„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”

Iată-ne, din nou, înveșmântați în haine de sărbătoare și colindând colind străbun pentru a sărbători Crăciunul. Slăvit să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care a trimis în lume pe Fiul Său din marea Sa iubire și purtare de grijă față de mântuirea neamului omenesc. „Să se nască / și să crească / să ne mântuiască” (colind creștin).

Crăciunul sau Naște­rea Domnului este sărbătoarea păcii, bucuriei și unirii omului cu Dumnezeu, cum spune Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu S-a făcut Om ca omul să devină Dumnezeu” (să se îndumnezeiască), să redevină Fiul lui Dumnezeu după har.

Pentru acest atât de mare și prețios dar, lumea creștină și toate neamurile care au crezut în Fiul lui Dumnezeu – Mântuitorul lumii și au primit lumina Evangheliei lui Hristos tresaltă de bucurie și-I aduc prinos de recunoștință Pruncului născut în peștera din Betleemul Iudeii, adresându-I rugăciune în colind de cinstire și prăznuire și transformând pământul, pentru câteva zile, în leagănul lui Dumnezeu, în care să fie legănat, adorat și iubit Fiul Său născut după trup din Fecioara Maria și înfășat cu scutecul celei mai sfinte și unice iubiri, care se cuvine numai Lui, pentru coborârea Sa din Cer la noi și printre noi, păcătoșii, „pentru noi și pentru a noastră mântuire” (Simbolul de Credință) (…)

Drept răspuns la marea iubire a lui Dumnezeu, prin pogorârea Fiului Său la noi, cerul și pământul s-au reunit, îngerii și oamenii dând împreună slavă Celui Atotbun și Milostiv și aducând fiecare daruri pe măsură (…)

Cuvintele „Pe pământ pace și între oameni bunăvoire” le-am putea, însă, interpreta și ca proiectul lui Dumnezeu cu umanitatea, care, prin Întruparea Fiului Său, era chemată la vreme de pace și bună înțelegere, de respect reciproc și bună conviețuire între toate neamurile pământului. Acest lucru a fost profețit, în mod simbolic, cu 600 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului de Sfântul Prooroc Isaia: „(Atunci) Lupul va paște la un loc cu mielul, leul va mânca paie cu boul și șarpele cu țărână se va hrăni. Nimic rău și vătămător nu va fi în muntele Meu cel Sfânt, zice Domnul” (Isaia 65, 25).

Lucrurile, însă, din cauza slăbiciunilor omenești, naturii căzute a omului și uneltirilor celui care este tatăl dezbinării și al nedrep­tății și lucrează cu răutate și viclenie împotriva planului lui Dumnezeu, nu au intrat în rânduiala dorită de Dumnezeu și vestită de îngeri. De ce? Pentru că Dumnezeu nu constrânge niciodată libertatea omului de a alege să meargă pe ce cale dorește.

Dimpotrivă, Iisus-Pruncul, Care a venit ca Domn al Păcii, a fost primit cu ostilitate și dușmănie, iar Irod s-a pornit împotriva Lui cu răutate și război, dorind să compromită planul lui Dumnezeu. Uciderea celor 14.000 de prunci din porunca lui Irod în Betleemul Iudeii este primul act criminal împotriva lui Dumnezeu, Izvorul vieții, și prima crimă împotriva umanității, care a avut loc după Întruparea Mântuitorului (…)

Nici neamul nostru românesc și creștinesc n-a fost ocolit de astfel de evenimente nefericite de-a lungul istoriei sale de popor român și creștin de 2000 de ani (…)

Minunea și dreptatea lui Dumnezeu, însă, s-au arătat ca și la Nașterea Mântuitorului, „la plinirea vremii”, căci, iată, la plinirea vremii, acum exact 100 de ani, la 1 Decembrie 1918, Dumnezeul părinților noștri a auzit strigătul de durere și disperare al stră­moșilor și a refăcut unitatea pământurilor și provinciilor româ­nești, unindu-le într-o singură țară, o singură națiune, o singură Sfântă Biserică Ortodoxă strămo­șească, ca semn al dreptății Sale veșnice și de netăgăduit.

Am sărbătorit anul acesta, împreună, toți fiii acestui neam, Centenarul Marii Uniri. România nu mai este astăzi atât de mare cum era Regatul României la 1 Decembrie 1918, dar este o țară independentă și suverană, cu un popor demn, liber, luminat, creator și muncitor, care și-a cinstit înaintașii cum se cuvine, aducându-le pe parcursul unui an întreg prinos de recunoștință.

La Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018, 150.000 de români din toate provinciile Țării au aniversat Unirea și i-au comemorat pe marii făuritori ai ei. Însuși Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, având alături pe Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, și o bună parte a ierarhilor Sfântului Sinod, a adus lumină și strălucire acestei sărbători mari și unice.

