Suntem datori să ne străduim să trăim în lumina credinţei şi învăţăturii creştine

Primii creştini au mărturisit credinţa şi învăţătura creştină, au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin trăirea lor zi de zi, clipă de clipă, prin iubirea dintre ei, ajutându-se ca fraţi în Hristos. Această iubire a uimit pe păgâni, făcându-i pe aceştia să rostească cuvintele: „Iată cât de mult se iubesc creştinii între ei“.

IPS PIMEN,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu pă­zita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Prăznuim faptul dumnezeiesc în care credem, în care ne mântuim şi pe care îl mărtu­ri­sim în Simbolul credinţei noastre creş­tine - Crezul, şi anume: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ce­ruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om“.

Naşterea cu trup a Dom­nu­lui nostru Iisus Hristos este nu­­mită de Sfântul Apostol Pa­vel „marea taină a creştină­tă­ţii, a dreptei noastre credinţe creştine“ (I Tim. 3, 16). Tainele dreptei noastre credinţe se în­ţe­leg, după cum scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, „prin cre­din­ţă şi tăcere“. Ele, tainele lui Dum­nezeu, nu se pot înţelege pe de­plin cu mintea; ele se în­ţe­leg, cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 13, 9, 12), doar „în parte“, prin credinţă, credinţă care ne este dată în dar de Dum­­nezeu. Acest dar dumne­ze­­iesc trebuie păstrat şi sporit prin harul lui Dumnezeu care ni se împărtăşeşte în cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, înce­pând cu cea a Botezului şi pli­nindu-se cu cea a Euharis­tiei, adică împărtăşirea cu Prea­­sfântul Trup şi Sânge al Dom­nului nostru Iisus Hristos. A­cest dar sporeşte şi prin stră­daniile noastre duhovniceşti de curăţire de păcate în Sfânta Tai­nă a Spovedaniei şi, nu în ul­timul rând, prin faptele cele bune prin care ajutăm pe „fraţii prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos“.

Aceasta este viaţa creştină pe care Dumnezeu o cere de la noi. Prin acest fel de trăire a ei s-a răspândit în lumea păgână credinţa şi învăţătura creştină cu preţul jertfirii vieţii pămân­teşti, adică în „chip muceni­cesc“, după cum ne învaţă Sfân­tul Ioan Gură de Aur.

Acest mod de răspândire şi primire a credinţei creştine ne este arătat de Tertulian, unul dintre scriitorii bisericeşti din veacul al III-lea, în cuvintele: „Oridecâteori suntem seceraţi de voi, ne facem şi mai nume­roşi; sămânţa e chiar sângele creş­tinilor“. Primii creştini au măr­turisit credinţa şi învăţă­tura creştină, au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hris­tos prin trăirea lor zi de zi, cli­pă de clipă, prin iubirea dintre ei, a­ju­tându-se ca fraţi în Hris­tos. Această iubire a uimit pe pă­gâni, făcându-i pe aceştia să ros­tească cuvintele: „Iată cât de mult se iubesc creştinii între ei“. Ei se iubeau ajutându-se în toa­te câte zideau sufleteşte şi adu­ceau mângâiere celor aflaţi în lipsuri şi dureri. Ei „se iu­beau“, după cum scrie Minu­cius Felix, „aproape înainte de a se cu­noaşte“. Despre acestea să as­cul­tăm câteva învăţături dintr-o scriere numită Scrisoa­re către Diognet, perlă a literaturii creştine din primele trei secole:

„Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pă­mân­tul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcă­minte [...] urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată [...]. Se căsă­to­resc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. Întind ma­să comună, dar nu şi patul. Sunt în trup, dar nu tră­iesc du­pă trup. Locuiesc pe pă­mânt, dar sunt cetăţeni ai cerului. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile. Iubesc pe toţi, dar de toţi sunt prigoniţi. Nu-i cunoaşte nimeni, dar sunt osân­diţi, sunt omorâţi, dar dobândesc viaţa. Sunt să­raci, dar îm­bogăţesc pe mulţi; sunt lipsiţi de toate, dar în toate au de pri­sos. Sunt înjosiţi, dar sunt slă­viţi cu aceste înjosiri; sunt hu­liţi, dar sunt îndreptăţiţi. Sunt ocărâţi, dar binecuvântează; sunt insultaţi, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răi; sunt pedepsiţi, dar se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţă“.

