, îi cu­prinde pe toţi, prieteni şi vrăj­maşi. Cu o condiţie pe care ne-o spune Sfântul Ioan Evan­ghe­listul: „Fiii mei, să nu iu­bim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu ade­vă­rul“ ¹⁸. A iubi „cu fapta şi cu adevărul“ în­seam­nă: rugă­ciune neîn­cetată pentru toţi, în special pentru vrăjmaşi, fapta cea bună pentru cel aflat în nevoie, cunoaş­terea şi trăirea adevărului de credinţă, propovăduirea Evan­gheliei lui Hristos celor care nu-L cunosc îndeajuns sau Îi sunt potrivnici, solida­ri­zarea cu cei care suferă din cauza cre­dinţei lor sau a ne­drep­tăţilor de orice fel.

De aceea, în aceste zile sfinte de prăznuire a Naşterii Dom­­­­­nului, să ne îndreptăm ini­ma în rugăciune către Dum­nezeu pentru toţi cei care su­fe­ră din cauza credinţei lor în Si­ria şi în alte zone ale lumii. Din multul sau puţinul nos­tru material să facem parte celui în suferinţă aflat, mai aproape sau mai departe de noi. Să ve­ghem ca adevărul de cre­dinţă să fie propovăduit cu tărie, ca guvernanţii să câr­mu­iască treburile ţării inspirându-se din Scriptură, din tradiţiile sănă­toase ale înaintaşilor şi din tot ceea ce e autentic ro­mânesc, eu­ro­pean şi uman. Familia creş­tină, formată din bărbat, femeie şi pruncii lor, să fie apărată ca bunul cel mai de preţ, împreună cu credinţa şi valorile neamului.

Străduindu-ne să împlinim acestea, Hristos „va lua chip în noi“ ¹⁹ ca altădată trup din pântecele Preasfintei Fecioare Ma­ria. Împlinind, cu ajutorul lui Dumnezeu, cele rânduite de Bi­serică, ne vom bucura de pacea şi lumina Betlee­mului, vom înţelege „taina minunată a u­nui Dumnezeu Care, cu toată mărirea Lui necuprinsă, Se coboară atât de mult, încât Se face purtătorul personal al simţămintelor noastre, al legăturilor noastre cu lumea şi cu semenii noştri, al spe­cifi­cu­lui uman“ ²⁰.

Dumnezeu să ne cuprindă pe toţi în mila iubirii, iertării şi binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“ ²¹.

Vă îmbrăţişez pe toţi întru lu­mina şi bucuria Naşterii Dom­nu­lui, dorindu-vă tuturor zile fru­moase de praznic şi un An Nou bineplăcut Domnului cu sănă­tate în familie şi pace în lume.

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice

¹ Cântarea a IX-a, Utrenia Naş­terii Domnului, în Mineiul pe decembrie, Edi­tura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ­ne, Bucureşti, 2005, p. 445.

² Ioan 3, 16.

³ Luca 2, 13-14.

⁴ „Naşterea Domnului şi valoarea omului“, în Dumitru Stăni­loae, Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1942-1993). Opere complete 3, Editura Ba­silica a Patriarhiei Române, Bucu­reşti, 2012, p. 764.

⁵ Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, traducere, introducere, indici şi note de pr. D. Fecioru, Editura In­stitutului Biblic şi de Misiune al Bi­se­ricii Ortodoxe Ro­mâne, Bucureşti, 1994, p. 103.

⁶ Matei 2, 3.

⁷ Ioan 15, 20.

⁸ Faptele Apostolilor 11, 26.

⁹ 1 Petru 5, 8.

¹⁰ Ioan 16, 33.

¹¹ Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 763-764.

¹² Evrei 13, 5.

¹³ Psalmi 41, 6-7.

¹⁴ Psalmi 26, 1-2.

¹⁵ 1 Ioan 3, 16.

¹⁶ Matei 5, 44.

¹⁷ Arhim. Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducere din limba rusă de ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 128-129.

¹⁸ 1 Ioan 3, 18.

¹⁹ cf. Galateni 4, 19.

²⁰ Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 762.

²¹ Luca 2, 14.