În 19 februarie 2026 se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, iar în anul anul 2027 se împlinesc 90 de ani de când cel ce a fost numit „țăranul-demiurg”, „prințul-țăran” sau
Un Arhipăstor misionar, harnic și cooperant în inima Europei: Mitropolitul Iosif Pop la ceas aniversar
Împlinirea a șase decenii de viață a Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, reprezintă nu doar un jalon biografic, ci și un popas de recunoștință sub lumina harului.
Născut la 19 februarie 1966 la Vișeul de Jos, în Maramureșul istoric, tânărul Ilie Pop a purtat cu sine în lume rigoarea și puterea credinței strămoșești, precum și simplitatea și frumusețea tradiției românești. Formarea sa teologică a unit exigența academică a Facultății de Teologie Andrei Șaguna de la Sibiu cu conștiința misionară deprinsă din slujirea liturgică, dragostea față de spiritualitatea monahală și studiile doctorale desfășurate la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint‑Serge” din Paris.
În ziua de 29 noiembrie 1997, Adunarea Electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l‑a propus și ales în demnitatea de Arhiepiscop. La 11 decembrie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat această alegere.
A fost hirotonit episcop de un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la data de 15 martie 1998, în Catedrala ortodoxă greacă Sfântul Ştefan din Paris.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a înțeles de timpuriu că un ierarh în diaspora nu este un administrator solitar, care lucrează în izolare sau autosuficiență, ci are responsabilitatea de a fi păstor al Bisericii lui Hristos în comuniunea episcopatului ortodox universal, având grijă părintească permanentă şi dăruire de sine totală pentru cei păstoriţi de el, asemenea lui Hristos, Păstorul Cel bun (cf. Ioan 10).
După alegerea și întronizarea sa, în anul 1998, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale și‑a intensificat și mai mult activitatea pastoral‑misionară și social‑filantropică, astfel încât, prin hotărârea Sfântului Sinod, în 21 octombrie 2001, această eparhie a fost ridicată la rang de mitropolie, iar Înaltpreasfințitul Părinte Iosif la rang de mitropolit.
Demnitatea şi dificultăţile misiunii de păstor și slujitor al comuniunii şi unităţii în diaspora română din Occident, într‑o lume marcată de schimbări și mutaţii multiple şi rapide, cer mereu o adaptare adecvată a orientării spirituale, a metodelor şi mijloacelor de pastoraţie şi misiune, cu scopul de a mărturisi fidelitatea faţă de Hristos‑Dumnezeu şi faţă de Evanghelia Sa, precum şi dragostea şi responsabilitatea faţă de credincioşii încredinţaţi spre păstorire pe calea mântuirii.
Continuând slujirea sa împreună cu clerul şi cu toate unităţile şi instituțiile bisericeşti din eparhie: parohie, mănăstiri, şcoli, centre culturale, organizații creştine laice, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a cultivat mereu credinţa şi speranţa, dragostea frăţească şi întrajutorarea, preţuind spiritualitatea şi tradiţiile frumoase ale poporului român.
Privind spre viitor, Înaltpreasfinţia Sa a pus un accent deosebit pe misiunea Bisericii pentru copii și tineri, fondând asociația NEPSIS (care în limba greacă înseamnă „trezvie” sau „a fi treaz”), oferind copiilor și tinerilor români născuți în străinătate un cadru adecvat de regăsire a identității. De asemenea, înființarea a numeroase grădinițe parohiale, școli duminicale, centre de studii teologice, ori centre de ajutor pentru românii aflați în dificultate, confirmă faptul că viziunea sa pastorală este una integrală, care cuprinde omul cu toate nevoile sale, sufletești și trupești.
O latură esențială a slujirii arhierești dedicată românilor din diaspora este capacitatea de a găsi punți de legătură și cooperare cu celelalte comunități creștine din Occident. În contextul în care obținerea unui spațiu de cult pentru comunitățile ortodoxe românești a fost mereu o provocare majoră, în conlucrare cu Patriarhia Română, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a găsit înțelegere și sprijin, în special la Biserica Romano‑Catolică, care a oferit spații liturgice pentru mai multe parohii ortodoxe româneşti, unele dintre ele reușind apoi să achiziționeze terenuri și să ridice biserici proprii sau să cumpere biserici istorice scoase la vânzare, devenind puncte de reper în arhitectura spirituală a marilor orașe europene.
La ceas aniversar, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul Cel Sfânt al vieţii şi al tuturor binefacerilor şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1), să dăruiască Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, ani mulți cu sănătate și multă putere de lucru pentru slujirea Bisericii şi a credincioșilor ortodocși români din diaspora!
Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
Cu părintească binecuvântare şi frățească dragoste în Hristos Domnul,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la împlinirea a 60 de ani de viață ai Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodoxe române al Europei Occidentale și Meridionale.