IUBIŢI FII DUHOVNI­CEŞTI,

Această trăire creştină ne-o cere Dumnezeu să o avem şi noi cei de astăzi. Dacă în vechime unii oameni au tăgăduit faptul întrupării Fiului lui Dumnezeu şi s-au lepădat de adevărurile credinţei şi învăţăturii creştine, alţii au falsificat învăţătura creştină, înstrăinându-se de Dumnezeu, devenind eretici. As­tăzi sunt oameni care tăgă­du­iesc rădăcinile, temelia creş­tină a culturii europene promo­vând (încurajând) li­bertinajul, socotind păcatul sub orice for­mă ar fi el ca un fapt normal, mai mult, ca un drept personal de a-l săvârşi, punându-l chiar sub protecţia legilor statului, ca un drept universal al omului, arătând: păcatul nu înseamnă ceva dăunător nici omului, ca persoană privată, şi nici societăţii umane, spunând răului bine şi binelui rău. Aceasta arată culmea pervertirii persoanei umane.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Luând aminte la această sta­re sufletească a unei părţi din lumea actuală, nu trebuie să ne împuţinăm sufleteşte. Sfântul Ioan Gură de Aur spu­nea la vremea sa: „Lumea de astăzi nu este mai rea, mai pă­cătoasă decât cei de dinaintea noastră“. Ca urmare, suntem datori să ne străduim să trăim în lumina credinţei şi învăţă­tu­rii creştine, să trăim în Hristos Care este „Lumina lumii“, du­pă cum El Însuşi ne-a spus-o în Sfânta Evanghelie: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi ur­mea­ză Mie nu va umbla în în­tu­neric, ci va avea lumina vie­ţii“ (Ioan 8, 12).

Această lumină a călăuzit întreaga creştinătate de-a lungul celor 2.000 de ani; această lumină a inspirat pe scriitori, pe oamenii de ştiinţă, începând cu cei trei magi care au venit de la mari depărtări să se închine Celui născut în peştera din Betleem; această lumină ne călăuzeşte şi pe noi cei de as­tăzi; de această lumină ne îm­părtăşim pe deplin atunci când primim din Sfântul Potir Prea­sfântul Trup şi Sânge al Mân­tuitorului nostru Iisus Hristos, rostind la sfârşitul Sfintei Liturghii cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată...“. În­cre­dinţaţi de acest adevăr, distinşii creştini aduc de mici la Sfânta Împărtăşanie pe copiii lor, iar noi, cei mari, ne stră­duim să ne pregătim prin post şi rugăciune, prin spovedanie şi prin faptele de milostenie pentru a ne apropia cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste de Sfântul Potir pentru a primi Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Sfânta Împăr­tă­şanie să ne fie spre viaţă veş­nică şi nu spre osândă veşnică, cum spune Sfântul Apostol Pa­vel (I Cor. 11, 27-30).

Să luăm aminte la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Mulţi cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împăr­tăşesc, iar alţii de două ori, alţii de multe ori [...] Aşadar, care sunt nouă mai primiţi? Cei de o dată? Cei de mai multe ori? Cei de puţine ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului curat, cei ce cu inima curată, cei ce cu viaţa ne­prihănită. Cei ce sunt în acest fel, totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată“.

Să-l ascultăm şi pe Sfântul Ioan Damaschin, care povăţu­ieş­te la fel ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pe mulţi îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu aşa cum se cade, după lege, a-L primi în Sfântul Post şi în Ziua de Paşti, cu gândul şi cu mintea curată. Ci se cade să păzim Sfântul Post întru nevinovăţie şi să ne cură­ţim cugetul şi aşa să ne împăr­tăşim... Drept aceea, mulţi primesc a­ceastă dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfân­ta Jertfă? Oare ca cei care o da­tă pe an sau mai rar se împăr­tăşesc, sau ca cei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiţi, că aceia ce au cuget curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca a­ceia de-a pururea să se aproprie. Iar, de nu sunt aşa, atunci niciodată să nu se împărtă­şeas­că. Dar oare pentru ce? Pentru că spre judecata lor o pri­mesc, spre osândă, spre pe­deapsă şi chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi Sângele Domnului“.

Vă întâmpinăm la acest paznic împărătesc al Naşterii Domnului cu urarea tradiţio­nală: „Sărbători fericite, Anul Nou cu sănătate şi bună spo­rire în toate cele bune“.

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea ru­gă­tor,

†  PIMEN,
ARHIEPISCOP AL SUCE­VEI ŞI RĂDĂUŢILOR