De altfel, Biserica Ortodoxă a făcut poporului român, de Centenar, un mare dar – Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, singurul proiect național realizat prin lupta, jertfa și dăruirea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, a ierarhilor, preoților și poporului român, ca ofrandă adusă lui Dumnezeu, Sfântului Apostol Andrei și eroilor care s-au sacrificat pentru idealul Unirii. Catedrala este chezășia că, în următoarea sută de ani, Țara, Poporul și Biserica vor rămâne în unitate, prețuind, păstrând și sporind moștenirea lăsată de strămoși.
Dragi maramureşeni, oşeni şi sătmăreni risipiți printre neamuri, au trecut aproape 30 de ani de când ați ales străinătatea pentru un trai mai bun și ați fost liberi și, poate, chiar constrânși să o faceți din cauza unei defectuoase administrări a țării și a chivernisirii bogățiilor ei în ultimele trei decenii.

Poporul ales (poporul lui Israel), eliberat de Dumnezeu din robia egipteană, a peregrinat 40 de ani prin pustiul Arabiei până a ajuns în Canaan – Pământul Făgăduinței. Și voi sunteți străini și peregrini în lumea în care trăiți acum. Pentru voi, țara care v-a primit nu este „acasă”. Pământul Făgăduinței pentru voi este România, unde este Țara și Biserica voastră, unde trăiesc bătrânii voștri, părinții sau unde unii dintre ei își dorm somnul de veci, străjuiți și vegheați doar de crucile de la mormintele care sunt părăsite, căci nu mai are cine să le îngrijească și împodobească ori să aprindă o lumânare din când în când.

Vă îndemnăm să nu rupeți legătura dragostei cu ei, cu Biserica și Țara voastră, ci, mai degrabă, gândiți-vă la o reîntoarcere acasă spre a pune toți umărul la reconstrucția țării noastre, înainte de a fi prea târziu, înainte de a se pustii pământul părinților noștri și de a dispărea neamul nostru. Să refacem împreună pacea lui Dumnezeu în termeni creștinești și unitatea națională a neamului nostru; acea pace pe care au cântat-o îngerii lui Dumnezeu la Nașterea Domnului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învăță­torilor și primarilor gospodari)” tocmai din îngrijorarea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești, căci ea vede și simte cel mai dureros cum se sting și ne mor satele noastre dragi și sfinte care erau cândva pline de viață, de credință, de frumusețea portului, graiului, obiceiurilor și tradițiilor noastre unice, care ne-au dus faima în toată lumea.

Cine să mai mângâie bătrâ­nețile părinților voștri dacă nu voi?! A mai rămas doar Dumnezeu, Biserica și preotul. Biserica este acum și așezământ sacru și spital și școală și așezământ social, iar preotul este și sacerdot și învățător și medic și asistent social. Nimic nu e cum a fost odată. Ne întrebăm: Oare ce va fi cu viitorul acestui neam? Doamne, ocrotește Țara, Biserica și Poporul Român și redă-i demnitatea, măreția, unitatea și gloria de altădată. Redă-ne, Doamne, iubirea de Țară, Biserică și Neam pe care au avut-o înaintașii ce s-au jertfit pe câmpul de luptă, în lagăre și în închisorile comuniste pentru aceste valori veșnice, plătind cu viața ca să ni le lase drept moștenire nouă.

Dragi tineri, înțelepți și credincioși ai neamului nostru creștin, Biserica și națiunea vă închină aceste daruri care sunt ale voastre. Iubiți-le, păziți-le, cultivați-le și apărați-le cu mintea, cu pregătirea, cu dragostea și recunoștința voastră față de înaintașii voștri. Căutați să urmați modelele adevărate de astăzi, care și câte mai sunt vrednice de urmat, dar mai ales nu vă depărtați și nu vă despărțiți de glia strămoșească, de pământul românesc, de Țara și Biserica părinților voștri, care au dureros de mare nevoie de voi ca să le duceți mai departe pentru copiii voștri și urmașii urmașilor noștri. Voi sunteți cea mai mare și neprețuită comoară a Țării, Neamului și Bisericii. Hristos vă iubește și vă prețuiește nespus de mult. Pruncul Iisus iubește copiii și tinerii, îi ocrotește și îi dorește fericiți lângă El, prietenul lor cel mai fidel.

A venit din nou Crăciunul și toate Sfintele Sărbători creștine de iarnă. Nimeni să nu fie trist de sărbători. În fiecare casă, în fiecare familie, în fiecare sat vine Hristos să se nască din nou spre a aduce pacea, bucuria și lumina. Rămâne doar să-I deschidem ușile și ferestrele sufletului și să-L primim colindându-I cu dragoste, recunoștință și credință, căci „pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om” (Simbolul de Cre­dință).

Să arătăm milă și iubire creștină, împlinind fapta bună. Să facem fapte bune, atâtea câte putem noi și din prisosul inimii, spre a aduce un strop de bucurie și mângâiere acolo unde lipsesc și a le arăta fraților noștri bolnavi, abandonați și singuri că Hristos S-a Născut mai ales pentru ei, ca să nu mai trăiască supărați și neîmpăcați, ci fericiți și împliniți că fac parte din familia și poporul lui Dumnezeu, și ei sunt întâi mereu, căci cu ei s-a identificat Hristos: „întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă dorim sărbători sfinte, binecuvântate și pline de bucurii duhovnicești fiecărei familii, fiecărei comu­nități parohiale și monahale și tuturor românilor dreptcredincioși de pretutindeni. La mulți și binecuvântați ani!