Aniversarea Unirii Principatelor Române la Patriarhie

Ziua de 24 ianuarie are o însemnătate ­deosebită în istoria ţării noastre deoarece la această dată, în anul 1859, domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, era ales şi de Adunarea Electivă a Ţării Româneşti, ­înfăptuindu-se prin acest act unirea celor două Principate Române. Cu această ocazie, joi, 23 ianuarie, Patriarhia Română în co­laborare cu Academia Română au organizat o serie de evenimente pentru marcarea împlinirii a 161 de ani de la înfăptuirea „Unirii de bază”.

Aniversarea Unirii Principatelor Române a debutat la Catedrala Patriarhală cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie al Moldovei, dimpreună cu toţi cei care s-au ostenit pentru realizarea acestui ideal de veacuri al românilor. 

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională. La această slujbă de mulţumire au participat Preasfinţiţii Părinți Varlaam Ploieşteanul, Ieronim Sinaitul, Episcopi-vicari patriarhali; Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, academicieni, membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesori de teologie, studenți, elevi și credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă. 

În continuare, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Mitropoliei s-a desfăşurat ceremonia depunerii coroanelor de flori din partea Patriarhiei Române şi a Academiei Române.

Sesiunea de comunicări științifice „Unirea Principatelor Române: realizare, recunoaştere şi beneficii”, organizată de Academia Română în colaborare cu Patriarhia Română, a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în deschidere cuvântul „Biserica a promovat unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român”.

În continuare, acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a explicat contextul istoric în care a avut loc actul unirii Principatelor Române de la 1859: „Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti în 1859 a fost actul nostru fundamental pentru constituirea edificiului politic unitar şi se încadrează în procesul european de structurare a statelor naţionale moderne. Cu alte cuvinte, românii au fost atunci înscrişi în şuvoiul principal al istoriei continentului european. Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman şi Imperiul Rus n-au privit unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti cu simpatie, ci au privit-o cu îngrijorare şi au încercat chiar să o împiedice. Şi în ţările româneşti erau elemente ostile unirii: mai ales un nucleu mic de mari boieri moldoveni urmăreau mişcarea unionistă şi mutarea centrelor de putere la Bucureşti. Forţa unirii făcute sub Alexandru Ioan Cuza a stat în centralizare, pe care domnitorul şi-a asumat-o”.

Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a arătat că actul unirii nu s-a petrecut ex abrupto, ci a fost un demers pregătit de-a lungul mai multor generaţii, promovat mai întâi la nivelul elitelor. „În relaţie directă cu trăsătura definitorie a istoriei naţionale, care a fost statalitatea, s-a conturat treptat de-a lungul secolelor medievale şi premoderne marele proiect al unităţii româneşti, cel mai însemnat din întreaga noastră devenire ca popor şi naţiune. Mentalul extracarpatic din veacurile anterioare a realizat individual, mai întâi, şi colectiv, apoi, apropieri ale românilor de o parte şi de alta a Milcovului, întâi la nivelul elitelor princiare, mai apoi la nivelul întregului popor. În mentalul românesc medieval se statornicise realitatea înrudirii feudalităţii moldave cu cea valahă, după 1400. La 1860, unirea a devenit nu doar o realitate instituţională, ci şi, cu mult mai important, una mentală”, a explicat acad. Răzvan Theodorescu.

De asemenea, acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, a arătat faptul că din toate perioadele istoriei există mărturii de necontestat cu privire la identitatea de neam şi limbă şi a contactelor dintre populaţiile din cele două Principate: „Unirea Principatelor din 1859 şi Marea Unire din 1918 nu au reprezentat fructe ale hazardului. Colectivităţile româneşti şi-au menţinut unitatea lingvistică, culturală şi confesională, care au conferit omogenitatea spirituală, o pavăză eficientă împotriva încercărilor de asimilare preconizate de ocupanţii vremelnici ai ţinuturilor nord-dunărene. Conceptul unităţii etnice se coagulase în mare parte pe tradiţia descinderii comune din coloniştii romani. Pluralitatea statală nu a constituit o stavilă impenetrabilă în calea contactelor multilaterale dintre comunităţile româneşti”.

Ultima comunicare a sesiunii a fost susţinută de acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, care a elogiat personalităţile care au pregătit şi au realizat Unirea Principatelor de la 1859: „Generaţia care a pregătit unirea a făcut în aşa fel, încât programul lor s-a şi realizat în cel mai frumos şi mai surprinzător mod. Începând cu Bălcescu până la Kogălniceanu, erau toţi de aceeaşi vârstă. S-au născut la doi, trei ani distanţă, veneau din aceeaşi clasă socială. Aceşti oameni cu studii la universităţile europene s-au întors în ţară, au pornit o revoluţie, care nu a reuşit în plan politic, ci ideologic. În fond, actul din 1859 este rezultatul acestei explozii care s-a petrecut cu zece ani mai înainte; aceeaşi generaţie, aceiaşi oameni”.

În încheiere, acad. Ioan-Aurel Pop l-a pomenit pe Patriarhul Ecumenic Chiril Lukaris, care la anul 1629 a apărat unitatea de neam şi credinţă a românilor din Transilvania, răspunzând principelui maghiar Bethlen Gabor, care dorea omogenizarea confesională a locuitorilor transilvani. 

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit faptul că Unirea Principatelor, reformele lui Cuza şi demersurile pentru obţinerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române au suscitat un interes şi în lumea catolică, documentele privind aceste acte fundamentale pentru istoria românilor fiind incluse în lucrarea „Sacrorum Conciliorum Nova Et Amplissima Collectio”. În încheiere, Preafericirea Sa a mulţumit tuturor celor care s-au îngrijit de organizarea evenimentului şi celor care au participat la sesiunea de comunicări academice.

La final, toţi participanţii au primit în dar de la Preafericitul Părinte Patriarh volumul „Biserica Ortodoxă Română şi Unirea Principatelor: Omagiu aniversar la 160 de ani (1859-2019)”, publicat de Editura BASILICA a Patriarhiei Române.