În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Protosinghelul Mihail Băcescu, slujitor evlavios și duhovnic înțelept (1965-2020)
Am aflat cu tristețe despre trecerea din această viață a părintelui protosinghel Mihail Băcescu, preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov.
Părintele Mihail Băcescu s-a născut la data de 4 februarie 1965, în orașul Iași, fiind al doilea copil al evlavioșilor creștini Ștefan și Geta, primind la Botez numele de Mihail Cristian. După terminarea liceului și a stagiului militar, a lucrat pentru o vreme ca tehnician veterinar.
În anul 1988, la vârsta de 23 de ani, ascultând cu luare aminte de îndemnul Mântuitorului Hristos, Care spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), tânărul Mihail s-a hotărât să urmeze viața monahală, intrând ca viețuitor în obștea Mănăstirii Gura-Motrului din județul Mehedinți.
La praznicul Bunei Vestiri din anul 1989, a fost tuns în treapta de rasofor, iar în ziua Înălțării Sfintei Cruci a aceluiași an a fost tuns în treapta de monah, primind numele Mihail. Între anii 1990 şi 1995, a urmat cursurile Seminarului Teologic Sfântul Grigorie Teologul din Craiova, iar între anii 1998 şi 2002 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă, Secţia Pastorală, din aceeași localitate.
În anul 1990, a fost hirotonit ierodiacon, iar un an mai târziu ieromonah. În anul 1995, Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, văzând activitatea și smerenia tânărului ieromonah Mihail Băcescu, i-a acordat rangul de protosinghel.
Din anul 2002, părintele Mihail se transferă ca preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov, unde va sluji cu multă jertfelnicie timp de 18 ani.
În urma unor grele suferințe, purtându-și crucea cu smerenie și răbdare până la sfârșit (Matei 10, 22), părintele Mihail Băcescu a trecut la Domnul în ziua de 13 decembrie 2020.
Părintele protosinghel Mihail Băcescu rămâne în memoria maicilor, ucenicilor săi și a tuturor celor ce l-au cunoscut ca fiind un monah milostiv, smerit, dar și un duhovnic răbdător și înțelept.
În aceste momente de vremelnică despărțire, întru așteptarea Învierii de obște, adresăm Mănăstirii Pasărea și tuturor fiilor duhovnicești ai părintelui Mihail Băcescu cuvânt de mângâiere și compasiune.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său, protosinghelul Mihail, împreună cu sfinții din cer, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toţi cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui protosinghel Mihail Băcescu, preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov, săvârșită joi, 16 decembrie 2020, la Mănăstirea Pasărea.