Toţi creştinii sunt mărturisitori ai Învierii

Iată că am săvârşit perioada postului şi am ajuns la sfârşitul celor 40 de zile care sunt încununate de praznicul Învierii Domnului. Acest post nu a fost aşezat întâmplător înaintea marii sărbători, ci a fost gândit de Sfinţii Părinţi ca o pregătire, pentru a înţelege şi a ne face părtaşi pe cât putem tainei Învierii Domnului. Mântuitorul Însuşi a postit 40 de zile înainte de a începe propovăduirea Evangheliei, dându-ne astfel exemplu, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „De aceea şi Iisus posteşte patruzeci de zile, ca să ne arate leacurile mântuirii“ (Omilii la Matei, Bucureşti, 1994, p. 154).

În urma pregătirii prin post şi rugăciune ne facem părtaşi luminii Învierii şi la rândul nostru vestim Învierea Domnului, devenind astfel mărturisitori ai Învierii Lui. Pe lângă faptul că toţi creştinii sunt mărturisitori ai Învierii Domnului, au fost şi martori direcţi ai Învierii Acestuia, martori ce au vestit această taină. Deşi numim martori ai Învierii pe Femeile Mironosiţe şi pe Sfinţii Apostoli fiindcă L-au văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos după Înviere, ei nu au participat la momentul exact al Învierii Domnului, căci Mântuitorul a trecut prin piatra de la uşa mormântului aşa cum a trecut prin uşile încuiate, când li S-a arătat Apostolilor după Înviere, şi tot ce ştim despre taina Învierii aflăm de la Sfântul Apostol Pavel care spune că trupul Domnului supus putrezirii prin înviere s-a îmbrăcat întru neputrezire, trupul Lui muritor s-a îmbrăcat întru nemurire; trupul cel firesc s-a schimbat în trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 44, 53); moartea a fost înghiţită de viaţă (II Corinteni 5, 4). Hristos odată înviat din morţi, nu mai moare pentru că moartea nu mai are stăpânire peste El (Romani 6, 9).

Moartea - „premisa învierii trupului“

În iconografia ortodoxă, Învierea Domnului este reprezentată îndeosebi prin două scene ce ţin să arate această mare taină. Într-una din reprezentările iconografice ale Învierii Domnului se înfăţişează pogorârea la iad a Mântuitorului şi ridicarea protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, aşa cum reiese şi din cântările pascale: „Adam prin înşelăciune împiedicându-se, jos s-a pogorât în prăpastia iadului; dar Tu, Cel ce eşti din fire Dumnezeu milostiv, Te-ai pogorât spre căutarea Lui şi, pe umeri purtându-l, împreună l-ai înviat“ (Penticostar, Duminica a 7-a după Paşti (a Părinţilor de la Sinodul I Ecumenic), Bucureşti, 1936, p. 267).

Astfel, având în vedere că primii care au aflat de biruinţa Mântuitorului asupra morţii sunt protopărinţii noştri, Adam şi Eva, îi putem numi pe aceştia martori ai Învierii Domnului.

Mântuitorul Iisus Hristos nu Se coboară în iad ca pedeapsă pentru păcat, fiindcă El nu a avut păcat, ci pogorârea Lui la iad „trebuie înţeleasă ca o apropiere specială a Sa de sufletele de acolo, pentru ca acelea care au pus în viaţa de aici prin credinţă o temelie a mântuirii lor să poată, prin această apropiere a lui Iisus de ele, să se înalţe la mântuire“ (pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos sau restaurarea omului“, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 337).

Biruinţa lui Hristos asupra morţii are loc în momentul morţii Acestuia pe Cruce: „Aşadar, învierea ca fapt în adâncime şi în spirit s-a petrecut exact în momentul morţii şi moartea e premisa învierii trupului, această înviere cu trupul s-ar fi putut înfăptui îndată după moarte; dar, pentru ca moartea Lui să nu pară iluzorie oamenilor, a lăsat Trupul Său să zacă în mormânt trei zile şi în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad“ (pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos...“ p. 333).

În aceeaşi icoană a pogorârii la iad a Mântuitorului, Acesta este reprezentat stând cu picioarele pe două uşi care sunt aşezate sub formă de cruce. Aceste uşi reprezintă uşile iadului care au fost sfărâmate de Mântuitorul Hristos. El a sfărâmat uşile iadului prin puterea dumnezeiască, căci El este în acelaşi timp Dumnezeu şi om.

Martorii Învierii

Într-o altă reprezentare iconografică a Învierii Domnului sunt înfăţişate Femeile Mironosiţe care stau lângă mormântul Mântuitorului, iar îngerul le arată mormântul gol şi giulgiurile cu care a fost înfăşurat trupul Domnului. Cu toate că din Sfintele Evanghelii aflăm că primii martori ai Învierii sunt Femeile Mironosiţe care au venit la mormânt dis-de-dimineaţă ca să ungă cu aromate trupul Mântuitorului, totuşi nu ele sunt cele care L-au văzut primele pe Domnul Iisus înviat, ci, aşa cum dau mărturie Sfinţii Părinţi, Maica Domnului este cea care L-a văzut prima pe Mântuitorul înviat.

Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Învierii ne prezintă lângă mormântul Domnului două femei cărora îngerul le arată mormântul gol şi giulgiurile, una dintre femei este îmbrăcată într-un veşmânt roşu care are pe el trei stele. Culoarea roşie este folosită în iconografia ortodoxă pentru veşmântul Maicii Domnului, iar cele trei stele arată întreita feciorie a Maicii Domnului: înainte de naşterea, în timpul naşterii şi după naşterea lui Iisus Hristos (pr. prof. Mircea Chialda, „Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului“, în Studii Teologice, XXXIII (1981), nr. 5-6, p. 330). Sfinţii Evanghelişti nu o menţionează pe Maica Domnului ca martor al Învierii, ci pe Femeile Mironosiţe şi pe Sfinţii Apostoli, deoarece mărturia unei mame în favoarea fiului ar fi fost pusă sub semnul îndoielii şi nu ar fi fost primită de iudei. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei spune: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul“ (Matei 28, 1), astfel „cealaltă Marie“ este Maica Domnului.

De altfel, este de neconceput că Maica Domnului a stat tot timpul lângă Mântuitorul în timpul pătimirii Lui, iar în timpul Învierii Lui ea să nu fi fost prezentă. Despre faptul că Maica Domnului a stat aproape de Crucea Mântuitorului găsim mărturie în Sfintele Evanghelii, dar şi în scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul care spune: „Atunci când a avut loc încercarea Domnului şi alte femei Îl însoţeau la Răstignire, ele stăteau departe, şi când L-au răstignit, de asemenea stăteau departe şi priveau. Însă cele două Marii iubeau mai aprins pe Domnul şi participau la neliniştile Maicii Sale Preacurate şi la durerile ei, când vedeau îndrăzneala şi curajul cugetului ei, cât de aproape se găsea de Crucea Fiului ei“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Viaţa Maicii Domnului“, trad. şi postfaţă diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 87).

Aşa cum citim în Sfintele Evanghelii şi cum reiese şi din cuvintele de mai sus ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Maica Domnului nu s-a despărţit de Mântuitorul în timpul Pătimirii Lui, ci a stat lângă El, suferind împreună cu El, aşa cum îi prorocise dreptul Simeon că prin sufletul ei „va trece sabie“ (Luca 2, 35).

Maica Domnului - „vrednică să vadă înaintea tuturor pe Domnul şi Fiul ei“

Maica Domnului nu s-a despărţit de Mântuitorul în timpul Pătimirii Lui şi la fel a stat lângă mormântul Acestuia, cum ne arată Sfântul Maxim Mărturisitorul care spune: „Dar Maica fără prihană nu se despărţea de mormânt, şi vedea şi auzea tot ce se petrecea şi se spunea. A văzut marele cutremur care i-a trezit pe cei ce dormeau dintru început, care a adormit străjile şi a rostogolit piatra şi mai apoi din nou trezirea străjilor şi intrarea lor în cetate. Toate acestea n-au putut să le vadă femeile care s-au dus şi care s-au întors mai apoi, dar fericita Maică a Domnului, robită de dragostea Fiului ei, şi care a rămas fără să se despartă de mormânt, a fost martorul ocular la toate acestea şi a văzut şi slăvita Sa înviere“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Viaţa ...“, p. 88).

 [...]

Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur şi păstorii de suflete din eparhii au fost şi ei mărturisitori ai Învierii Domnului, căci „vocaţia păstorilor de suflete (episcopi şi preoţi) şi a întregii Biserici se fundamentează pe mărturisirea Învierii Domnului“ († prof. univ. dr. Irineu Popa, „Iconomia plinirii vremilor în Iisus Hristos“, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2014, p. 609).

Prin vestirea şi propovăduirea Învierii Domnului a fost alungată tristeţea cauzată de moarte, a fost alungat întunericul păcatului şi viaţa pământească a primit un sens şi o finalitate în viaţa veşnică, care este promisă de Hristos nu numai sufletelor, ci şi trupurilor.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim şi noi mărturisitori ai Învierii Lui, căci nu numai păstorii, episcopi şi preoţi, trebuie să o mărturisească, ci noi toţi cei ce suntem creştini suntem datori să o mărturisim, ca fii ai Aceluiaşi Tată ceresc şi fraţi ai Domnului Iisus Hristos Cel înviat a treia zi din morţi.

Vă reamintim, iubiţi părinţi, fraţi şi surori, că în Duminica a 3-a după Paşti, a Mironosiţelor, în ziua de 26 aprilie, vom prăznui „Aducerea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei“, sărbătoare ce are o însemnătate deosebită pentru arhiepiscopia noastră şi de aceea Vă îndemnăm să veniţi cu toţii ca să prăznuim şi să ne rugăm împreună Sfântului Ierarh Calinic, ca acesta să mijlocească pentru noi la tronul Preasfintei Treimi.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca sărbătoarea Învierii Domnului să aducă în casele tuturor bucurie, pace, sănătate şi mântuire, adresându-Vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat! Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului