Duminica întâi din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, a fost prăznuită cu mult fast la Biserica Icoanei din Capitală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1 martie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, credincioșii bucureșteni au avut posibilitatea să se închine la mai multe fragmente de sfinte moaște aflate în patrimoniul lăcașului.
A fost prăznuit primul hram al Catedralei Mântuirii Neamului
Astăzi, la Paraclisul cu hramurile "Învierea Domnului", "Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa" şi "Sfântul Ioan Gură de Aur" , a fost sărbătorit primul hram al Catedralei Mântuirii Neamului, care are ca ocrotitor şi pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat la apostolat de către Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru acest eveniment deosebit, a fost adus de ieri după-amiază un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, de la Paraclisul istoric al Reşedinţei patriarhale. Astfel, zeci de credincioşi au participat la sfintele slujbe şi s-au închinat, pe lângă moaştele Sfântului Apostol Andrei, la moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi la icoana Maicii Domnului-Podromiţa. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal.



.jpg)
